Friday, January 29, 2010

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 4)

LUCIAN BUTA

Ta chanson

Quand tu étais petite tu aimais les pluies
(oui les pluies euh les pluies oh les pluies)
l’eau se prélassait sur la vitre
et derrière toi c’était ta chambre
ton thé tes photos, oui
et à peine finalement
là où personne ne s’attendait plus
à peine finalement
c’était ta mère.

Cântecul tău

Când erai mică iubeai ploile
(da ploile vai ploile oh ploile)

apa se prelingea pe geam
şi în spatele geamului erai tu
iar în spatele tău camera ta
ceaiul tău pozele tale, da
şi abia la sfârşit
unde nu se mai aştepta nimeni
abia la sfârşit
mama ta.

je serai derrière les créneaux
je serai derrière les créneaux
et ce sera l’automne
tes seins
abandonneront leur contour
pierre à pierre
en démolissant mon mur
pierre à pierre ou peut-être
j’apprendrai
l’inutilité du poème
sur tes lèvres.

voi fi în spatele crenelurilor
voi fi în spatele crenelurilor
şi va fi toamnă
sânii tăi
îşi vor abandona conturul
piatră cu piatră dărâmându-şi zidul
piatră cu piatră sau poate
zădărnicia poemului
o voi deprinde
de pe buzele tale.

Starless

á la memoire de N. Kömives

bord à bord
la mer lèche
le corps d’illusions du rivage
deux animaux découvrent aujourdu’hui
la caresse
entre deux limites
la solitude
traîne ses pas affectés
et à la fin les mots
comme si
le bonheur a vraiment existé
dans leur amour
deux limites
ont assez inventé l’horizon
et le brouillard l’a assez renfermé
sous mes paupières j’ai dit
assez, mujer
celle-ci c’est la nuit ironique
starless.

Starless

în amintirea lui N. Kömives

margine lângă margine
marea linge
trupul de iluzii al ţărmului
două animale descoperă azi
mângâierea
între două margini
singurătatea
îşi poartă paşii afectaţi
şi la urmă cuvintele ca şi cum
fericirea a existat într-adevăr
în dragostea lor
două margini
au inventat destul orizontul
şi ceaţa destul l-a închis destul
sub pleoapele mele am zis
destul, mujer
aceasta e noaptea ironică-
starless

Simple

Celui-ci c’est l’homme qui s’en va
ceux-ci sont ses souvenirs
celui-ci c’est le matin blanc où
il endosse ses rêves
et il fait le pas
celle-ci c’est une femme un éclat
de miroir
et de nouveau le chemin
celles-ci
ce sont le brasier et la pluie
postulant le sens de la cendre
celui-ci c’est l’homme
le midi et les marches
qu’il monte en écrasant
la gorge de cette clepsydre
c’est la mort

Simplu

acesta e omul care pleacă
acestea sunt amintirile lui
aceasta e dimineaţa albă în care
îşi ia visele în cârcă
şi păşeşte
aceasta e o femeie un ciob
de oglindă
şi iarăşi drumul
acesta
sunt jarul şi ploaia
postulând sensul cenuşii
acesta e omul
amiaza şi treptele
pe care le urcă strivind
gâtul clepsidrei aceasta
e moartea.

Alors, lui
le silence
léchait
la lame du couteau
alors, lui
il arracha un oiseau
dans le ciel
et lui brisa les ailes.
vole lui cria-t-il
ensuite il écrivit
ces vers-là.

atunci el
tăcerea
lingea
lama cuţitului.
atunci el
a smuls o pasăre
de pe cer
şi i-a frânt aripile.
zboară i-a strigat
apoi
a scris
versurile acestea.

Thursday, January 28, 2010

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 3)

IACOB BUTA

Paysage (I)

Des flammes
dans le feuillage des arbres.
Automne.
Dans le ciel,
Les vêtements des anges
S’éparpillent en flottant.

Paysage (II)

Des feuilles rouillées.
Des sons dans ancienne l’horloge.
L’attente est rouillée elle aussi.
Ecoute-la grincer !
Ecoute-la!
Auuuuuu!
Uuuuuuuu!

Peisaj (I)

Flăcări
în frunzişul copacilor.
Toamnă.
În ceruri,
veşmintele îngerilor
în plutire risipindu-se.

Peisaj (II)

Frunze ruginite.
Sunete în orologiul vechi
Aşteptarea a ruginit şi ea
Auzi-o cum scârţâie !
Auzi-o !
Auuuuuu!
Uuuuuuuu!

Maison roumaine

Morceau de ciel
se reposant dans
le vert du jardin
et dans l’éternité

Lys

Pollen de papillon
sur des ailes d’ange
qui vient au monde
confessant notre oeil.

Casă românească

Petic de cer
odihnindu-se-n
verdele grădinii
şi-n veşnicie.

Crini

Polen de fluture
pe aripi de înger,
care vine pe lume
spovedind ochiul nostru.

Voilà

à Ana Blandiana

Voilà,
la pucelle a mis
à nos pieds
ses paroles.
Voilà,
le cygne a crié son chant
et personne ne se presse
à lui tendre une aile.
Tout autour,
la pureté
fleurit tristement
en sourire.

Iată

Anei Blandiana

Iată,
fecioara şi-a aşezat
la picioarele noastre
cuvintele.
Iată,
lebăda şi-a strigat cântecul
şi nimeni nu sare
să-i întind-o aripă.
În jur,
puritatea
ce trist înfloreşte
în zâmbet.


Dogme

Prélassé de l’icône
le saint
se perd
dans le monde -en courant.
Les croyants,
pieusement,
ferment les yeux
et font le signe de la croix
devant ... le cadre.

Dogmă

Furişat din icoană,
sfântul
se pierde
prin lume-alergând.
Credincioşii,
cu pioşenie,
închid ochii
şi fac semnul crucii
în faţa ...ramei.


