Saturday, February 20, 2010

CLARISA IORDACHE - ROMANIA-Logodnicul pasarilor sau Copidon autohton

Logodnicul pasarilor este celebrat in fiecare an, pe 24 februarie. Adica de Dragobete. Dar cine este acest Logodnic al pasarilor, care a ramas in constiinta populara sub

numele de Navalnicul sau Dragobete?
  Se spune ca era un fecior chipes, puternic si tare iubaret. Se mai spune despre el ca era fiul Dochiei, cea cu multe cojoace. I se mai spunea in vechime si Navalnicul. Alte legende vorbesc despre Logodnicul pasarilor ca fiind un zeu dac ce oficia in ceruri, la inceputul primaverii, nuntile animalelor. Peste timp, aceasta traditie s-a extins si la oameni, fetele si baietii intalnindu-se in aceasta zi pentru ca iubirea lor sa tina peste an, intocmai ca cea a pasarilor, care se logodesc in aceasta zi. Nu intamplator stramosii nostri au ales aceasta denumire pentru mesagerul dragostei. Se stie inca din vechime ca pasarile sunt mesagere ale cerului, asa cum o arata si corespondentul grecesc al cuvantului “pasare” care inseamna tocmai mesager ceresc. Drept urmare, alaturarea nu este nicidecum una intamplatoare, Logodnicul pasarilor fiind legatura dintre cele doua planuri: cer si pamant!
 Inca o dovada vie a impletirii ritualurilor pagane ale stramosilor nostri traci cu cele crestine este si traditia populara conform careia, in aceasta zi, cand crestinii ortodocsi sarbatoresc Aflarea Capului Sf. Ioan Botezatorul, oamenii opreau toate activitatile, curatandu-si in schimb casele pentru a-l intampina pe zeul iubirii, acest Logodnic al pasarilor, care venea insotit de zanele Dragostele care le sopteau cuvinte de amor indragostitilor.
 Un obicei la fel de stravechi de pe meleagurile noastre spune ca in ziua de Dragobete fetele se spala pe fata cu zapada topita sau roua de pe frunze, despre care se spune ca este nascuta din surasul zanelor. Se spalau cu aceasta apa ca sa fie mai dragastoase si mai frumoase. Imbracate in cele mai bune straie, porneau in zorii zilei prin padure, la cules de viorele, ghiocei si tamaioasa pe care mai apoi le asezau la icoane. In unele locuri, aceste flori erau folosite la descantece de dragoste.
 Pe la ora pranzului, fetele coborau in fuga spre sate, aceasta fuga fiind denumita in credintele populare, “zburatorit”. Flacaii porneau in urma lor si fiecare baiat urmarea fata care ii placea. Daca aceasta era iute de picior si pe placul fetei, o prindea din urma si o saruta in vazul tuturor. Sarutul lor reprezenta logodna celor doi, cel putin pentru un an de zile. Acest “ritual” era urmarit cu interes de catre membri satului pentru ca de acum sa stie la ce nunti vor merge la inceputul toamnei. De aici vine si zicala “Dragobetele saruta fetele” o zicala mult indragita de fetele dragastoase si nerabdatoare de a primi cat mai multe sarutari, menite sa le aduca acestora dragoste pe deplin in viitor.
 Spre seara, flacai si fete se adunau laolalta, la o petrecere unde fiecare, insotit sau nu, dansa cat il tineau picioarele, deoarece ziua de Dragobete este una a bucuriei si a jocului, iar ca sa-ti mearga bine tot anul si sa nu fii singur, trebuia sa canti si sa joci. Cei care nu vedeau nici macar o persoana de sex opus in aceasta zi ramaneau singuri pana la urmatorul Dragobete.
 Fetele si flacaii din anumite zone, adunati in cete, isi cresteaza bratele in forma de cruce in aceasta zi pentru a se face pe viata “frati/surori de cruce”.
 Tot de ziua Logodnicului Pasarilor, femeile obisnuiau sa atinga un barbat ca sa fie dragostoase tot anul. Ele nu uitau sa dea de mancare tututror orataniilor din ograda, dar si pasarilor cerului, nicio vietate nefiind sacrificata in aceasta zi.
 De retinut este faptul ca ziua de Dragobete este privita in colectivul popular drept una de mare sarbatoare. Asadar in aceasta zi nu se coase, nu se spala, nu se munceste la camp, in schimb se face curatenie in casa pentru ca toate zilele ce vor urma sa fie pline de prospetime. Se mai spune ca daca ai norocul sa auzi pupaza cantand in ziua de Dragobete, vei fi harnic tot anul. Daca ploua, primavara va veni devreme si va fi frumoasa.
 Dupa cum putem vedea, traditia de Dragobete sau Logodnicul pasarilor este una straveche si cu adanci radacini in mentalul colectiv popular. Chiar daca in zilele noastre Sf. Valentin castiga teren, chiar daca sarbatoarea dragostei a devenit ca multe altele una comerciala exista insa multe zone ale tarii in care tinerii, respecta datina strabuna iar iubirea lor fiind celebrata asa cum se cuvine.
 Legatura fireasca dintre cer si pamant este mijlocita de Logodnicul pasarilor, alesul inimii trebuie sa se arate vrednic de iubirea fetei, iar unirea celor doi se pecetluieste in fata lumii, printr-un sarut.
 Dragobetele este sarbatoarea iubirii la romani. O traditie de mii de ani care si astazi, imprastie cu ajutorul Logodnicului pasarilor mireasma iubirii in aer. Atentie in jurul vostru! Logodnicul pasarilor, Cupidon autohton abia asteapta sa oficieze si logodna voastra!





