IOAN HĂDĂRIG - Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 13)

NICOLAE KÖMIVES


Autoportrait de jour

une pluie
nous unit
sans racines
fruits à l’ombre
dans le collier de pierres.

***

les mots
restés dons la rouille de la pluie
du bras
jusqu’au front
la terre moud les calendriers
du jour.

Autoportret de ziuă

O ploaie
ne uneşte
fără rădăcini
fructe cu umbră
în şiragul pietrelor.

***
cuvintele
rămase-n rugina ploii
de la braţ
la frunte
pământul macină calendare
de ziuă.

***

mourir une seule
fois
le toit du monde et les gouttes de pluie
gardant le tronc abattu - la pitié
comme dans un sommeil je conquerrai
dans la chair tordue la syllabe
jusqu’à la mort
soldat de l’hiver
enfant sous la terre.

***
mer
infini miroir du pain
matinée de l’herbe
muette sans parole.

***

să murim o singură
dată
acoperişul lumii şi stropi de ploaie
ocrotind trunchiul retezat - mila
ca într-un somn voi mai cuceri
în carnea strâmbă silabă până la
moarte
soldat al iernii
copil sub pământ.

***
mare
nesfârşită oglindă a pâinii
dimineaţă a ierbii
lipsită de grai.

***
soif
restée aux arbres
les os des fauves
ombragent au matin
l’aile
aux ailes.

***
au milieu de la mer
reposant ta joue
plaine sans neige
pour revenir
au jugement
pour un instant.

***
sete
rămasă arborilor
oasele fiarelor
umbresc în ziuă
aripilor
aripă.

***
în mijlocul mării
odihnindu-ţi obrazul
câmpie fără zăpadă
ca să te-ntorci
judecăţii
o clipă.

***
les marches nous suffisent !
sur les épaules le brouillard
éclatera - le coeur
et le corps des fleurs - la chair du matin
la fontaine.

***
toi faim du ciel
la paupière où il n’y a pas de lumières
et ton âme, ton âme
de l’ondée des forêts !

***

treptele ne ajung !
peste umeri ceaţa
va izbucni - inima
şi florilor trup - carnea dimineţii
fântâna.

***
tu foame a cerului
pleoapa unde nu sunt lumini
şi sufletul tău, sufletul tău
din unda pădurilor !

***
soldat de personne
je crois encore
dans le pain et l’épine lointaine
dans la main qui brûle l’étoile en passant
dans la fumée de la chambre plus
nu dans les jardins
j’ai des ailes
piège d’ombres
armures
plus chaude
plus mortes
au milieu de la mer je te vois
je t’attends
et les vagues ne passent pas
pour attraper le sable.

***
soldat al nimăniu
mai cred
în pâinea şi spinul departe
în mâna ce arde steaua trecând
în fumul odăii mai gol prin grădini
am aripi
capcană de umbre
armuri
mai caldă
mai moarte
în mijlocul mării te văd
te aştept
şi valuri nu trec
să prindă nisipul.

La tasse de fumée

***
nous lirons la terre
le pain sera la vapeur de l’herbe, loin,
loin sera notre ombre
dors jusqu’au soleil.
larmes, sentiers,
ardente dans la nuit la boule
de sel
et cette peau commence la chasse.

Cana de fum
***
vom citi pământul
va fi pâinea aburul ierbii, departe,
departe ne va fi umbra
să dormi până la soare.
lacrimi, poteci,
fierbinte prin noapte bulgărul
de sare
şi această piele începe vânătoare.

***
ce voyageur
là où la soif a peur
et du rameau cette pluie vers les visages
mais où reconnaître tant de forêts ?
douce, multicolore carnaval
aucun âge, aucune femme
les saisons taillent la porte quand
j’ai peur pour l’arôme du feu.

***
acest călător
unde se teme setea
şi din ram această ploaie spre feţe
dar unde să recunosc atâtea păduri ?
blândă, multicolor carnaval
nici o vârstă, nici o femeie
anotimpuri cioplesc poarta când
mă tem pentru mireasma focului.

***

murmure, coupe la lumière
du sang
chant dans le blanc des pierres
oeil, regard.
vieillard, la profondeur de l’eau
les mains abri - aux nuages,
de la rosée va naître
l’orage.