IACOB BUTA
FIŞĂ DE DICTIONAR


IACOB BUTA (1944-2004), profesor, publicist, om de cultura
S-a născut la 17 octombrie 1944 în satul Podeni, comuna Moldoveneşti, judeţul Cluj. Fiul lui Iacob şi Veronica.
După absolvirea şcolii generale a urmat o şcoală profesională la Turda şi a devenit muncitor la Fabrica de sticlărie Turda. Intre anii 1962 - 1964 a urmat cursurile liceului seral la "Mihai Viteazul" din Turda, apoi a fost incorporat în armată, între anii 1966 - 1968 a continuat studiile liceale , în ultimul an fiind elev la Liceul "Avram Iancu" din Aiud.
Între 1969 - 1973 a fost student al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti.
Ca profesor în Aiud, la Şcoala Generala Ciumbrud până în 1990 şi apoi la Grupul Şcolar "Avram Iancu", iar din 1995 la actualul Colegiu "Titu Maiorescu", a participat la manifestările culturale, în special literare, convins că actul de cultură e o datorie a fiecărui dascăl.
A publicat diferite materiale în "Tribuna învăţământului", "Examene", "Vatra", "Paşii Profetului", "Deşteptarea" (Bacău), "Curierul" (Cluj Napoca), "Unirea", "Aiudul literar", "Zorile", "Pagini aiudene", "Aiudul şi carte", "Inter-Art".
A scris şi a publicat , ocazional, versuri şi eseuri. Cu eseul "Ciclic” a participat la Concursul de creaţie literară organizat în „Zilele Rebreanu", obţinând un premiu. A publicat în volumul "Caietele Rebreanu', Editura "Şcoala Albei", 2000. Inclus, cu poeme, în antologia bilingvă "Cuvinte zidite în tăcere" (aiudonline)
A realizat volumul de eseuri şi comentarii :"Rigorile fanteziei". De asemenea a scris o Postfaţa la volumul Zamfirei Costan "Cavalcada nebunelor scenarii", editat de Fundaţia "Inter-Art", în anul 2002.
A participat la realizarea manifestărilor : Zilele Culturale "Liviu Rebreanu" (ediţiile I - XIII), Colocviile de literatură :"Poezia secolului XX" (ediţiile I - X), Ceasul de taină al poeziei: Mihai Eminescu, Cenaclul de literatură si arte, simpozionul "Eminescu" organizat in cadrul Taberei Internaţionale de Arta Plastică "Inter-art", sub egida UNESCO etc.
A fost preşedintele Despărţământului "Ovidiu Hulea" Aiud al ASTRA. A editat revista despărţământului :"Aiudul şi poezia", materiale de prezentare despre Livia şi Ovidiu Hulea; a adus Aiudului, în copie, publicaţiile : "Zorile", "România literară" (aiudeană) etc.
A jucat în trupa de teatru a Casei de Cultură Aiud obţinând premiul pentru interpretare masculină. Piesa "Profesorul", regia Ioan Hădărig, în care interpreta rolul principal, pusă în scenă, în 1988, avea să fie interzisă după prima reprezentaţie.

Prezent în dicţionarele :

Ion Mărgineanu - "Oameni din Munţii Apuseni. Dicţionar fără sfârşit", Editura Altip, Alba Iulia, 2003
Ghidul personalităţilor din judeţul Alba, Editura Altip, Alba Iulia, 2003
(Pagini aiudene, martie 2004)

Wednesday, January 27, 2010


"Communication and human interaction" - topic No 2 of the project " ACTIV PERSPECTIVE XXI"

Dear participants on ACTIV PERSPECTIVE XXI PROJECT,

 We are glade to announce the second topic, for ACTIV PERSPECTIVE XXI PROJECT, available in february 2010, named "Communication and human interaction", topic proposed by the romanian artist Silvan Stancel.
 Topic "COMMUNICATION and HUMAN INTERACTION" remains open until the end of FEBRUARY 2010, while which are expected to post on the site all the creators approaches, on E.mail address already announced: activ.spirit@ yahoo.com.
 For those who are already enrolled in ACTIVE PERSPECTIVE XXI NETWORK, you can continue posting material created directly in the network.
 We are open for solutions to access and post material in other forms, if they are applicable. The basic idea is that they can be accessed on the dedicated project web spaces.Other topics will be announced soon.
 We recall that for any clarifications and further details, do not hesitate to contact the same e mail address: activ.spirit @ yahoo.com.
 Each participant can invite new participants worldwide.They would be welcome.
 Also, will ask each of you if you want, to suggest topics for the coming months.

Best thoughts,

"ACTIV PERSPECTIVE XXI" team,

Emanuel Stoica - project coordinator

COMUNICARE- RELAŢII INTERUMANE - TEMATICA LUNII FEBRUARIE LA "ACTIV PERSPECTIVE XXI"

Stimaţi participanţi la ACTIV PERSPECTIVE XXI,
Anunţăm cea de a doua tematică "ACTIV PERSPECTIVE XXI" - "COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERUMANE", propusă de artistul Silvan STÂNCEL.

Ea va rămâne liberă, ca şi următoarele, abordarea fiind sub semnul personalităţii fiecăruia dintre participanţi, în formele şi nuanţele pe care aceştia le aleg.

Tematica "COMUNICARE ŞI RELAŢII INTERUMANE", rămâne deschisă până la sfârşitul lunii februarie 2010, timp în care sunt aşteptate pentru postarea pe site toate abordările creatorilor, pe adresa de e-mail anunţată şi cunoscută deja: activ.spirit@yahoo.com.
 Pentru cei care sunt inscrişi deja in ACTIV PERSPECTIVE XXI NETWORK, va fi perfect dacă puteţi să postaţi în continuare materialele create direct in reţea.
 Suntem deschişi în continuare soluţiilor de accesare şi postare a materialelor şi în alte formule, dacă este cazul. Ideea de bază este ca acestea să poată fi accesate pe spaţiile web dedicate proiectului.
 Pentru fiecare participant este deschisă posibilitatea de a invita alţi creatori de pe întreg mapamondul, aceştia fiind bineveniţi. De asemenea,vă inviăm, pe fiecare dintre dumneavoastră, dacă doriţi, să propuneţi tematici pentru lunile urmăroare.
Acestea vor fi făcute publice pe parcurs.
 Reamintim, pentru orice alte detalii şi precizări suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi la aceeaşi adresă de e.mail: activ.spirit@yahoo.com.

Cu cele mai bune gânduri,
Echipa ACTIV PERSPECTIVE XXI,
Coordonatorul proiectului, Emanuel Stoica

Monday, January 25, 2010

VASILE POP-Dialog despre normalitate

A - Am convingerea că normalitate înseamnă mulţumire sufletească, linişte, calm, exigenţă cu tine însuţi, echilibru.



N. - Lasă-mă pretine în pace! Eu nu te-am întrebat de normalitate ca să-mi vorbeşti de aspecte non-profit, de balanţă în creier şi mulţumire autohtonă. Ce zici tu e valabil pentru rataţi. Tu dă-mi o sugestie care să-mi folosească. Ţi-am zis că am o belea cu nişte şmecheri pe care i-am tras pe sfoară şi vreau să-i conving că nici vorbă, că eu sunt cumsecade şi le vreau binele. Mai m-ai scos din necaz, fă-o şi acum, te rog, ca să-mi găsesc normalitatea.

A. - Toţi suntem cumsecade. Grăim sonor că musai să stârpim răul de la rădăcină. Ne batem cu personalitatea în piept, împungem cu degetul arătător vinovăţia, ne solidarizăm glasurile întru combaterea corupţiei, că nu ne doare gura. Vocalizele au diverse tonalităţi, în funcţie de stomac. Şi ni se pare normal.

N. – Amice, nu mă năcăji. Nu mă lua cu d-astea că mi se ofileşte floarea nazală şi-mi pun şmecherii ghiocei în nări. Băi frate ! Tu n-ai înţeles şi n-ai vrut să înţelegi niciodată că viaţa-i o junglă în care dictează cel mai tare. Ai bani, eşti sătul şi dictezi, n-ai, execuţi şi mori de foame.

