Martor mi-e D-zeu, nu l-am simpatizat din prima clipa. Flautistul si arhitectul Sorin Minhgiat mi-a prezentat un material audio numit "Nebunul de alb", foarte greu digerabil, avand in vedere perspectiva mea asupra lircoismului păunescian, mai cu seamă asupra nefastelor lui consecinţe asupra fenomenului folk.
Dar, în vara lui 2008, l-am cunoscut la Calafat în persoană pe IMI şi l-am simpatizat imediat, chiar înainte să aflu că el compusese "Nebunul". Era acolo o atmosferă de desâvârşită camaraderie şi colegialitate, încât ne-am putut cunoaşte bine unii pe alţii, mai ales la cântarile de după spectacolele promgramate.
Şi aşa l-am cunoscut. Smead, feminofag şi unoeri aricios,ca orice artist nominal, m-a impresionat în primul rând prin calitatea progresiilor armonice. Liniile melodice erau incă înfeudate versurilor cu metrică strict msurată, limită depăşită astăzi prin curajul de a-şi singur textele.
Seară de seară, succesele lui erau remarcabile, mereu pigmentate cu producţii noi. Între timp s-a remarcat nu doar ca un excelent compozitor şi armonist, ci şi ca un priceput organizator de spectacole. Practic, la această oră, tot ce se întâmplă în Cluj ca viaţă artistică folk se datorează bunelor intenţii şi colegialităţii lui Emeric Imre, aflat nu o dată la concurenţă cu trustul informativ reprezentat de cunoscuta grupare clujeană Folkblog.
Fiind un moment aniversar, nu pot încheia decât dorindu-i lui IMI noi succese pe drumul lui, deja bine cadastrat.
Cu cele mai bune sentimente,
Horia Stoicanu