IOAN HĂDĂRIG-In loc de final-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence

 Antologia, continuând demersul poetului Sorin Anca, prin publicarea volumului „ÎN CUVÂNT”, nouă poeţi aiudeni, la Editura „Radu Bărbulescu” (Munchen, 1998), se constituie într-un florilegiu de poezie contemporană românescă.
 Referindu-se la volumul tipărit în Germania, Constantin Cubleşan scria în cronica sa literară din 1998 :
 ”Antologia de versuri „În cuvânt”, selectează un florilegiu din creaţia acestor tineri, capabili a-i face pe cititori să înteleagă că nu mai avem de-a face cu un gest diletant,
ci cu un destin asumat responsabil de către fiecare din cei nouă tineri.../.../ Grupul poeţilor de la Aiud poate constitui o replică provocatoare altor asemenea grupări...pledând prin torul pentru un moment autentic al resurecţiei poeziei la noi, azi.”
 Autorul prezentei antologii a introdus în volum poemele lui Nicolae Kömives (dispărut în 1987, la doar 31 de ani), poemele lui Iacob Buta (cel care în perioada dintre editarea şi tiparirea volumului ne-a parasit, lasând un gol în cultura aiudeană); poemele unor autori aiudeni contemporani.
 Traducerea antologiei în limba franceză şi-a propus atât cunoaşterea literaturii române contemporane în spaţiul francofon, cât şi continuarea unui demers al Asociaţiei Cusset-Aiud, care a invitat-o pe autoarea traducerii, Marcela Hădărig, la „săptămâna poeţilor”, în Franţa, în anul 2001, cu o prelegere despre poezia contemporană românească. (I.H)
-------------------------------------------------------------------------------