A. - Foamea e blestemul intestinului gros la adresa creierului. Loveşte dur în logică, precum bâta de baseball în minge. Flămândul nu mai visează decât cârnaţ. Şi, când îşi prinde visul în mână, îl înfulecă aproape pe nemestecate, până se simte rotund la capitolul geometrie în spaţiul din zona buricului. Mai apoi, ia o gură de lichid şi pleoscăie sătul. Pentru scurt timp, însă, căci frigiderul e scos din priză. Intră în panică şi iar visează cârnaţ până la o nouă bucurie. Frica de frigider gol nu-l părăseşte nici când îl are plin. Aşa a fost obişnuit, nu are cum să se schimbe. Creierul e dependent de stomac, trimite impulsuri vag pozitive doar când farfuria e plină. Ignorant până în măduva ciolanului fiert pe sobă, nu se mai arată interesat de altceva decât de scaun satisfăcător şi hârtie igienică...

N. – Tu vorbeşti de tâmpiţi. Când m-ai văzut pe mine să am frigiderul gol şi să n-am hârtie-n budă ?! Ştii că am fost întotdeauna boier, cu de toate bacnotele pentru toate frunţile ! Ştii, cum dracu să nu ştii !, că ne cunoaştem din liceu, doar m-ai ajutat să-l termin. D-asta îmi eşti drag, că mi-ai fost prieten la greu, dar acum începe să-mi fie milă de tine. Ai rămas şobolan de bibliotecă, palid şi cu buzunarele goale, iar eu, corigentul de atunci, te vând şi te cumpăr.

A. – Vinzi şi cumperi oameni ca tine...

N. – De ce mă jigneşti ?! Nu ca mine, ca alţii. Şi de ăştia sunt mulţi, vorba lu’ nu ştiu care străbun, câtă frunză, câtă iarbă !

A. – Atunci ce nevoie mai ai de mine, de ce mai stai de vorbă cu şobolanul din bibliotecă ?

N. – Mă scoţi din sărite ! De fiecare dată când stau de vorbă cu tine, mă simt vinovat, fir-ar să fie ! Liniştea ta, calmul tău, mă dor, dar în acelaşi timp mă fac să mă simt mai bine. Hai, te rog, ajută-mă !

A. – Tâmpiţii de care vorbeai sunt neîndestulaţi. Tu eşti omul cu burtă, „superior” celui cu stomacul neîndestulat. Ai mereu frigiderul plin, dar ai trăit şi tu frigidere goale şi nu vrei să le mai trăieşti veci pururea. Fericirea ta cea mai mare se manifestă atunci când te mângâi mulţumit pe burtă în compania neîndestulaţilor, iar nevestele inferiorilor neîndestulaţi te compară cu Adonis. Promiţi neîndestulaţilor cârnaţ gros, să le fie într-un ceas bun, care va fi să le fie foarte apropiat, dar niciodată prezent. Dai din gură, iei cu amândouă mâinile. Eşti scump la faptă, ieftin în fotografie. Mai pe şleau vorbind, eşti imaginea de succes a neîndestulaţilor, în ochii cărora reprezinţi normalitatea.

N. – Te-am priceput. Cu greu, dar te-am priceput. Zici că eu sunt mai breaz decât alţii. Aşa-i, dar peste mine sunt alţii mai breji. Zici de mine că sunt omul cu burtă. Oi fi, că prea o zici cu foc, dar ăştia au burtă mai mare decât mine şi, pe deasupra, au şi guşă. Şi încă ce guşă, mânca-le-aş ficaţii ! Ăştia-s şmecherii de care vorbeam. Aş vrea să fiu şi eu ca ei, dar mai trebuie să fac burtă. Până acolo, însă, te întreb iar: ce mă fac, cum scap de şmecherii ăştia ?

A. – Ziceai că i-ai tras pe sfoară.

N. Da.

A. Ia sfoara şi spânzuraţi-vă năravurile în văzul tuturor.

N. – Am crezut că îmi eşti prieten, dar nu eşti decât un amărât invidios pe mine că pot descurca ! Pleonasmule ! Ţi-i ciudă că n-ai capră şi că capra mea se îmburdă peste gardul tău să-ţi mănânce iarba din curte. Eşti un ticălos, un boschetar, un golan, un sărăntoc, un terchea-berchea, un pârlit ! Mi-i scârbă de tine. Te dai inteligent, dar nu eşti decât un păduche !

A. – Să fii sănătos !



Bănuială: în viaţa laică omul a încercat mereu să împace în sine binele cu răul. Când a reuşit, a dat de A şi de normalitatea definită în dicţionare. Când n-a reuşit, a dat doar de N...

Vasile Pop

IOAN HĂDĂRIG - Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 2)

ANDREI BAKÓ

***
J’ai fouillé oubliant que
Les Anges
sont ceux qui tombent les premiers.

Les Loups

Le cerf brâme
fier de son collier de pierres blanches
pendu à son cou.


***

am cotrobăit uitând că
Îngerii
sunt cei care cad primii

Lupii

Cerbul răcneşte,
mândru de şiragul de pietre albe,
ce le poartă în gât.


J'exige un cintre pour la respiration
Sur un mur ébréché
Sous l’égout du ciel
Autel égaré en soi-même
Lance déchirant le coucher
Danse énigmatique balançant les hanches
Attirant le vent
La respiration pend ses boyaux bleuâtres
La respiration pend inhalant d’impurs
Draps,
Mêlant les essences des vomissements,
Frappant de ses poings les os fragiles,
Autel.

Cer cuier suflării!

Pe un perete străpuns,
Sub streşina înaltului,
Pierdut în sine altar,
Lance sfârtecând apusul,
Dans enigmatic unduind şolduri
Atrăgătoare de vând,
Suflarea atârnă cu intestinele vinete.
Atârnă suflarea inhalând impure
Aşternuturi
Amestecând esenţe de vomă
Lovind cu pumnii oase slabe,
Altar.


Moi seul

Personne ne dorlotait le silence du samouraï
Sauf moi
Je m’élevais touchant son paradis
Enviant la fibre métalliques
On peut la voir lécher des ombres
Douce tentation devoilée au roi
Incrustée en mahonia
Cadence touchant soigneusement des bouts de nerf,
Moi seul,
Je m’élevais touchant son paradis.

***

Je résiste à peine à ne pas arracher ma chair
Dans l’air irrespirable d’été.
Soleil de juillet.

Numai eu

Nimeni nu alintă tăcerea samuraiului,
Numai eu,
Mă ridicam atingându-i paradisul
Tânjind după fibra metalică.
O poţi vedea lingând umbre,
Dulce tentaţie dezvelită regelui
Încrustată în mahon
Cadenţă pipăind meticulos capete de nerv,
Numai eu,
Mă ridicam atingându-i paradisul.

***

Cu greu rezist să nu-mi despic carnea
în aerul irespirabil de vară
Soare de iulie.

POEŢI AIUDENI CONTEMPORANI / DES POÈTES CONTEMPORAINS D’AIUD // Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 1)

POEŢI AIUDENI CONTEMPORANI

Florilegiu de poezie româneascã alcătuit de Ioan Hădărig


Traducere în limba franceză de Marcela Hădărig


© IOAN HĂDĂRIG, autorii


DES POÈTES CONTEMPORAINS D’AIUD

FLORILÈGE DE POÉSIE ROUMAINE réalisé par IOAN HĂDĂRIG


TRADUCTION EN FRANÇAIS: MARCELA HĂDĂRIG


© MARCELA HĂDĂRIG


GELU ADRIAN BADEA

Des flèches plantées au milieu de la lumière
les plantes des pieds se regardaient
dans la glace :
à travers les entrailles et le coeur,
plus loin, elle devenaient des yeux, des flèches
plantées au milieu de la lumière,
des ailes
voilà comment notre marche,
devient, si simplement,
lumière
comment notre silence
se vend cher sur la cime.