***

murmur, retează lumina
sângelui
cântec în albul pietrelor
ochi, privire.
bătrânel, adâncul apei
mâinile culcuş - norilor, se
va naşte din rouă
furtună.

In fotografie : coperta volumului (in lucru) NICOLAE KOMIVES - TRUPUL SI MAINE

Cei care vor sa sprijine financiar acesta importanta recuperare a operei poetice a celui care a murit la 31 de ani imi pot scrie pe adresa : ioanhadarig@yahoo.fr
Primul volum a aparut cu sprijinul financiar al poetului Sorin Anca din Germania, iar cel de-al doilea cu suportul fratelui autorului.
Nicolae Kömives (19 aprilie 1956 - 29 decembrie 1987)

Volume publicate postum:
- Nicolae Komives – “Cana de fum” (Fiarele linistii), Biblioteca revistei “Sfidari”, Dachau, Germania, 1999
- Nicolae Komives – “Autoportret în zgomotul oglinzii”, Editura Alethea, Bistrita, 2000
Editii îngrijite de Ioan Hadarig si Andor Komives
Antologii:
- "Cuvinte zidite in tacere/Des mots batis en silance", Aiudul literar, nr. 26/2006 (editia a II-a, nr. 27/1007), 208 pagini, 17 poeti aiudeni intr-o antologie de Ioan Hadarig, tradusa in franceza de Marcela Hadarig.

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 12)

CASANDRA IOAN


Engourdissement

Autrefois on allait dans de
nombreuses expéditions,
En jetant le boomerang
de l’âme,
jusqu’au Mureş,
jusqu’à la montagne... et de retour.
Maintenant que le moment de la vérité est arrivé beaucoup son dépouillés
De la moité responsable
Du boomerang
par l’irresponsable
et ils restent accroupis
dans une seule existence fade;
et s’ils font jamais un naufrage
sur un idéal inhospitalier
ils changent d’aspiration
plutôt que de rapiécer et d’enduire
l’os du bateau
crevé dans une apoplexie!
car le bois a lui aussi
son cerceau et sa patience!

Înţepeneală

Altădată mergeam în expediţii
nenumărate,
doar aruncând bumerangul sufletului,
până la Mureş,
până la munte...şi-napoi.
Acum când a sosit clipa adevărului
multi sunt deposedaţi
de jumătatea de bumerang
responsabilă
cu iresponsabilil
şi rămân chirciţi
într-o singură existenţă fadă;
şi dacă naufragiază vreodată,
pe un ideal neprimitor
îşi schimbă aspiraţiile mai degrabă,
decât să peticească
şi să călăfătuiască
osul vasului,
plesnit într-o apoplexie!
Că au şi lemnele
doaga
şi răbdarea lor!

A tâtons

pour Adi
Ne regarde pas!
La poésie passera sur toi
comme une assistante de laboratoire
qui te dira :
Il faudra vous prendre du sang!
Et parce que tu as un groupe
très optimiste,
qui attire tous les moustiques
il faudra te blesser.
Ne pleure pas!
Je lui tends alors
ma paume myocardique
et je bouge mes doigts
atriales
n’importe lequel-disent-elles
la ligne de la sagesse
se plie
de rires!
Ensuite la ligne de la vie,
devient pâle
à entendre
que j’ai encore beaucoup
à mourir

De-a pipăitea

lui Adi
Nu te uita!
Poezia va trece peste tine
ca o asistentă de laborator
care-ţi va spune :
Va trebui să-ţi luăm sânge!
Şi fiindcă ai o grupă
foarte optimistă,
la care trag toţi tânţarii,
va trebui să te rănim.
Nu plânge!
Eu îi întind atunci
palma miocardică
şi mişc din degetele
atriale
oricare-zic ele,
de mi se-ncreţeşte
şi linia minţii
de râs!
Apoi linia vieţii,
se face palidă
când aude
că mai am mult
de murit

J’ouvre les yeux.

