KATIUSA CUCULESCU
***
Justine se venge.
Elle coupe ses cheveux
Pour qu’il ne se rende pas
compte de ce qu’il baise.
Il te jette dans d’énigmatiques prisons
Et là il te reproche...
Il change tes accessoires Justine,
Fais ta justice
En mordant le moine de ses fesses;
On dit : un clou chasse un aute.
La sadique de Sade.
Linche ce qu’il y a d’inutile en toi,
Jette une poudrière dans la fausse mère
Il n’est plus le temps de la charité
Et de la tolérance pour les amateurs pathétiques.
Couvre-leur les yeux de noir,
Et finalement, bâtis
De restes, du sang, du défoulement,
L’innocence de l’ange défiant.
***
Justine se răzbună.
Îşi taie părul
Ca el să nu-şi dea seama ce sărută.
Te-aruncă-n enigmatice-nchisori
Şi-acolo el îţi reproşează...
Îţi schimbă accesoriile Justino,
Şi fă-ţi dreptate,
Muşcând călugărul de fund;
se zice : cui pe cui se scoate.
Cea sadică de Sade
Linşează ce-i în tine inutil,
Aruncă o pudrieră-n falsa mamă
Nu mai e timp de caritate
Şi toleranţă pentru jalnici amatori.
Acoperă-le ochiul cu-ntuneric,
Şi-n fine, îţi zideşte
Din resturi, sânge, defulare
Inocenţa îngerului sfidător.
***
Chante dans l’arbre qui n’existe pas,
En criant aigu-colorié
Comme tout rêve.
J’admire le regard en vide,
Mon oubli persiste
Effaçant l’obssession
De ce tril prétendu immortel
C’est le chant qui éveille en moi
Des tumeurs et des fleurs...
***
Cântă-n copacul care nu există,
Ţipând acut-color
Ca orice vis.
Admir cu ochii în gol,
Uitarea mea persistentă
Ştergând obsesia
Acestui tril pretins nemuritor
E cântecul ce-mi trezeşte
Tumori şi flori...
***
L’énormité de la peur qui irite
Avait brisé des murs chatouillants
Avait vaincu la nausée
De la marche des ses en leucocyte.
Nous buvons en son honneur,
L’exagérée,
Et on triomphe seulement sur le papier.
Les pensées égaraient,
Ensuite complètement annihileés
Elles brûlaient silencieuses, manoeuvrées
L’ivresse qui tremble en pleurant
A cause du vide du fait consommé...
Rien ne s’oppose
A la glorieuse frissonnante,
procréante,
Ni maintenant...
***
Enormitatea spaimei ce irită,
Spărsese ziduri gâdâlinde,
Învinse greaţa
Mersului simţirii în leucocite,
Noi bem în cinstea ei,
Exageratei,
Şi triumfăm doar pe hârtie.
Gândurile rătăceau,
Apoi anihilate pe deplin
Frigeau tăcute, manevrate
Beţia care tremură plângând
De golul faptei consumate...
Nimic nu-i stă în cale
Preamăritei de frisoane
procreânde,
Nici acum....
Déchirement
Les rafales sensuelles balayaient
L’ossature de notre route
Main dans la main
Desserrant l’étreinte par
Je ne sais quelles raisons
On se laissait caressés souriant
A la mort de notre couple;
On sautait de fleur en fleur,
On dormait au marché ou au motel
Gardés par la bonne main
De la saison de glace.
Destrămare
Rafale senzuale măturau
Osatura drumului nostru
Mână în mână
Slăbind strânsoarea din
Nu ştiu ce motive
Ne lăsam adiaţi zâmbind
La moartea-ne de cuplu;
Săream din floare-n floare,
Dormeam în piaţă sau motel
Străjuiţi de mâna bună
A sezonului de gheaţă.
***
L’entrée dans la grotte déserte
Court à merveille
Quand
Je m’égratigne avec la terre
Une âme larmoie
De sang
Le bleu l’ouvre.
L’odeur de la cavité poussiéreuse
Au sens à l’heure de la mort
L’impuissance court à toute volée
Elle lie et valse
Un ogre vert nommé l’espoir.
C’est le témoin unique de l’entrée
Avec des trous et le teint de lune
Vers les sentiers de la muse étourdie.
***
Intrarea-n grota cea pustie
Aleargă de minune
Când
Mă zgârii cu pământul
Un suflet lăcrimează
Sânge,
Albastrul o deschide.
Mirosul scobiturii prăfuinde
Cu simţ în ceas de moarte,
Neputinţa zboară-n fugă,
Leagă şi valsează
Un verde zmeu numit speranţă.
E unic martor al intrării
Cu gropi şi ten de lună
Spre căile nedumerindei muze.
Ma creation (I)
Je m’arrête. J’arrête de faire ce que
Je n’ai pas commencé.
Je cuisine un je ne sais quoi en neige,
Une âme matérielle.
Moi seule je la vois. Et je m’arrête.
On glace auprès du feu qui
Nous a rongés doucement,
Lentement, rapidement et sûrement
Il s’est prélassé en signes d’exclamation
Et nous continuons sans le briser,
A rester figés à la recherche
D’autres âmes
Plus ou moins
Créées.
Creaţia mea (I)
Stau. Mă opresc din ceea ce
N-am început.
Gătesc o aiureală din zăpadă,
Un suflet material.
Doar eu îl văd, şi stau.
Îngheţăm după focul ce
Ne-a măcinat uşor,
Încet, rapid şi sigur
S-a prelins în semne de mirare
Şi continuăm fără s-o rupem,
Să-ncremenim în căutare
De alte suflete
Mai mult sau mai puţin
Create.