Săgeţi înfipte în mijlocul luminii

tălpile se priveau în oglindă:
prin viscere şi inimă, mai
departe,
deveneau ochi, săgeţi
înfipte în mijlocul luminii,
aripi
iată cum mersul nostru,
devine, atât de simplu,
lumină
cum tăcerea noastră
se vinde scump pe înălţime.

***
rester
aux pétales secs
un rebord de coquille
d’où la chair s’est enfuie
écrasé contre le mur
dans la toile d’araignée,
car je n’ai plus besoin
de l’épée de l’âme
dans cette chasse
comme le feu.

***
să rămân
la petale uscate
o margine de cochilie
din care carnea a fugit,
strivit de perete
în plasa paianjenului,
căci nu mai am nevoie
de sabia sufletului
în vânătoarea aceasta
ca focul.

***
Je reviendrai
hier
où il y a cinquante ans
vous ne le saurez pas:
faute de preuves
je serai relaché
pendant que je continuerai
à tuer ma vie.

***

am să revin
ieri
sau acum cincizeci de ani
n-o să ştiţi:
din lipsă de probe
voi fi eliberat
în timp ce voi continua
să-mi omor viaţa.

L’hiver

la neige, ne s’arrêtait plus,
sur les mains et sur les yeux
les doigts avaient des noeuds
et la plante du pied
était étrangère
-elle disparut
avec la dernière larme.

Iarna

ninsul, nu sfârşea,
peste mâini şi peste ochi
degetele făcuseră noduri
şi talpa piciorului prinse
înstrăinare
ca ultima lacrimă.

Tableau

il neige
comme si quelqu’un
pleurait
sur nos épaules.

Haiku

la différence est que:
maintenant nous n’avons acune réponse,
demain la différence va accroître.

Tablou

ninge
ca şi cum ar plânge
cineva
pe umerii noştri.

Haiku

diferenţa este :
că acum nu avem nici un răspuns,
mâine diferenţa va creşte.

Thursday, January 21, 2010

CLARISA IORDACHE- ROMANIA - NOSTALGIE

Iţi aminteşti Luluţă, parfumul cel de toamnă
Ce prin grădini grabite şi-azi frunzele le-ntoarnă?
Iţi aminteşti tu, dragă, căci sub culoarea lor,
Ţi-am spus acum o vreme că mă tot sting de dor?
Iţi aminteşti tu, fată, când furca-n mâna-ţi fină
Tot răscolea uitată, culori de prin gradină?
Luluţă, a mea muză, tu şi gradina ta,
Cu frunze-n păru-ţi galben, tu dragă, toamna mea…

Iţi mai aduci aminte cum focul le ardea,
Cum zumzetul fierbinte, în calea ochilor ţi-iesea?
Iţi aminteşti faptură cum te priveam tăcut
De parcă din alt timp, tu toamna-ai coborat?
Şi-ţi mai aduci aminte şi limbile de foc,
Cum trupu-ţi ca de frunză, descremeneau pe loc?
Cum vălătuci de fum, în braţe te luau,
Cum spre-ale cerului lumini, cu tine tot fugeau?

Şi te strigam, Luluţă, spre tine alergam,
Dar fumul de tăciune, din cale-ţi nu-ntorceam.
Căci iţi plăcea sa zbori, cu furca răscolind,
A frunzelor paloare, din calea flacărilor tot fugind.
Si tot râdeai, de parcă, gradina luase foc,
Iar eu, pungaşul vesel, indrăgostit eram pe loc.



Dar şi gradina, frunza-şi scuturase,
Când calea flăcării, în urmă-ţi de tot arse.
Tu tot râdeai, şi ochii-ţi ce rascoleau prin fum,
Imi tot spuneau şăgalnic, ca eu să-mi vad de drum.
N-am înţeles atunci, şi furca nu ţi-am luat,
Iar frunzele-aurii, în limbi de foc şi fum s-au înecat.

Nu-i toamnă iar, Luluţă,
Şi nici grădina plină,
Dar ochii tăi fetiţă,
Prin fum şi azi alină…

PHOTO- MEDITATION ON NORMALITY- EMANUEL STOICA


Questions and Lamps ( On Topic "Normality") by EMANUEL STOICA

Fragment of the volume of short prose Windows to the Unreal, Publishing House "Clusium", 2008 , English version by Ana Cociş

The conversations with my favourite spider , Albert, are most of the times impossible to digest...

Taking advantage of my absentmindedness while Iwas pouring a glass of wine, Albert struck home. I was in fact expecting such an attitude from him... I was ready , this why I offered him this oportunity. It was a sort of complicity wich I could sense he , too, acknowledged. He mad me angry again. He started with a question that seemed futile to a certain extent.

"What do you feel? What do you feel when you drink wine or water, what do you feel when you are happy, what do you feel when you are sad ? There is no proof that , when someone speacks about the red colour , they perceive the same colour as the next person. Maybe we are connected only by verbal conventions wich lead us to think that we see the same things . Thus, we strenghten our belief that we are witnessing phenomena wich , in fact, we never understand. Everybody has the chance to ask themselves such questions, at a certain moment", Albert added somewhat shyly.

I was raging. I had to pay him in his own coin. So, i told him about a fascinating performance given by some chess-addicted fellows. I used to watch them for evenings in a row competing in the most complex and powerful mind-game, some of them lingering till late at night in the park, where an inspired architect had designed some concrete tables with inlaid chess board. I admired them for the courage to take the chance of losing under the eyes of connoiseurs and opponents. Victory was also possible. Do your move and cross the line, I challenged him. What a big mistake!

"I have to confess a honest belief", Albert replied. " Many times someone who can make the shadow fall in a certain way under the street-lights is more powerful than all the politicians in the world. The passers-by are touched by the state of mind awakened by his idea.

" Every time someone passes under a street-light, they feel what the one who put it there wanted them to feel. More or less. Always to a certain extent".

I felt as if Iwas about to blow. I think he knew what wass to come. I grabbed a broom , dumped him on a shovel, and tryed to be as non violent as possible while throwing him out.

Personaly , I have nothing against spiders, I explained. I even find them cute. You have to understand , if only this time, that it cannot be otherwise. You've crossed the line, I rebuked him, almost yelling. I slammed the door. He didn't object. He knew the line almost by heart. I didn't ask, but I suspect he had a lot of fun every time this happened...

Since then, I have acquired another obsession. I tell everybody unrestrainledly that we'd better be careful when we pass by the street-lamps at night. Perhaps the doctor wanted to protect me. I told him, too, that he must be careful. He is a brave man. Although he offered me this impeccably clean white Spartan room, he and the rest of the hotel staff walk by the street-lamp without taking any measures. I saw them one night , trough the bars wich Albert found ugly and useless.

