Wednesday, January 13, 2010

CLARISA IORDACHE - ROMANIA

Mi-e dor… de pustiul apelor, pe intinsul codrilor.

De soarele ce se joaca, in privirea mea-nghetata.
De samanta de grau zdrobit, in rasnite din pamant dacic rostit.
De stele si paduri, de clarul luminii din ele si de fluturi.
Mi-e dor de ploaie si mirosul ei, de vesnicele paduri cu tei.
De liniste mult respirata, de tara-ntreaga, nu de tara sfartecata.
Si mai mi-e dor de pomul cu povesti, de vreascurile ce ingana,
Cand sub caldura unui foc tu le trosnesti.
De seri cu vise si stele ce brazdeaza, cerul inalt cu sulite si arcuri ce ofteaza.
De urletul padurii nerostit, de lupii albi ce tinta ne privesc neglasuind.
Mi-e dor de mine, imbracata-n alba ie, mi-e dor de tine mama, de mine langa tine!
Mi-e dor de umbra mea cea dreapta, de glia stramoseasca si-nteleapta,
De-un petec de pamant curat, de semetia unui dac, de sica si de arc.
Mi-e dor de focul din priviri si cel din vatra, de agera privire de pe stanci urcata,
De pasul sigur si de hotarare-n pumn, mi-e dor de-al meu zambet sagalnic si de drum.
Mi-e dor sa fiu iar sus cu vantu-n par, mi-e dor sa cant, sa joc si jocul sa miroasa-a dor.
De inteleapta-ntelepciune din batrani, de saniile din povesti, trase cu drag de caini.
Mi-e dor de calul meu cel negru si atent, de sufletul ce il purtaram amandoi in piept,
de o cetate alba si mareata-ntre femei, de strasnica poveste, iubita lui Mihai.
Mi-e dor sa calc prin iarba-abia cosita, de casa lui Brancusi, de pita impartita,
Tismana cu tacerea ei, mi-e dor de-ai nostri sfinti parinti si de-ai mei zei.
Mi-e dor de pesterile indelung batatorite, de Sarmi de-ale ei paduri atent rastalmacite.
De pietrele din inimi si inimile – piatra, de mine sus pe stanci, privind la lumea toata.
De Arnota si pepeni verzi, de o sfintenie ce-o simti, o crezi si vezi,
Mi-e dor sa rad iar tainic si rostit, de al meu Lup, viteaz de printre daci si vremi calatorind!
Mi-e dor de-mbratisarea unei flori de mai, de singura silaba nerostita: STAI!
Mi-e dor sa imi privesc iar chipul in ochii tai cei verzi,
De ce nu stiu, iar tu nu poti sa crezi!



Si mai mi-e dor de toate cate nu s-au intamplat,
pentru ca intr-o vara, o oglinda-am spart….

IOAN HĂDĂRIG-NOAPTE DE CIREŞ

muzica : Marius Moga
versuri : Ioan Hadarig
emisiunea Gaz pe folk, TVR2
festivalul de muzica folk ZIUA DE MAINE, noiembrie 2008, live



Find more videos like this on ACTIV PERSPECTIVE XXI

IOAN HĂDĂRIG - Atitudini culturale interbelice româneşti în contextul european

MIRCEA VULCĂNESCU – GENERAŢIE



I. CRITERION. Revista.

Revista Criterion a apărut la 15 octombrie 1934 (anul I, nr. 1), cu subtitlul „ revistă de arte, litere şi filosofie, încheindu-şi apariţia în ianuarie – februarie 1935, cu nr. 6 – 7, anul II. Articolul de deschidere al Criterion-ului, cu titlul „Dezacordul dintre adevărurile spiritului şi fenomenele prezentului”, semnat de Petru Comarnescu, reprezintă posibilele repere ale programului revistei: „ despre un prim aspect al dramei şi îndoielilor cugetătorului voitor de bine faţă de iraţionalitatea vieţii contemporane, pornită totuşi spre un chip nou de credinţă şi creaţie, şi despre rostul acestui cugetător faţă cu forţele ce simbolizează revărsarea naturii peste hieraticele monumente ale culturii.” Cel care a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Scuthern din California, unde a studiat, ca bursier, estetica, ne atrage atenţia că : “dacă lumea ar fi compusă numai din intelectuali puri şi oameni practici corelaţia gând – fapt nu ar mai constitui o dramă a istoriei prezentului… (a anului 1934, n.a.). Tot în acest număr Petru Comarnescu propune o rubrică- dicţionar a revistei, intitulată O IDEIE (variabil, O IDEE), explicându-se : „Ideia acestui dicţionar s-a născut din trei motive : primul de ordin logic discriminativ, al doilea de ordin folosofic cultural, al treilea de ordin pedagogic.