L’Anthologie, qui continue la démarche du poète Sorin Anca, par la publication du volume “În cuvânt”/”Dans la parole”, neuf poètes d’Aiud, à la Maison d’Édition « Radu Bărbulescu » (Munich, 1998), constitue un florilège de poésie contemporaine roumaine. En parlant du volume imprimé en Allemagne, Constantin Cubleşan écrivait dans sa chronique littéraire de 1998 :
« L’Anthologie de vers « În cuvânt « / « Dans la parole» fait la sélection d’un florilège de la création de ces jeunes, capables de faire comprendre aux lecteurs qu’on n’a plus à faire à un geste de dilettant, mais à une destinée responsablement assumée par chacun de ces neuf jeunes.../.../ Le groupe des poètes d’Aiud peut constituer une replique provocatrice pour d’autres groupes similaires...pledant...pour un moment authentique de la résurrection de la poésie chez nous, de nos jours. »
 L’auteur de la présente anthologie a introduit dans le volume les poèmes de Nicole Kömives (disparu en 1987, à 31 ans à peine), les poèmes de Iacob
Buta (celui qui entre l’édition et la publication du volume nous a
quittés, laissant un vide dans la culture d’Aiud), les poèmes de
quelques poètes contemporains d’Aiud.
 La traduction de l’anthologie en français s’est proposé de faire connaître la littérature roumaine contemporaine dans l’espace francophone mais aussi de continuer une démarche de l’Association Cusset-Aiud Échanges, qui a invité l’auteur de la traduction, Marcela Hădărig, à la « Semaine des poètes », en France, en 2001, pour une conférence sur la poésie roumaine contemporaine. (I.H)

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 18)

IOAN HĂDĂRIG


dans la nuit qui est passeé adossée à l’abîme

du matin j’ai
dessiné dans les yeux des draps les bras tatoués
avec les blessures
des oiseaux nichés dans tes cheveux
ans la saison qui égrenè les semences sur l’abri
du corps
j’ai taillé avec les dents tes cuisses par dessus la
fraîcheur des seins
nichés dans mes paumes.

Dans la nuit...

în noaptea care a trecut rezemată de adâncul
dimineţii am
desenat în ochii aşternutului braţele tatuate cu
rănile
păsările cuibărite în pletele tale...
în anotimpul care îşi cerne sămânţa peste culcuşul
trupului
am cioplit cu dinţii coapsele tale peste răcoarea
sânilor
cuibăriţi în palmele mele...

În noapte...

chaque pierre de l’église larme
crucifiée
sur le corp de gel de la fontaine,
cité des fourmis aux ailes de cire
mordant la flamme de la croix
siège pour le passant
aux pieds du temps
braise parsemée sur son corps,
fontaine ensanglantée creusée dans
les yeux du jeune homme
quand la main cherche son souffle
piliers de sable sur lesquels il a
incrusté
la saison trahie
feuilles se bâtissant dans la larme de l’amant,
rivière endormie dans un poème.

Rivière endormie dans un poème

fiecare piatră a bisericii lacrimă răstignită
pe trupul de ger al
fântânii,
aşezare de furnici cu aripi de ceară
muşcând flacăra crucii,
jilţ trecătorului
la picioarele timpului
jăratic presărat pe trupul lui,
fântână însângerată săpată în ochii tânărului
când mâna îi caută răsuflarea
stâlpi de nisip pe care a încrestat
anotimpul trădat
frunze zidindu-se în lacrima amantului,
râu adormit într-un poem.

Râu adormit într- un poem

le fauve entêté se cache dans la salive
de la parole
cage de l’araignée
bâtie dans la chambre de l’air,
colonnes
dans l’ombre de la lumière
iconostase jeté
au champ de flammes de l’orage,
commandement du ciel
près du pigeon de cire dessiné
sur les portes
collées dans un album Scorpions
égaré
vague hibernant dans la paume.

Vague hibernant dans la paume


îndărătnica fiară se ascunde în saliva
cuvântulul
colivie a paianjenului
zidită în camera văzduhului, coloane
în umbra luminii
iconostas aruncat
lanului de flăcări al furtunii, porunca cerului
lângă porumbelul de ceară desenat pe porţile
lipite într-un album Scorpions
rătăcit
val iermând în podul palmei.

Val iernând în podul palmei

la dernière crucification des cuisses
près de la petite chaise en glaise,
quand les paumes
du gars
sacrifié dans la cachette de la grotte,
rivière endormie sur la paupière de l’amante
près de la nuit de craie jeteé
dans la poche du mendiant de lumière.