Albert is a real friend. He still visits me, despite the fact that I have thrown him out few times. I think I'd better ask the doctor whether I have an emotional problem. I consider myself a rather well-behaved person , so there is no other way I can explain these fits of rudeness.

Întrebări şi felinare (tematica NORMALITATE) EMANUEL STOICA

Fragment din volumul bilingv de proză scurtă "Ferestre pentru irealitate"-"Windows to the Unreal"- Editura Clusium, 2008. Versiunea în engleză-Ana Cociş

Taifasurile cu păianjenul meu preferat, Albert, sunt de cele mai multe ori imposibil de digerat...

Profitând de momentul de neatenţie în care umpleam paharul cu vin, Albert trecu la atac. Mă aşteptam , de altfel, la o asemenea atitudine din partea lui... Eram pregătit, de aceea i-am şi oferit acest prilej. Era un fel de complicitatepe care intuiam că o recunoaşte. M-a enervat iarăşi. A pornit cu o întrebare care mi se păru într-o oarecare măsură inurilă.

-Ce simţi? Ce simţi când bei vin ori apă,ce simţi când te bucuri, când eşti trist? Nu există nici o dovadă că , atunci când cineva vorbeşte despre culoarea roşie, percepe aceeaşi nuanţă ca şi vecinul. Poate că suntem legaţi doar de nişte convenţii verbale care ne fac să credem că vedem aceleaşi lucruri. Astfel, ni se întăreşte convingerea că suntem martori la fenomene pe care în realitate nu le înţelegem niciodată. Fiecare om are şansa de a-şi pune la un moment dat astfel de întrebări., adăugă Albert cu un fel de sfială.

Clocoteam. Trebuia să-i răspund cu aceeaşi monedă. I-am povestit aşadar cum am remarcat un spectacol fascinant , oferit de nişte împătimiţi ai şahului. Îi observasem seri la rând, încercându-şi puterile în cel mai complex şi mai puternic sport al minţii , unii dintre ei zăbovind până la ore târzii în parcul unde un arhitect inspirat a proiectat nişte mese de beton cu tabla de şah drept mozaic. I-am admirat pentru curajul de a-şi asuma riscul unei înfrângeri sub privirile unor cunoscători şi rivali. Este potrivit însă a vorbi şi despre posibila victorie. Fă-ţi mutarea şi treci de linie, l-am provocat. Ce greşeală!

-Trebuie să-ţi mărturisesc o convingere sinceră, veni replica lui Albert. De multe ori, un om care face ca umbra să cadă într-un anumit fel , sub lumina felinarelor, este mai puternic decât toţi politicienii din lume . Trecătorii sunt marcaţi de starea de spirit pe care o evocă ideea lui.

De fiecare dată când trece un om pe sub lumina unui felinar simte ceea ce şi-a dorit cel care l-a pus acolo. Mai mult sau mai puţin. Întotdeauna , într-o anumită măsură.

Simţeam că iau foc. Cred că ştia ce urmează. Am pus mâna pe mătură şo l-am basculat într-un făraş. Am încercat să fiu cât mai puţin violent atunci când l-am dat afară.

Personal nu am nimic împotriva păianjenilor, m-am justificat. Ba chiar mi se par simpatici. Trebuie să pricepi , măcar de data asta , că altfel nu se poate. Ai întrecut măsura, i-am reproşat aproape ţipând. Am trântit uşa. Nu a protestat. Cunoştea replica aproape pe de rost. Nu l-am întrebat dar suspectez că se amuza teribil de fiecare dată când se întâmpla asta... De atunci am mai căpătat o obsesie. pun tuturor, fără reţinere, că e bine să avem grijă când trecem seara pe lângă felinare.

Probabil că doctorul a vrut să mă protejeze. I-am spus şi lui că trebuie să fie atent. E un om curajos.Deşi mi-a oferit această cameră albă, impecabil de curată, amenajată spartan, el şi cei din personalul hotelului se plimbă pe lângă felinare fără măsuri de precauţie. I-am văzut, într-o seară, printre gratiile care lui Albert i se păreau inestetice şi inutile.

Albert e un prieten adevărat. Încă mă mai vizitează , în pofida faptului că l-am mai dat afară de câteva ori. Cred că ar trebui să-l întreb pe doctor dacă nu cumva am o problemă afectivă. Mă consider un individ destul de manierat şi altfel nu-mi explic aceste excese de impoliteţe.

Wednesday, January 13, 2010

CLARISA IORDACHE - ROMANIA

Mi-e dor… de pustiul apelor, pe intinsul codrilor.

De soarele ce se joaca, in privirea mea-nghetata.
De samanta de grau zdrobit, in rasnite din pamant dacic rostit.
De stele si paduri, de clarul luminii din ele si de fluturi.
Mi-e dor de ploaie si mirosul ei, de vesnicele paduri cu tei.
De liniste mult respirata, de tara-ntreaga, nu de tara sfartecata.
Si mai mi-e dor de pomul cu povesti, de vreascurile ce ingana,
Cand sub caldura unui foc tu le trosnesti.
De seri cu vise si stele ce brazdeaza, cerul inalt cu sulite si arcuri ce ofteaza.
De urletul padurii nerostit, de lupii albi ce tinta ne privesc neglasuind.
Mi-e dor de mine, imbracata-n alba ie, mi-e dor de tine mama, de mine langa tine!
Mi-e dor de umbra mea cea dreapta, de glia stramoseasca si-nteleapta,
De-un petec de pamant curat, de semetia unui dac, de sica si de arc.
Mi-e dor de focul din priviri si cel din vatra, de agera privire de pe stanci urcata,
De pasul sigur si de hotarare-n pumn, mi-e dor de-al meu zambet sagalnic si de drum.
Mi-e dor sa fiu iar sus cu vantu-n par, mi-e dor sa cant, sa joc si jocul sa miroasa-a dor.
De inteleapta-ntelepciune din batrani, de saniile din povesti, trase cu drag de caini.
Mi-e dor de calul meu cel negru si atent, de sufletul ce il purtaram amandoi in piept,
de o cetate alba si mareata-ntre femei, de strasnica poveste, iubita lui Mihai.
Mi-e dor sa calc prin iarba-abia cosita, de casa lui Brancusi, de pita impartita,
Tismana cu tacerea ei, mi-e dor de-ai nostri sfinti parinti si de-ai mei zei.
Mi-e dor de pesterile indelung batatorite, de Sarmi de-ale ei paduri atent rastalmacite.
De pietrele din inimi si inimile – piatra, de mine sus pe stanci, privind la lumea toata.
De Arnota si pepeni verzi, de o sfintenie ce-o simti, o crezi si vezi,
Mi-e dor sa rad iar tainic si rostit, de al meu Lup, viteaz de printre daci si vremi calatorind!
Mi-e dor de-mbratisarea unei flori de mai, de singura silaba nerostita: STAI!
Mi-e dor sa imi privesc iar chipul in ochii tai cei verzi,
De ce nu stiu, iar tu nu poti sa crezi!



Si mai mi-e dor de toate cate nu s-au intamplat,
pentru ca intr-o vara, o oglinda-am spart….