În primul sens, dicţionarul trebuie privit ca o reacţie împotriva confuziei şi echivocurilor strecurate prin vorbă şi prin gândirea contemporană. Arătând înţelesurile deosebite acoperite cu aceaş termen, se învederează, pe de o parte, deosebitele preocupări aflate în prezenţă; iar pe de alta, se risipesc pretinsele discuţii de idei, în măsura în care nu sunt decît certuri de cuvinte.

Al doilea temeiu isvorăşte din constatarea că fiecare epocă are anumiţi termeni care par a stîrni un interes superior altora. Evidenţierea valorii de circulaţie a acestor termeni şi a sensurilor lor, ajută la fixarea fizionomiei spirituale a epocei.

Precizând sensul ideilor principale ale vremii şi determinând valoarea lor de circulaţie, dicţionarul mai poate servi de îndreptar gândului celor mai tineri, care vor să se orienteze exact faţă de problemele pe care le găsesc deschise de înaintaşii lor.

Într-o formă mai succintă, dicţionarul de faţă îşi propune deci să continue activitatea de lămurire începută în symposioanele Asociaţiei Criterion”

Primul articol – eseu – dicţionar, semnat tot de Petru Comarnescu, este intitulat „Experienţă” : „ Cunoaştere a datelor concrete, existente de fapt, prin încercare personală sau directă, „exprienţa” este o noţiune tipic umanistă şi ştiinţifică, deorece curentul de umanizare şi pozitivizare a culturii i-a dat treptat cele câteva sensuri pe care le vom analiza aici...trei înţelesuri mai importante se impun celui ce analizează istoric şi logic întrebuinţarea acestei noţiuni : 1) naturalist 2) spiritualo-moral şi 3) vitalist.”

În numărul 2, 1 noiembrie 1934, anul I, Mircea Vulcănescu publică la rubrica „O IDEIE”, sub titlul „Spiritualitate” un studiu complex în care arată ca : „ spiritualitate e un termen mult întrebuinţat în cultura românescă de după răsboiu, mai ales de către publiciştii din generaţia tânără, în perioada anilor 1925 – 1929.

Termenul e echivoc. El înseamnă exact: stare de spirit. Echivocitatea lui se datoreşte dinersităţii înţelesurilor cuvântului „spirit”, din care derivă.

Multiplele lui întrebuinţări pot fi grupate în trei accepţii principale :

1) viaţa interioară,

2) cultură,

3) viaţa duhovnicească.”

Eseul intitulat „Generaţie”, apare în revista Criterion, anul I, nr. 3-4, 15 noiembrie – 1 decembrie 1934, în pagina 3, la rubrica „O IDEE”. Mircea Vulcănescu, autorul eseului, realizează o amplă şi documentată punere în pagină a „...diferitelor atitudini manifestate în cultura românească în jurul conceptului de generaţie şi a faptului generaţiei tinere.”

În ultimul număr al revistei „Criterion”, Henri H. Stahl, în „ O idee. Satul”, ne avertizează că: „forma caracteristică de viaţă a poporului românesc este aceia a satului. E un loc comun afirmaţia că oraşele noastre reprezintă o formă hibridă de organizare socială, în care şi-au găsit adăpost elemente nedorite şi nesigure; pe când satele sunt păstrătoarele curăţiei etnice şi a tradiţiilor neamului.”