Le mendiant de lumière

ultima răstignire a coapselor
lângă scăunelul de lut, când palmele
feciorului
sacrificat în ascunzişul peşterii,
râu adormit pe pleoapa amantei
lângă noaptea de cretă aruncată
în buzunarul cerşetorului de lumină.

Cerşetorul de lumină

le ciel porteur temblant le soir sur les lèvres
enfermant dans sa larme le vêtement de l’algue,
les yeux de cire de la ville, vipères glissant
dans le lit de la rivière sechée dans un braiser
d’oiseau
monastère creusé dans l’eau.

Monastère creusé dans l’eau


cerul hamal clătind pe buze înserarea
în lacrimă încătusând veşmântul algei,
ochii de ceară ai oraşului, vipere alunecând
în albia râului secat într-un sărut
de pasăre
mănăstire săpată în ape.
Mănăstire săpată în ape
la pucelle a crucifié ses seins sur les racines
du temps
comme un coeur, tache et corrida
sur le sable ensanglanté
le même passant accroché à la porte de la
bibliothèque
le livre ouvert à la page déchirée
lumière cassée enlacant
la lettre humide
à cóté de la pluie de cendre
dénudant ton pied,
l’homme habillé en écus
jetés au dernier accouplement,
le thé et le sexe du matin
mur et fuite.

Le mur et la fuite

fecioara şi-a răstignit sânii pe rădăcinile
timpului
ca o inimă, pată şi coridă
pe nisipul însângerat
acelaşi trecător agăţat de uşa bibliotecii
cartea deschisă la pagina ruptă
lumină ruptă înfăşurând
litera umedă
alături de ploaia de cenuşă,
dezgolindu-ţi piciorul,
bărbatul înveşmântat în galbenii
aruncaţi la ultima împerechere
ceaiul şi sexul dimineaţa
zid şi fugă.

Zidul şi fuga

je vais me chasser -
au bord d’un mur pétrifié
comme l’aile sur la croix
le soleil des eaux.
je vais descendre
loup solitaire - cendres déchirées,
comme la lumière en son vol
le silence de glace.

pierre et vent - 1

tes cheveux,-
pulsation d’algues parmi les murailles
couvrent le silence du temps.

pierre et vent - 3

am să mă alung -
la margine de zid pietrificat,
cum aripă pe cruce
soarele de ape.
am să cobor
lup singuratic - sfâşiată cenuşă,
cum lumina în zbor
tăcere de gheaţă.

piatră şi vânt - 1

părul tău,-
zvâcnire de alge prin ziduri
acoperă tăcerea timpului.

piatră şi vânt - 3

la pluie,-
larmes du ciel
sur le corps brûlant
de pucelle.

pierre et vent - 4

la pucelle,-
roseé du ciel
sur l’autel du corps,
d’homme.

pierre et vent - 5

ploaia,
lacrimi ale cerului
pe trupul fierbinte,
de fecioară.

piatră şi vânt - 4

fecioara, -
rouă a cerului
pe altarul trupului,
de bărbat.

piatră şi vânt - 5

je voudrais parcourir
ton corps, -
fatigué, assoifé et fou
à la recherche de l’icône,
ciel des seins blancs,
moitié du corps
qui brûle dans la paupière des yeux.

pierre et vent - 6

noyé dans tes yeux,
comme le vol de l’oiseau
dans des ondées de cigales,
berger tué dans les larmes
de l’arbre,-
gel qui pleure sur la pierre du coeur.

pierre et vent - 7

aş vrea să străbat
trupul tău,-
obosit, însetat şi nebun,
în căutarea icoanei,
cer al sânilor albi,
jumătate a trupului
ce arzi în pleoapa ochilor.

piatră şi vânt - 6

înecat în ochii tăi,-
cum zborul păsării
în valuri de greieri,
păstor ucis în lacrimile
copacului, -
ger ce plânge pe piatra inimii.

piatră şi vânt - 7

IOAN HĂDĂRIG- Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 17)

ADA TOCACIU

***


ce que vous apppelez amour
s’oppose à la vague
le sable s’oppose à la vague
prenez donc garde
au syllogisme

***
rends-moi
à l’ivresse de ton corps
berce-moi sur l’aile plasmatique
chymérique
d’extase
je saurai absorber ton essence
naître tes enfants
et mourir ta mortalité.