IOAN HĂDĂRIG-NOAPTE DE CIREŞ

muzica : Marius Moga
versuri : Ioan Hadarig
emisiunea Gaz pe folk, TVR2
festivalul de muzica folk ZIUA DE MAINE, noiembrie 2008, live



Find more videos like this on ACTIV PERSPECTIVE XXI

IOAN HĂDĂRIG - Atitudini culturale interbelice româneşti în contextul european

MIRCEA VULCĂNESCU – GENERAŢIE



I. CRITERION. Revista.

Revista Criterion a apărut la 15 octombrie 1934 (anul I, nr. 1), cu subtitlul „ revistă de arte, litere şi filosofie, încheindu-şi apariţia în ianuarie – februarie 1935, cu nr. 6 – 7, anul II. Articolul de deschidere al Criterion-ului, cu titlul „Dezacordul dintre adevărurile spiritului şi fenomenele prezentului”, semnat de Petru Comarnescu, reprezintă posibilele repere ale programului revistei: „ despre un prim aspect al dramei şi îndoielilor cugetătorului voitor de bine faţă de iraţionalitatea vieţii contemporane, pornită totuşi spre un chip nou de credinţă şi creaţie, şi despre rostul acestui cugetător faţă cu forţele ce simbolizează revărsarea naturii peste hieraticele monumente ale culturii.” Cel care a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Scuthern din California, unde a studiat, ca bursier, estetica, ne atrage atenţia că : “dacă lumea ar fi compusă numai din intelectuali puri şi oameni practici corelaţia gând – fapt nu ar mai constitui o dramă a istoriei prezentului… (a anului 1934, n.a.). Tot în acest număr Petru Comarnescu propune o rubrică- dicţionar a revistei, intitulată O IDEIE (variabil, O IDEE), explicându-se : „Ideia acestui dicţionar s-a născut din trei motive : primul de ordin logic discriminativ, al doilea de ordin folosofic cultural, al treilea de ordin pedagogic.

În primul sens, dicţionarul trebuie privit ca o reacţie împotriva confuziei şi echivocurilor strecurate prin vorbă şi prin gândirea contemporană. Arătând înţelesurile deosebite acoperite cu aceaş termen, se învederează, pe de o parte, deosebitele preocupări aflate în prezenţă; iar pe de alta, se risipesc pretinsele discuţii de idei, în măsura în care nu sunt decît certuri de cuvinte.

Al doilea temeiu isvorăşte din constatarea că fiecare epocă are anumiţi termeni care par a stîrni un interes superior altora. Evidenţierea valorii de circulaţie a acestor termeni şi a sensurilor lor, ajută la fixarea fizionomiei spirituale a epocei.

Precizând sensul ideilor principale ale vremii şi determinând valoarea lor de circulaţie, dicţionarul mai poate servi de îndreptar gândului celor mai tineri, care vor să se orienteze exact faţă de problemele pe care le găsesc deschise de înaintaşii lor.

Într-o formă mai succintă, dicţionarul de faţă îşi propune deci să continue activitatea de lămurire începută în symposioanele Asociaţiei Criterion”

Primul articol – eseu – dicţionar, semnat tot de Petru Comarnescu, este intitulat „Experienţă” : „ Cunoaştere a datelor concrete, existente de fapt, prin încercare personală sau directă, „exprienţa” este o noţiune tipic umanistă şi ştiinţifică, deorece curentul de umanizare şi pozitivizare a culturii i-a dat treptat cele câteva sensuri pe care le vom analiza aici...trei înţelesuri mai importante se impun celui ce analizează istoric şi logic întrebuinţarea acestei noţiuni : 1) naturalist 2) spiritualo-moral şi 3) vitalist.”

În numărul 2, 1 noiembrie 1934, anul I, Mircea Vulcănescu publică la rubrica „O IDEIE”, sub titlul „Spiritualitate” un studiu complex în care arată ca : „ spiritualitate e un termen mult întrebuinţat în cultura românescă de după răsboiu, mai ales de către publiciştii din generaţia tânără, în perioada anilor 1925 – 1929.

Termenul e echivoc. El înseamnă exact: stare de spirit. Echivocitatea lui se datoreşte dinersităţii înţelesurilor cuvântului „spirit”, din care derivă.

Multiplele lui întrebuinţări pot fi grupate în trei accepţii principale :

1) viaţa interioară,

2) cultură,

3) viaţa duhovnicească.”

Eseul intitulat „Generaţie”, apare în revista Criterion, anul I, nr. 3-4, 15 noiembrie – 1 decembrie 1934, în pagina 3, la rubrica „O IDEE”. Mircea Vulcănescu, autorul eseului, realizează o amplă şi documentată punere în pagină a „...diferitelor atitudini manifestate în cultura românească în jurul conceptului de generaţie şi a faptului generaţiei tinere.”

În ultimul număr al revistei „Criterion”, Henri H. Stahl, în „ O idee. Satul”, ne avertizează că: „forma caracteristică de viaţă a poporului românesc este aceia a satului. E un loc comun afirmaţia că oraşele noastre reprezintă o formă hibridă de organizare socială, în care şi-au găsit adăpost elemente nedorite şi nesigure; pe când satele sunt păstrătoarele curăţiei etnice şi a tradiţiilor neamului.”

Cu acest număr dulbu revista îşi întrerupe activitatea. Mircea Eliade, în articolul de „prima pagină” (dacă poate exista un astfel de articol într-o publicaţie de „arte, litere şi filosofie”), intitulat „Reabilitarea Spiritualităţii” ( pornind de la articolul cu acelaşi titlu semnat de C. Rădulescu-Motru, în „Revista Fundaţiilor Regale”), pune în „suport public” atitudinea tinerilor „vii şi prezenţi” faţă de „ orice primat politic, faţă de orice ideologie care nu ţine seama de rezultatele întregii cercetări ştiinţifice a timpului, cugetare care reabilitează, cum se poate vedea sumar în articolul d-lui Motru, spiritualitatea şi libertatea, împotriva materialismului şi determinismului. /.../ ...De aceia zadarnic se vorbeşte despre „omul nou”, făcut cu ajutorul Statului sau cu ajutorul revoluţiei. Omul nou nu se face în serie, ci prin experienţe adânci, reale.”



II.MIRCEA VULCĂNESCU. Omul.

Mircea Vulcănescu, născut pe 3 martie 1904, la Bucureşti; licenţiat în Filosofie şi Drept, a crescut sub influenţa profesorilor săi Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu. Cu Dimitri Gusti a participat la ampla campanie care a pus bazele sociologie monografice în România. De Nae Ionescu era legat prin orientarea filosofica a acestuia, numită trăism,( atitudine inspirată din „filosofia vieţii”: Kierkegaard, Nietzsche, Spengler, Bergson, Soloviov, Berdiaev etc) axată pe proclamarea primatului trăirii asupra intelectului. Cuvântul a fost inventat de criticul Şerban Cioculescu, care a tradus din limba germană termenul Lebensphilosophie). Până la intrarea în „fenomenul” Criterion, a publicat în „Gândirea” şi „Cuvântul”, iar apoi a continuat colaborarea cu „Convorbiri literare”, „Familia” etc. A fost asistent onorific la catedra de sociologie a profesorului Dimitrie Gusti, îndeplinind, în timp, o serie de funcţii sociale, printre care şi pe aceea de subsecretar de stat la Finanţe. A fost arestat, după război, în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu şi condamnat la opt ani de temniţă. La Aiud a fost închis alături de elita intelectualităţii româneşti şi ucis în urma tratamentelor inumane. A murit pe 28 octombrie 1952 şi a fost aruncat într-o groapă comună pe Dealul Robilor.