Cu acest număr dulbu revista îşi întrerupe activitatea. Mircea Eliade, în articolul de „prima pagină” (dacă poate exista un astfel de articol într-o publicaţie de „arte, litere şi filosofie”), intitulat „Reabilitarea Spiritualităţii” ( pornind de la articolul cu acelaşi titlu semnat de C. Rădulescu-Motru, în „Revista Fundaţiilor Regale”), pune în „suport public” atitudinea tinerilor „vii şi prezenţi” faţă de „ orice primat politic, faţă de orice ideologie care nu ţine seama de rezultatele întregii cercetări ştiinţifice a timpului, cugetare care reabilitează, cum se poate vedea sumar în articolul d-lui Motru, spiritualitatea şi libertatea, împotriva materialismului şi determinismului. /.../ ...De aceia zadarnic se vorbeşte despre „omul nou”, făcut cu ajutorul Statului sau cu ajutorul revoluţiei. Omul nou nu se face în serie, ci prin experienţe adânci, reale.”



II.MIRCEA VULCĂNESCU. Omul.

Mircea Vulcănescu, născut pe 3 martie 1904, la Bucureşti; licenţiat în Filosofie şi Drept, a crescut sub influenţa profesorilor săi Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu. Cu Dimitri Gusti a participat la ampla campanie care a pus bazele sociologie monografice în România. De Nae Ionescu era legat prin orientarea filosofica a acestuia, numită trăism,( atitudine inspirată din „filosofia vieţii”: Kierkegaard, Nietzsche, Spengler, Bergson, Soloviov, Berdiaev etc) axată pe proclamarea primatului trăirii asupra intelectului. Cuvântul a fost inventat de criticul Şerban Cioculescu, care a tradus din limba germană termenul Lebensphilosophie). Până la intrarea în „fenomenul” Criterion, a publicat în „Gândirea” şi „Cuvântul”, iar apoi a continuat colaborarea cu „Convorbiri literare”, „Familia” etc. A fost asistent onorific la catedra de sociologie a profesorului Dimitrie Gusti, îndeplinind, în timp, o serie de funcţii sociale, printre care şi pe aceea de subsecretar de stat la Finanţe. A fost arestat, după război, în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu şi condamnat la opt ani de temniţă. La Aiud a fost închis alături de elita intelectualităţii româneşti şi ucis în urma tratamentelor inumane. A murit pe 28 octombrie 1952 şi a fost aruncat într-o groapă comună pe Dealul Robilor.

Iată cum este evocat momentul îmbolnăvirii şi atitudinea morală a lui Mircea Vulcănescu în faţa morţii şi a torţionarilor:

„ ... nu era permis să vorbeşti în celulă. În fapt însă, cei închişi împreună instituiau mici universităţi culturale: învăţau limbi, făceau istorie, filosofie, îşi povesteau romane ... Într-o zi, gardianul îi aude vorbind ... Însă Vulcănescu, văzând că nimeni nu zice nimic, a preluat el totul şi s-a autodenunţat singur. ... A fost scos dezbrăcat şi dus la izolator. Înăuntru mai erau patru-cinci deţinuţi. ... La un moment dat, un tânăr ... a leşinat. Vulcănescu avea 50 de ani şi s-a gândit că e mai important să trăiască tânărul. S-a întins atunci ... cu coatele sub burtă, şi le-a cerut celorlalţi să-l pună pe tânăr peste el. ... Tânărul a scăpat, Vulcănescu a făcut pneumonie şi a murit.” - după C. Noica în relatarea lui Gabriel Liiceanu din Jurnalul de la Păltiniş.

Intr-o scrisoare din 1997, din Paris, adresată scriitorului Ştefan Fay, cunoscut al familiei Vulcănescu, Sandra, fiica filozofului, mai preciza, conform mărturiilor unor supravieţuitori: "Tata a fost scos din celulă cu alţi 6 deţinuţi. Au fost duşi în curte unde, punându-li-se nişte pături în cap, ... 4 torţionari îi băteaua sălbatic cu ciomege şi bastoane de cauciuc. Tatii i-au rupt o coasta care i-a peforat pleura. Apoi au fost dezbrăcaţi la piele şi aruncaţi de-a valma în celula nr. 16, zisă Neagră, o încăpere din beci cumplit de rece şi cu duşumeaua udă ... răpuşi de oboseala au fost nevoiţi să se întindă pe jos. Atunci Tata le-a spus: "Dacă tot trebuie să murim aici, să-l salvăm barem pe cel tânăr. Să-l culcăm pe trupurile noastre." Aşa a făcut ...""