***

ceea ce voi numiţi iubire
se împotriveşte valului
nisipul se împotriveşte valului
deci luaţi aminte
la silogism

***
redă-mă
beţiei trupului tău
leagănă-mă pe aripă plasmatică
himerică
de extaz
voi şti să-ţi sorb esenţa
să-ţi nasc copiii
şi să-ţi mor murirea.

***
maintenant je ne suis plus
toi aussi tu n’es plus
on est
nous deux ceux qui ne sont pas
dans une rencontre fulgurante
qui d’ailleurs
n’existe pas non plus
maintenant je ne suis plus
toi tu n’es plus
quoi dire de la pluie qui n’a jamais existé
et qui s’écoule en sueurs
sur notre corps.

***
nous avons joué
les pieds dans la glaise bleue
de l’iris maternel.

***
acum nu mai sunt
nici tu nu mai eşti
suntem
doar noi doi cei ce nu sunt
într-o întâlnire de-o clipă
care dealtfel
nu există nici ea
acum nu mai sunt
nici nu mai eşti
darămite ploaia ce nici măcar n-a existat
şi se scurge transpirată
pe trupul nostru

***
ne-am jucat cu
picoarele în lutul albastru
al irisului matern.

***

Ton baiser tue
toute violence;
il reste la sensualité prématurée
de moi
certains disent que j’ai
l’âme jeune:
ne pas la laisser
dans ta charge,
mais je leur
crie que
j’ai vieilli
à t’attendre
et ton baiser me
tue quand il n’est pas
et je reste la sensualité inassouvie
de femme
qui n’a pas cessé de grandir

***
Sărutul tău ucide
orice violenţă;
rămâne senzualitatea prematură
din mine
unii spun că sunt cu
suflet tânăr:
să nu ţi-l las ţie în
custodie
dar eu le strig că
am îmbătrânit
de când te aştept
iar sărutul tău mă
ucide când nu e
şi rămân cu senzualitatea nesatisfăcută
de femeie care
nu a încetat să crească.

***

danse si tu veux
je dois créer un holocauste
danse
je dois partir mais
je promets de revenir
quelques fois
dans des siècles
quand tu danseras parmi
les cendres
et quand mes sensations carbonisées
sentiront ton goût
de cendre pur.

***

dansează dacă vrei
eu trebuie să creez un holocaust
dansează
eu trebuie să plec dar
promit că voi reveni
cândva
peste câteva secole
când tu vei fi dansând prin
funingine
şi când senzaţiile mele carbonizate
îţi vor simţi gustul
de cenuşă pură.









IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 16)

EUGENIA TIUTIU


Soirées...

L’écho de la pensée dans la nuit
Ecrase le cadenas de l’amour.
La fleur bleue enlacée
Au bourgeon de la destinée
Demande muette l’Etoile du berger
Me veux-tu encore ?
L’espoire tué par l’ombre du noir
Laisse ses traces incrustées dans le temps.
Seulement les peupliers impairs
Parsèment au vent leurs murmures
Au bord de la Mer.

Seri...

Ecoul gândului în nopte
Spulberă lacătul iubirii.
Floarea albastră înlănţuită
De lujerul destinului
Întreabă mut Luceafărul:
Mă mai vrei ?!
Speranţa ucisă de umbra întunericului
Îşi lasă urmele săpate în timp.
Numai plopii fără soţ
Îşi împrăştie şoapta vântului
La marginea Mării.

La séparation

La solitude
du bonheur.
Le déchirement
de l’accomplissement.
Le désespoir
de l’amour.