Iată cum este evocat momentul îmbolnăvirii şi atitudinea morală a lui Mircea Vulcănescu în faţa morţii şi a torţionarilor:

„ ... nu era permis să vorbeşti în celulă. În fapt însă, cei închişi împreună instituiau mici universităţi culturale: învăţau limbi, făceau istorie, filosofie, îşi povesteau romane ... Într-o zi, gardianul îi aude vorbind ... Însă Vulcănescu, văzând că nimeni nu zice nimic, a preluat el totul şi s-a autodenunţat singur. ... A fost scos dezbrăcat şi dus la izolator. Înăuntru mai erau patru-cinci deţinuţi. ... La un moment dat, un tânăr ... a leşinat. Vulcănescu avea 50 de ani şi s-a gândit că e mai important să trăiască tânărul. S-a întins atunci ... cu coatele sub burtă, şi le-a cerut celorlalţi să-l pună pe tânăr peste el. ... Tânărul a scăpat, Vulcănescu a făcut pneumonie şi a murit.” - după C. Noica în relatarea lui Gabriel Liiceanu din Jurnalul de la Păltiniş.

Intr-o scrisoare din 1997, din Paris, adresată scriitorului Ştefan Fay, cunoscut al familiei Vulcănescu, Sandra, fiica filozofului, mai preciza, conform mărturiilor unor supravieţuitori: "Tata a fost scos din celulă cu alţi 6 deţinuţi. Au fost duşi în curte unde, punându-li-se nişte pături în cap, ... 4 torţionari îi băteaua sălbatic cu ciomege şi bastoane de cauciuc. Tatii i-au rupt o coasta care i-a peforat pleura. Apoi au fost dezbrăcaţi la piele şi aruncaţi de-a valma în celula nr. 16, zisă Neagră, o încăpere din beci cumplit de rece şi cu duşumeaua udă ... răpuşi de oboseala au fost nevoiţi să se întindă pe jos. Atunci Tata le-a spus: "Dacă tot trebuie să murim aici, să-l salvăm barem pe cel tânăr. Să-l culcăm pe trupurile noastre." Aşa a făcut ...""

„Lecţia primită de la el umileşte, în plus, o prejudecată: anume că totul trebuie dat şi cedat operei; că prin operă ne putem mântui dând uneori Cezarului ce nu-i aparţinea. Fals ne răspunde Mircea Vulcănescu, de dincolo de sacrificiu, cu modestia-i şi smerenia lui inegalabile. Existenţa dacă e pusă în situaţia de a servi semenul, dezvăluindu-i ceea ce-i fundametează adevărata statura de om faţă de sine şi faţă de Dumnezeu, poate pune în paranteză o operă, mai ales atunci când aceasta e tributară aranjamentului cu vremurile, cu conştiinţa sau cu vulgara fală ...” - scria Virgil Ierunca în comentariu la „Ultimul cuvânt” tipărit la Paris, în 1983, în revista Ethos.



III.MIRCEA VULCĂNESCU. Generaţie.

Opera lui Mircea Vulcănescu reprezintă o contribuţie documentată la spiritualitatea românească în context europen si o analiză profundă şi pertinentă a societăţii româneşti.

Eseul intitulat „Generaţie”, apare în revista Criterion,anul I, nr. 3-4, 15 noiembrie – 1 decembrie 1934, în pagina 3. In deschiderea articolului Mircea Vulcănescu avertizează asupra faptului că termenul de „ generaţie” are o valoare importantă de circulaţie, în perioada anilor 1924 – 1934, dând naştere unerori „la numeroase confuziuni în mintea celor care-l întrebuinţează”. Pornind de la faptul ca termenul are mai multe rădăcini autorul stabileşte şapte „acceptii” principale al cuvântului generaţie : biologic, sociologic, statistic, istoric, psihologic, cultural şi politic şi economic.

In sens biologic termenul de generaţie reprezintă „ faptul reproducerii şi al continuării speţe...relaţia temporală dintre părinţi şi progenitură”; sensul sociologic se referă, în acepţiunea autorului, la „deosebirea dintre categoria socială a adulţilor...şi categoria...tinerilor care, din pricina vârstei nu iau parte la munca grupului din care fac parte”; o derivare a rădăcinii în sensul biologic al teremului cu posibil sens statistic de „perioadă de regenerare a unui grup social”. O bună cunoaştere a fenomenului cercetării sociologice îl determină să afirme: „ înlocuirea cantitativă poate fi suportul transformării calitative sociale, în caz că oamenii schimbaţi esenţial ( ca prezenţe) s-au prefăcut şi în felul lor de a fi, în structura lor (ca esenţe); astfel zis, în cazul în care oamenii care au înlocuit pe cei dispăruţi nu seamănă sufleteşte cu înaintaşii lor.”

Întinsă pe o zonă de timp generaţia istorică reprezintă, în acepţiunea lui M. Vulcănescu: „cea care umple cadrul făcut posibil şi determinat formal de generaţia statistică”. Conceptul istoric începe să se deosebească de cel biologic sau statistic pentru că: „istoriceşte, fac parte dint-o aceiaş generaţie toţi oamenii cari făptuiesc la fel în acelasi timp, chiar daca au vârste deosebite” . Naşterea unei generaţii, consideră autorul, nu reprezintă numai o problemă de vârstă sau o problemă de influenţă istorică : „ci întâlnirea amândurora într-o psihologie vie” .

Dincolo de definirea socilologică a conceptului, ca o „ regiune de existenţă în care se situează faptul generaţiei” , M. Vulcănescu stabileşte atributele respectivelor concepte : biologic („grup în care pregomină similitudinea de vârstă”), statistic ( „colectivul numeric”), istoric („relaţia între anumite evenimente”), psihologic („ înrâurirea faptelor istorice asupra structurilor culturale, condiţionată de vârstă, se face prin procesul psihologic de formare a personalităţii”), cultural şi politic („ produse obiective ale spiritului, valori şi complexuri de valori” ), economic ( „ne/încadrarea tinerilor în ierarhia socială, existentă”).