„Lecţia primită de la el umileşte, în plus, o prejudecată: anume că totul trebuie dat şi cedat operei; că prin operă ne putem mântui dând uneori Cezarului ce nu-i aparţinea. Fals ne răspunde Mircea Vulcănescu, de dincolo de sacrificiu, cu modestia-i şi smerenia lui inegalabile. Existenţa dacă e pusă în situaţia de a servi semenul, dezvăluindu-i ceea ce-i fundametează adevărata statura de om faţă de sine şi faţă de Dumnezeu, poate pune în paranteză o operă, mai ales atunci când aceasta e tributară aranjamentului cu vremurile, cu conştiinţa sau cu vulgara fală ...” - scria Virgil Ierunca în comentariu la „Ultimul cuvânt” tipărit la Paris, în 1983, în revista Ethos.



III.MIRCEA VULCĂNESCU. Generaţie.

Opera lui Mircea Vulcănescu reprezintă o contribuţie documentată la spiritualitatea românească în context europen si o analiză profundă şi pertinentă a societăţii româneşti.

Eseul intitulat „Generaţie”, apare în revista Criterion,anul I, nr. 3-4, 15 noiembrie – 1 decembrie 1934, în pagina 3. In deschiderea articolului Mircea Vulcănescu avertizează asupra faptului că termenul de „ generaţie” are o valoare importantă de circulaţie, în perioada anilor 1924 – 1934, dând naştere unerori „la numeroase confuziuni în mintea celor care-l întrebuinţează”. Pornind de la faptul ca termenul are mai multe rădăcini autorul stabileşte şapte „acceptii” principale al cuvântului generaţie : biologic, sociologic, statistic, istoric, psihologic, cultural şi politic şi economic.

In sens biologic termenul de generaţie reprezintă „ faptul reproducerii şi al continuării speţe...relaţia temporală dintre părinţi şi progenitură”; sensul sociologic se referă, în acepţiunea autorului, la „deosebirea dintre categoria socială a adulţilor...şi categoria...tinerilor care, din pricina vârstei nu iau parte la munca grupului din care fac parte”; o derivare a rădăcinii în sensul biologic al teremului cu posibil sens statistic de „perioadă de regenerare a unui grup social”. O bună cunoaştere a fenomenului cercetării sociologice îl determină să afirme: „ înlocuirea cantitativă poate fi suportul transformării calitative sociale, în caz că oamenii schimbaţi esenţial ( ca prezenţe) s-au prefăcut şi în felul lor de a fi, în structura lor (ca esenţe); astfel zis, în cazul în care oamenii care au înlocuit pe cei dispăruţi nu seamănă sufleteşte cu înaintaşii lor.”

Întinsă pe o zonă de timp generaţia istorică reprezintă, în acepţiunea lui M. Vulcănescu: „cea care umple cadrul făcut posibil şi determinat formal de generaţia statistică”. Conceptul istoric începe să se deosebească de cel biologic sau statistic pentru că: „istoriceşte, fac parte dint-o aceiaş generaţie toţi oamenii cari făptuiesc la fel în acelasi timp, chiar daca au vârste deosebite” . Naşterea unei generaţii, consideră autorul, nu reprezintă numai o problemă de vârstă sau o problemă de influenţă istorică : „ci întâlnirea amândurora într-o psihologie vie” .