La voix

La voix
du mot
La respiration
de la pensée
La lumière
du sens.

Despărţirea


Singurătatea
fericirii.
Sfâşierea
împlinirii.
Disperarea
iubirii.

Glasul

Glasul
cuvântului
Respiraţia
gândirii
Lumina
simţirii.

Eminescu

Immortalité
Etoile du berger
peuplier sans larmes,
Chanson d’amour,
éternel espoir.

À Blaga

Eternité.
Lambes de monde.
Miraculeuse semence
à toujours louée
Saint silence,
archet de violon,
L’homme est dans les étoiles
Le livre, dans la vie.

Eminescu

Nemurire,
Luceafăr de ziuă
plop fără lacrimi,
Cânt de iubire,
eternă speranţă.

Lui Blaga

Eternitate,
Crâmpeie de lume.
Mirabila sămânţă
în veci lăudată.
Sfânta tăcere,
arcuş de vioară,
Omul e-n stele,
Cartea, în viaţă.

Le printemps

Embrassement
de la lumière.
Respiration
de la terre.
Sanglots
de l’herbe.

Décembre

Il neige sur moi
Il neige dans mon âme
quitté par l’espoir,
affamé par l’idée
des retrouvailles.

Primăvara

Îmbrăţişarea
luminii.
Respiraţia
pământului.
Hohotul
ierbii.

Decembrie

Ninge peste mine.
Ninge-n sufletul meu
pustiit de speranţă,
flămând de ideea
regăsirii.

Le baiser

Source
de l’espoir.
Mot
d’amour.
Feu,
brûlant
une vie.

Souvenirs

Forêt,
gouffres
de l’âme.
Lumière
des sens
couleur
de l’oubli.

Sărutul

Izvor
de speranţă.
Cuvânt
de iubire.
Foc,
mistuind
o viaţă.

Amintiri

Pădure,
întunecimile
sufletului.
Lumina
simţirii.
Culoarea
uitării.

La joie

La lumière
du sourire.
L’âme
du jeu.
La chanson
de l’accomplissement.

Corps

Démon
qui tente et détruit.
Rêve et réalité.
Cieux
et Glaise.

Bucurie

Lumina
zâmbetului.
Sufletul
jocului
Cântecul
împlinirii.

Trup

Demon,
ce îmbie şi distruge.
Vis şi realitate.
Ceruri
şi Ţărână.

Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 15)

ADRIAN STAN


Hier soir

Hier soir l’herbe était mon ciel
et le silence ma bien aimée,
hier soir ma chair etait de fer
et l’âme était dans le ciel.
Dans quel monde je vivais hier soir,
Par quel mot le nommer!?
Je sentais que mon esprit heureux
Marchait dans le ciel
Et chantait de la voix des fleurs des étoiles,
Je sentais que je les frôlais;
J’étais un grain de poussière seul
Sur le sourire du monde du ciel.
Fragment
D’une fleuille,
On ne voit que la feuille.

Aseară

Aseară iarba mi-a fost cer
şi liniştea mi-a fost iubită,
aseară carnea îmi era de fier
şi sufletu-mi era în cer.
Ce lume mai trăiam aseară,
cu ce cuvânt s-o pot numi!?
Simţeam cum mitea-mi fericită
umblă prin cer
şi cântă-n glasul florilor de stele,
simţeam cum mă ating de ele;
eram un fir de praf stingher
pe zâmbetul lumii din cer.
Fragment
Dintr-o frunză,
vedem doar frunza.

***

Laisse -moi, ta main,tes doigts plus près,
je suis seul et les mots s’envolent
à côté de ma bien - aimée qui se tait...
dans sa nuit , les chars labourent,
profondément jusque dans mes côtes
je sens l’acier de fauve
qui me guête
de dehors...
Ah,si j’avais vers qui tendre ma paupière,
au moins vers une couleur.