Partea a doua a eseului propune, prin stabilire înţelesului noţiunii de „generaţie”, aplicarea acestei idei în societatea românească. Se porneşte astfel la stabilirea locului tinerei generaţii în istoria socială a României moderne, la determinarea definiţiei, istoriei, condiţiilor de formaţie, la caracterele dominante, la curentele, la misiunea şi la opera acestei generaţii. Cunoscută ca a şasea generaţie din istoria socială a României moderne, are ca predesori , începând cu anul 1821:

- „generaţia premergătorilor”, constituită din generaţia iniţiatorilor prefacerilor social

în Romania, influienţaţi mai ales de Şcoala Ardeleană;

- „generaţia paşoptistă”, alăctuită din „feciorii boeraţilor înstăriţi de pe urma

dezvoltării comerţului cu cereale, duşi să-şi facă studiile în Franţa şi care la întorcere, organizează o revoluţie politică naţională în numele mitului burghez liberalist” : Ion Brătianu, Golescu, Kogălniceanu etc, iar în Ardeal generaţia lui Avram Iancu;

- „generaţia junimistă”, care se ridică spre 1880, cu cele două ramuri: vechii

Aristocraţi: Carp, Negruzzi şi „elementele intelectuale ridicate dintre ţărani şi din burghezie” : Maiorescu, Creangă, Eminescu. Autorul consideră că această generaţie trece prin doua momente : unul cultural, la Iaşi şi unul politic, la Bucureşti, iar în Ardeal se ridică în aceeaşi perioadă generaţia memorandiştilor „iniţiatoarea rezistenţei pasive împotriva politicii ungureşti”;

- „generaţia socială”, care se ridică în Regat, în jurul anului 1907 „când răscoalele

ţărăneşti îndreaptă atenţia intelectualilor către sate. Această generaţie stă mai ales sub influenţa gândirii ruseşti. ” . Cuprinde două curente : semănătorismul şi poporanismul.

Această a cincia generaţie, numită de unii „generaţia de foc”, după faptul istoric principal la care au luat parte, de alţii „generaţia sacrificată”, de alţii „generaţia unirii” sau „Generaţia Gândirii”, după numele revistei „supravieţuitorilor”. Mircea Vulcănescu consideră că : „E generaţia stilului „ideei europene”, în acelaş timp preocupat de autohtonism şi universalitate, pe care-l regăsim atât la „Gândirea” cât şi la rivala ei „Viaţa românească”, în această generaţie”. Generaţia „supravieţuitorilor” : Nae Ionescu, Goga, Blaga, Crainic, Şeicaru, Tudor Vianu, Camil Petrescu etc.

Generaţia tânără urmează generaţiei de foc, iar istoria e trece prin două momente :

- un moment spiritual (1925 – 1929) „de descoperire de sine a tinerei generaţii, de

nădejde a tinerilor în puterile lor /.../ care dau tineretului iluzia că trăieşte o clipă de har, hotărâtoare în destinele culturii româneşti; şi

- un moment nespiritual (1929 – 1932) „ de cădere spirituală, de înfrângere, de

decepţie, de nedumerire, în care tineretul se descoperă inutil...”

După o analiză lucidă, tributară doar spiritului academic, în care sunt analizate cauzele „dădătoare de seamă” pentru aceste momente : itinerarul spiritual al lui Mircea Eliade, scientismul cuprins între catedră şi laborator, experienţă personală trăită, aventura spirituală prin literatură în cultură, prin cultură spre antroposofie şi prin adâncire, crede autorul, la ortodoxie; pentru al doilea moment : Eliade, Ionescu, Cioran.

Tânăra generaţie şi-a format caracterul şi a conturat o unitate posibilă printr-o serie de influenţe: prima ar fi războiul, cel care a surprins generaţia în formarea ei („prin răsboiu generaţia tânără a suferit o spărtură interioară”), a doua influenţă care a contribuit la constituirea tinerei generaţii poartă numele a două personalităţi ale epicii : Vasile Pârvan şi Nae Ionescu.(„Vasile Pârvan a dat tinerilor de azi gândul universalităţii şi al veciniciei... nostalgia spiriualităţii şi pesimismul eroic.../.../... Nae Ionescu le-a dat, dimpotrivă, dorinţa de concret, de autenticitate organică, de incercare directă, de îndrăsneală, dorinţa de a nu se lăsa furaţi de vorbe...realism, autohtonism, ortodoxie, monarhism.”). O altă posibilă influenţă a fost dată de „asociaţiile de tineri”, în care include şi constituirea, în 1931, a Asociaţiei „Criterion”.

Manifestările tinerei generaţii se caracterizeză prin câteva dimensiuni specifice : setea de experienţă cu ispita ei: aventura, autenticitatea, spiritualitatea, tagismul (tensiunea dramatică, criza) ca si puncte ale experientei trăite în comun. Urmează însă o ramificare a acestor dimensiuni specifice : tragismul duce la negativism, agonie, disperare. Membrii tinerei generaţii împart convingerile în două categorii de curente: spirituale şi politice. Tineretul intelectual se imparte, în privinţa relaţiei dintre spiritual şi politic, în trei grupuri care practică : izolarea, activismul prin disperare, istorismul prin resemnare. În domeniul spiritual întâlnim patru grupe : misticismul ortodox, umanismul neoclasic, agonia şi negativismul. În domeniul politic, tineretul a gravitat spre curentele extreme : naţionalismul integral şi comunismul marxist.

Mircea Vulcănescu, în încheierea eseului, consideră că misiunea tinerei generaţii este triplă şi că izvorăşte din mometul istoric al societăţii româneşti : prima misiune „este să asigure unitatea sufletească a Românilor, uniţi politiceşte prin sacrificiul generaţiei de foc”; a doua misiune „este să exprime în forme universale acest suflet românesc”; a treia misiune „este pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni”. Autorul mai specifică „pentru unii, această generaţie are o misiune universală. Aceia de a pregăti ivirea omului nou...” Lucid şi conştient de percepţia în epocă a tinerei generaţii, autorul încheie analiza : „O acuzaţie care se aduce de obiceiu tinerei generaţii este aceia de veleitarism, de prezumţiozitate, adică de voinţa de a face să se vorbească despre ea atunci când, în fapt, n-a creiat încă nimic.” Raspunsul autorului : „Şi dacă nu a realizat încă o operă definitivă, a realizat ceva mai mult. Căci pentru întâia oară în istoria culturii româneşti, ea a creiat un mediu de difuzare a ideilor, un interes reciproc pentru strădania celorlalţi, dintre cele mai fecunde. Cine cercetează revistele româneşti, care apar atât în Bucureşti cât şi în provincie, la Cluj, la Iaşi, la Cernăuţi, La Craiova, la Oradia sau la Braşov, nu se mai poate îndoi de acest fapt.”





Bibliografie :

1.CRITERION, Revistă de arte, litere şi filosofie, ediţie anastatică îngrijită de Marin Diaconu, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1990

2.Vulcănescu, Mircea, Tânăra generaţie, Bucureşti, Editura Compania, 2004

3.Vulcănescu, Mircea, De la Nae Ionescu la Criterion, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003

4.Vulcănescu, Mircea, Nae Ionescu. Aşa cum l-am cunoscut, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992.

5.Vulcănescu, Mircea, Dimensiunea româneasca a existentei, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române, 1991

6.Eliade, Mircea , Memorii I, Bucureşti, Humanitas, 1991

7.Comarnescu, Petru, Un călător al solitudinii, Bucureşti, Editura Eminescu, 2003

8.Comarnescu, Petru, Jurnal 1931-1937, Iasi, Editura Institutul European, 1994

9.http://capa.8k.ro/vulcanescu.html