Dincolo de definirea socilologică a conceptului, ca o „ regiune de existenţă în care se situează faptul generaţiei” , M. Vulcănescu stabileşte atributele respectivelor concepte : biologic („grup în care pregomină similitudinea de vârstă”), statistic ( „colectivul numeric”), istoric („relaţia între anumite evenimente”), psihologic („ înrâurirea faptelor istorice asupra structurilor culturale, condiţionată de vârstă, se face prin procesul psihologic de formare a personalităţii”), cultural şi politic („ produse obiective ale spiritului, valori şi complexuri de valori” ), economic ( „ne/încadrarea tinerilor în ierarhia socială, existentă”).

Partea a doua a eseului propune, prin stabilire înţelesului noţiunii de „generaţie”, aplicarea acestei idei în societatea românească. Se porneşte astfel la stabilirea locului tinerei generaţii în istoria socială a României moderne, la determinarea definiţiei, istoriei, condiţiilor de formaţie, la caracterele dominante, la curentele, la misiunea şi la opera acestei generaţii. Cunoscută ca a şasea generaţie din istoria socială a României moderne, are ca predesori , începând cu anul 1821:

- „generaţia premergătorilor”, constituită din generaţia iniţiatorilor prefacerilor social

în Romania, influienţaţi mai ales de Şcoala Ardeleană;

- „generaţia paşoptistă”, alăctuită din „feciorii boeraţilor înstăriţi de pe urma

dezvoltării comerţului cu cereale, duşi să-şi facă studiile în Franţa şi care la întorcere, organizează o revoluţie politică naţională în numele mitului burghez liberalist” : Ion Brătianu, Golescu, Kogălniceanu etc, iar în Ardeal generaţia lui Avram Iancu;

- „generaţia junimistă”, care se ridică spre 1880, cu cele două ramuri: vechii

Aristocraţi: Carp, Negruzzi şi „elementele intelectuale ridicate dintre ţărani şi din burghezie” : Maiorescu, Creangă, Eminescu. Autorul consideră că această generaţie trece prin doua momente : unul cultural, la Iaşi şi unul politic, la Bucureşti, iar în Ardeal se ridică în aceeaşi perioadă generaţia memorandiştilor „iniţiatoarea rezistenţei pasive împotriva politicii ungureşti”;

- „generaţia socială”, care se ridică în Regat, în jurul anului 1907 „când răscoalele

ţărăneşti îndreaptă atenţia intelectualilor către sate. Această generaţie stă mai ales sub influenţa gândirii ruseşti. ” . Cuprinde două curente : semănătorismul şi poporanismul.

Această a cincia generaţie, numită de unii „generaţia de foc”, după faptul istoric principal la care au luat parte, de alţii „generaţia sacrificată”, de alţii „generaţia unirii” sau „Generaţia Gândirii”, după numele revistei „supravieţuitorilor”. Mircea Vulcănescu consideră că : „E generaţia stilului „ideei europene”, în acelaş timp preocupat de autohtonism şi universalitate, pe care-l regăsim atât la „Gândirea” cât şi la rivala ei „Viaţa românească”, în această generaţie”. Generaţia „supravieţuitorilor” : Nae Ionescu, Goga, Blaga, Crainic, Şeicaru, Tudor Vianu, Camil Petrescu etc.

Generaţia tânără urmează generaţiei de foc, iar istoria e trece prin două momente :

- un moment spiritual (1925 – 1929) „de descoperire de sine a tinerei generaţii, de

nădejde a tinerilor în puterile lor /.../ care dau tineretului iluzia că trăieşte o clipă de har, hotărâtoare în destinele culturii româneşti; şi

- un moment nespiritual (1929 – 1932) „ de cădere spirituală, de înfrângere, de

decepţie, de nedumerire, în care tineretul se descoperă inutil...”

După o analiză lucidă, tributară doar spiritului academic, în care sunt analizate cauzele „dădătoare de seamă” pentru aceste momente : itinerarul spiritual al lui Mircea Eliade, scientismul cuprins între catedră şi laborator, experienţă personală trăită, aventura spirituală prin literatură în cultură, prin cultură spre antroposofie şi prin adâncire, crede autorul, la ortodoxie; pentru al doilea moment : Eliade, Ionescu, Cioran.