***

Adu-mi mâna, degetele tale mai aproape,
sunt singur şi cuvintele zboară
pe lângă iubita mea care, tace...
în noaptea ei, plugurile ară,
adânc până la mine-n coaste
simt luciul de fiară
cum mă paşte
pe dinafară...
Ah, dacă-aş avea la ce să-mi întind pleoapa,
spre o culoare măcar.

***

J’ai un mécontentement en ce qui concerne la vie :
pourquoi la lumière et la chaleur du soleil ne me parviennent pas,
pourquoi l’eau que je bois se fait amère,pourquoi si je pleure personne ne m’entend
et comme ça, en général,
pourquoi si je veux être, je ne le suis pas,je crie collant mes lèvres contre la terre
- Y-a quelqu’un là-bas?
Rien , ce n’est rien.
ce corps manque de vie
je reste face à face avec la mort.
Dans moi les pensées se tordent,
Toutes les choses me regardent pétrifiées.
Lève -toi; prends ta vie et marche!
Vivre c’est voir la mort.
Quand je me débrasserai de mes chaînes,
Je promets faire une course jusqu’à Dieu.
Elle me manque tellement mon enfance,
Mon âme me manque
Et à la première occasion
Je veux me restituer le silence.

***

Eu am o nemulţumire în legătură cu viaţa :
de ce lumina şi căldura soarelui nu ajung până la
mine,
de ce apa pe care o beau eu se face amară,
de ce dacă plâng nimeni nu mă aude
şi aşa, în general,
de ce vreau să fiu, nu sunt.
Strig lipindu-mi buzele de ţărână
E cineva acolo?
Nimic, nu e nimic,
E părăsit trupul acesta de orice urmă de viaţă.
Stau faţă în faţă cu moartea.
În mine se zbat gândurile,
Toate lucrurile mă privesc în împietrire.
Ridică-te, ia-ţi viaţa şi umblă!
A trăi înseamnă a vedea moartea.
Când voi scăpa din lanţuri,
Promit să dau o fugă până la Dumenzeu.
mi-e aşa de dor de copilărie,
de sufletul meu mi-e dor
şi cu prima ocazie,
vreau să-mi restitui liniştea.

Moi

En faiet, je tend ma main,
vers moi.
Je regarde
mais mon oeil est aveugle.
Tâte-toi, me suis-je dit
et j’ai tendu la main vers moi.
Je n’ai recontré que les poils de ma barbe
mais la main les a repoussés.
J’avais une main rose-pourriture,
Et je me disais avec son bout
- Ne pars pas, reste encore!
Mes yeux de plomb, ne se sont pas encore plombés
Vers elle,
vers le rose pourri.
Et elle cherchait desespérément mon visage,
elle sentait avoir un visage dans ses paumes
mais elle ne savait pas qu’il était pourri
et elle était muette au parler.

Eu

De fapt, mă-ntind cu mâna,
înspre mine.
Eu mă uit...
Dar ochiul meu e orb.
Să mă pipăi, am zis
Şi m-am întins cu mâna înspre mine.
mi-am întâlnit doar părul de pe barbă
dar mâna mi-a respins.
Aveam o mână roză - putregai,
Şi îmi ziceam cu vârful
Nu pleca, mai stai!
Ochi-mi de plumb, nici nu s-au împlumbit
Spre ea, spre rozul putrezit.
Şi-mi căuta cu disperare faţa,
Simţea că-n palme are-un chip,
dar nu ştia că-i putrezit
şi era mută la vorbit.