La poésie se tient docile
dans un coin...
la ligne de l’amour
sort en serpentant
de ma paume
pour caresser sa joue
surgie
dans la porte du salon
avec des fleurs - et demandant :
Voilà pourquoi tu as l’âme
bien
cachée
dans le bas!
Espagnole!?

Deschid ochii.
Poezia stă docilă
într-un colţ...
Linia iubirii
îmi iese şerpuind
din palmă
ca să mângâie obrazul lui,
apărut
în uşa salonului
cu flori - întrebând:
De aia ai sufletul
bine
pus
la ciorap!
Spanioloaico!?

***

Le panorama d’un éclat
est ébréché
par l’entier.

***

D’où on peut tirer la conclusion
que l’équation
n’ayant pas d’autre solution
a laissé tout tomber.

***
Panorama unui ciob
este ştirbită
de întreg.

***

De unde poate trage concluzia
că ecuaţia
neavând altă soluţie
s-a lăsat păgubaşă.


En m’efforçant de mourir
J’ai assez
de moi
telement
assez de moi
que
je m’abandonnerai
comme
un amoureux
de la mort,
qui a embrassé
le coucher de soleil
espérant ainsi
de jouer un tour
à la vie
en se prélassant
avec le soleil,
comme un jaune d’oeuf,
derrière la crête
d’une vague de montagne...
Mais parce que le monde
demande un bis

Străduindu-mă să mor
Mi-e lehamite
de mine
într-atât
de lehamite
încât
m-aş abandona
asemeni
unui îndrăgostit
de moarte,
care a îmbrăţişat
apusul
sperând ca astfel
să-i joace un renghi
vieţii
scurgându-se
odată
cu soarele,
ca un gălbenuş
de ou, după creasta
unui val de munte...
Dar fiindcă lumea

à son étincellement
il est revenu
de l’ostracisée coquille du fonds
de l’univers,
de nouveau dans la lumière
des projecteurs
comme un artiste
qui se respecte,
pour recevoir des applaudissements:
des euh, j’ai mal!
des euh,je m’enfiche!
des ça me regarde!
des ça ne me regarde pas!
des Dieu te garde!
des garde ta conscience éveillée!
des ne m’abandonne pas!
des ne m’oublie pas!
des amours
des ah...je meurs
tellement inodore
et insipide et perfide et ...stupide!
cere un bis
pâlpâirii lui
s-a întors
din ostracizata cochilie
de pe fundul
universului,
din nou în lumina
reflectoarelor
ca un artist
ce se respectă
pentru a primi aplauze:
de au, mă doare!
de au, mă doare în cot!
de îmi pasă!
de puţin îmi pasă!
de Dumnezeu să te aibă -n pază!
de păstrează-ţi conştiinţa trează!
de nu te lăsa!
de nu mă uita!
de amor de a...mor
aşa de inodor
şi insipid şi perfid şi ...stupid!

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 10)

GABRIELA HORGA


Ironie

Une étoile s’est brisée
Tombant de la voûte bleue
Elle s’est contentée de ce dernier péché;
Elle mourait riant farouchement
D’autres étoiles brisées.

Ironie

S-a spart o stea.
Căzând din căi albastre,
S-a bucurat de-acest ultim păcat;
Murea râzând cu foc
De alte stele sparte.

Marches de vent

Un ange a fondu ses ailes
En m’habillant en blanche cendre,
J’ai ri et mon rire était blanc,
J’ai pleuré et les pleurs avaient de blancs sons.
Alors, de la blancheur de l’esprit
J’ai cru que j’étais un ange...
L’ange s’était fâché pour le plagiat
En redemandant ses ailes.
Prenant ce qui était à lui
Je suis resté crucifié dans de blancs souvenirs.
Comme une vengeance, depuis lors
J’accouche chaque jour mes propres ailes.

Trepte de vânt

Un înger şi-a topit aripile
Îmbrăcându-mă în albă cenuşă.
Am râs şi râsul era alb,
Am plâns şi plânsul avea sunete albe.
Atunci, din albeaţa minţii
M-am crezut înger...
Îngerul s-a supărat de plagiat
Cerându-şi aripile înapoi.
Luându-şi drepturile
Am rămas crucificat în amintirile albe.
Ca răzbunare, de atunci
Îmi nasc zilnic propriile aripi...