Tânăra generaţie şi-a format caracterul şi a conturat o unitate posibilă printr-o serie de influenţe: prima ar fi războiul, cel care a surprins generaţia în formarea ei („prin răsboiu generaţia tânără a suferit o spărtură interioară”), a doua influenţă care a contribuit la constituirea tinerei generaţii poartă numele a două personalităţi ale epicii : Vasile Pârvan şi Nae Ionescu.(„Vasile Pârvan a dat tinerilor de azi gândul universalităţii şi al veciniciei... nostalgia spiriualităţii şi pesimismul eroic.../.../... Nae Ionescu le-a dat, dimpotrivă, dorinţa de concret, de autenticitate organică, de incercare directă, de îndrăsneală, dorinţa de a nu se lăsa furaţi de vorbe...realism, autohtonism, ortodoxie, monarhism.”). O altă posibilă influenţă a fost dată de „asociaţiile de tineri”, în care include şi constituirea, în 1931, a Asociaţiei „Criterion”.

Manifestările tinerei generaţii se caracterizeză prin câteva dimensiuni specifice : setea de experienţă cu ispita ei: aventura, autenticitatea, spiritualitatea, tagismul (tensiunea dramatică, criza) ca si puncte ale experientei trăite în comun. Urmează însă o ramificare a acestor dimensiuni specifice : tragismul duce la negativism, agonie, disperare. Membrii tinerei generaţii împart convingerile în două categorii de curente: spirituale şi politice. Tineretul intelectual se imparte, în privinţa relaţiei dintre spiritual şi politic, în trei grupuri care practică : izolarea, activismul prin disperare, istorismul prin resemnare. În domeniul spiritual întâlnim patru grupe : misticismul ortodox, umanismul neoclasic, agonia şi negativismul. În domeniul politic, tineretul a gravitat spre curentele extreme : naţionalismul integral şi comunismul marxist.

Mircea Vulcănescu, în încheierea eseului, consideră că misiunea tinerei generaţii este triplă şi că izvorăşte din mometul istoric al societăţii româneşti : prima misiune „este să asigure unitatea sufletească a Românilor, uniţi politiceşte prin sacrificiul generaţiei de foc”; a doua misiune „este să exprime în forme universale acest suflet românesc”; a treia misiune „este pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni”. Autorul mai specifică „pentru unii, această generaţie are o misiune universală. Aceia de a pregăti ivirea omului nou...” Lucid şi conştient de percepţia în epocă a tinerei generaţii, autorul încheie analiza : „O acuzaţie care se aduce de obiceiu tinerei generaţii este aceia de veleitarism, de prezumţiozitate, adică de voinţa de a face să se vorbească despre ea atunci când, în fapt, n-a creiat încă nimic.” Raspunsul autorului : „Şi dacă nu a realizat încă o operă definitivă, a realizat ceva mai mult. Căci pentru întâia oară în istoria culturii româneşti, ea a creiat un mediu de difuzare a ideilor, un interes reciproc pentru strădania celorlalţi, dintre cele mai fecunde. Cine cercetează revistele româneşti, care apar atât în Bucureşti cât şi în provincie, la Cluj, la Iaşi, la Cernăuţi, La Craiova, la Oradia sau la Braşov, nu se mai poate îndoi de acest fapt.”





Bibliografie :

1.CRITERION, Revistă de arte, litere şi filosofie, ediţie anastatică îngrijită de Marin Diaconu, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1990

2.Vulcănescu, Mircea, Tânăra generaţie, Bucureşti, Editura Compania, 2004

3.Vulcănescu, Mircea, De la Nae Ionescu la Criterion, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003

4.Vulcănescu, Mircea, Nae Ionescu. Aşa cum l-am cunoscut, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992.

5.Vulcănescu, Mircea, Dimensiunea româneasca a existentei, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române, 1991

6.Eliade, Mircea , Memorii I, Bucureşti, Humanitas, 1991

7.Comarnescu, Petru, Un călător al solitudinii, Bucureşti, Editura Eminescu, 2003

8.Comarnescu, Petru, Jurnal 1931-1937, Iasi, Editura Institutul European, 1994

9.http://capa.8k.ro/vulcanescu.html