L’ange

Ne porte pas la tasse aux lèvres!
tu n’as pas soif
m’a-t-il dit en prenant son aile dans sa bouche
ensuite il fit palpiter deux fois son coeur
et s’avança d’un pas.
tu n’as pas soif-m’a-t-il dit
tu veux parler-m’a-t-il dit
tu veux dire que tu as soif-m’a-t-il dit
ensuite il est venu
s’asseoir sur ma jambe.
tu n’as pas soif-m’a-t-il dit
tu veux parler-m’a-t-il dit
tu veux dire que tu boiras quelque chose
il a trempé l’aile dans le bleu
sous les nuages, et il l’a tendue vers mes lèvres:
tranquillise-toi-m’a-t-il dit
tu n’as pas soif-m’a-t-il dit

Îngerul

Nu duce cana la gură!
nu ţi-e sete
mi-a zis şi şi-a luat aripa în gură.
apoi şi-a zbătut de două ori inima
şi a făcut un pas mai aproape.
nu ţi-e sete-mi-a zis
tu vrei să vorbeşti -mi-a zis
tu vrei să spui că ţi-e sete-mi-a zis.
apoi a venit
şi-a stat pe piciorul meu.
nu ţi-e sete-mi-a zis
tu vreu să vorbeşti-mi-a zis
tu vrei să spui că ai bea ceva.
şi-a înmuiat aripa în albastrul
de sub nori, şi mi-a întins spre buze :
linişteşte-te-mi-a zis
ţie nu ţi-e sete - mi-a zis

ensuite il m’égrena une larme dans les yeux:
-tu veux pleurer-m’a-t-il dit
et il me laissa tourner les yeux vers le ciel.
le bleu se fit comme une eau,
l’eau se fit une rivière,
la rivière se fit comme le temps.
ensuite je trouvai un os blanc
et une plume dedans.
j’ai tourné les yeux et je l’ai vu près de moi
sur ma jambe,
l’aile dans sa bouche
et faisant palpiter deux fois son coeur..

apoi mi-a picurat o lacrimă în ochi:
tu vrei să plângi - mi-a zis
şi mi-a dat voie să pun ochii pe cer.
albastrul s-a făcut ca o apă,
apa s-a făcut râu,
râul s-a făcut ca timpul.
după aceea am găsit un os alb
şi o pană din el.
mi-am închis ochii şi l-am văzut lângă mine
stând pe piciorul meu,
ţinându-şi aripa în gură
şi zbătându-şi inima de două ori...

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 14)

SERGIU-PETRICĂ PAŞCA


L’infini
à celui qui à pensé pour la prèmiere fois à lui

l’infini
est le même
dans la graine
de café
que j’avale
le soir
ainsi que dans la mer
sèche
d’eau
et dans le titre
de cette
poésie...


Infinitul
celui ce s-a gândit prima dată la el

infinitul
e acelaşi
şi-n boaba
de cafea
pe care
o înghit
seara
şi-n marea
uscată
de ape
şi-n titlul
acestei
poezii...

Au commencement...

Au commencement du temps
Cherchant assoifé le bonheur complet
Je me suis heurté dans le décor
Contre un rayon venant d’en haut
Et dans le délire de la recherche désinvolte
Je me suis prélassé au fond clair de la mer.
Ensuite j’en suis surgi
Sous la forme d’une vague en écume,
Mais je me suis brisé...

La început...

La începutul timpului
Cătând însetat fericirea deplină
M-am împiedicat în decor
De-o rază venindă de sus.
Şi-n delirul căutării dezinvolte
M-am prelins pe fundul clar al mării.
Apoi am răsărit afabil din ea
Sub formă de val înspumat,
Dar m-am spart...

Fatigué verbalement

"Quand même" est
le mot qui tourne
les mot deux fois.
A "inutilement"
ils restent comme ça crispés
comme les noyaux dans les prunes.
Obosit verbal

"Oricum" este
cuvântul ce-ntoarce
cuvintele de două ori.
La "deageaba"
rămân aşa crispate
ca sâmburii în prune.

Amour

Les fleurs pâment leurs pétales
sous moi.
Mes feuilles
me caressent avec amour.
Si c’était toi...
Avec la main douce
tu cueilleras mes pensées.

Dor

Florile-şi pălesc petalele
pe sub mine.
Frunzele mele
mă mângâie de dor.
Dac-ai fi tu...
Cu palma ta blândă
mi-ai culege gândurile