Le revers d’un Phoenix

J’ai menti les yeux d’un artiste
En le convaiquant que j’étais une pierre.
Un morceau de marbre brut.
Il a cru, après m’avoir regardé
Dans les levers et les couchers de soleil
Content du travail non engendré de son esprit.
Une drôle de forme naissait
Avec des ailes et des formes étranges.
Evidé de moi-même, je regardais ma naissance
Par ses mains et ses yeux fatigués,
Finalement j’étais né;
Avec des ailes et des pensées identiques
Né deux fois je me contente
De sa sueur, trouvée maintenant dans mes fibres.

Reversul unui Phoenix

Am minţit ochii unui artist
Convingându-l că sunt o piatră.
O bucată de marmoră brută.
A crezut, după ce m-a privit
În apusuri şi răsărituri de soare
Fericit de lucrul neînceput din mintea-i
O formă ciudată se năştea
Cu aripi şi forme străine.
Golit de mine, priveam naşterea-mi
Prin mâinile şi ochii lui obosiţi.
M-am născut în sfârşit; cu aripi şi gânduri identice
Născut de două ori mă fericesc
De sudoarea lui, aflată acum în fibrele mele.

Tableau subjectif

Un frêle oiseau s’est reposé
Il a larmoyé sur tes enfants encadrés,
S’est reposé dans le rythme de ta vie.
Il s’est endormi, pour voir avec tes yeux
Symboles et désirs,
Croyance et crainte.
Chacune de tes pensées
Est née, a vécu...
La mort, tu ne la voulais pas.
Un frêle oiseau est mort à ta place
Tu es né, tu as vécu...
Le frêle oiseau a aimé ta mort
C’était la seule preuve d’amour acceptable.
Un frêle oiseau t’a adoré
...Et il a dû mourir
Pour la première fois...

Tablou subiectiv

O pasăre firavă s-a odihnit
A lăcrimat peste copii tăi din rame,
S-a odihnit în ritmul vieţii tale.
A adormit, pentru a vedea ochii tăi
Simboluri şi dorinţe, credinţă şi teamă.
Fiecare gând al tău
S-a născut, a trăit...
Moartea nu o doreai.
O pasăre firavă a murit în locul tău
Te-ai născut, ai trăit...
Pasărea firavă ţi-a iubit moartea
Era singura dovadă de iubire acceptabilă.
O pasăre firavă te-a adorat
...Şi a trebuit să moară
Pentru întâia dată...

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 9)

OLIVIU FLOREA



Eparpillement des épines sur la mort du pétale

Je manquerais de doux secret
Si j’étais conforme au monde
Et je blesserais le coeur de la croyance.
C’est pourquoi je m’abandonne à la
création d’autres rêves
Au dehors de la bâtisse monotone
Sur le banc de l’école où il reste encore
L’éparpillement des épines sur la mort du pétale
Pourquoi trahirai-je mon immortalité ?

Risipirea spinilor pe moartea petalei

Aş fi lipsit de taină dulce
Dacă m-aş conforma lumii
Şi aş jigni inima credinţei
Aşa că mă abandonez creării altor vise
În afara zidirii monotone
Pe banca şcolii pe care a rămas
Risipirea spinilor pe moartea petalei
De ce mi-aş trăda nemurirea ?

Allergie lyrique

Le poète enfonce sa griffe en cachet,
dans le temple de la métaphore
et délibérément il essaie de lui ravir
le nectar
transformé pour lui
en jus mortel taché de mystère.
Je lis son monde de rêves
même ses évasions
et je préfère être muet.
Mais je constate qu’il semble être
Le jouet de l’obscurité
qui naît
le parfum des idées qui meurent
dans la couronne du temps.

Alergie lirică

Poetu-şi înfige ghiara, pe ascuns,
în templul metaforei,
şi dinadins încercă să-i stroarcă
nectarul
transformat pentru el
în sucul morţii pătat de mister.
Îi citesc lumea viselor
chiar din evadările sale
şi prefer să fiu mut.
Dar constat că pare a fi :
jucăria întunericului
ce naşte
parfumul ideilor ce mor
în cununa timpului.