SILVAN STÂNCEL-MESSENGER- ON TOPIC COMMUNICATION AND HUMAN INTERACTION

Find more music like this on ACTIV PERSPECTIVE XXI

IOAN HĂDĂRIG- Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 6)

LIVIU CORDEA


En signe de paix

La larme dévoile;
son instant et son silence.
je lui dis des mots ailés;
et elle fait flotter pour moi
le drapeau blanc,
en signe de paix.
Des pas vers toi;
silencieux instant
et mes paroles se brisent
comme des chimères révoltées
qui nient
leur propre
monde d’illusions.

În semn de pace

Lacrima îşi dezvăluie;
clipa şi tăcerea.
Îi spun cuvinte înaripate;
iar ea
îmi flutură steagul alb,
în semn de pace.
Paşi către tine;
tăcută clipă
şi cuvintele mi se frâng
ca nişte himere răzvrătite
ce-şi neagă
propria
lume de iluzii.

La clepsydre se tait

Si les instants parlent;
la clepsydre se tait
car dans son silence
le temps s’éteint,
comme un abîme
perdu parmi les illusions,
qui chantent
leur propre oubli,
d’une voix candide
comme la brise
née dans les paupières tremblantes
qui ont amassé
dans les coeurs ardents
les regards brûlants dans la rosée
des yeux-
ta lumière des abîmes.

Clepsidra tace

De clipele vorbesc;
clepsidra tace,
căci în tăcerea ei
se stinge timpul,
ca un abis
pierdut printre iluzii,
ce-şi cântă
propria uitare, cu glas candid
ca adierea
născută-n pleoape tremurânde
ce-au strâns
din înfocate inimi,
privirile aprinse-n roua
din ochi -
lumina-ţi din adâncuri.

Viens

Viens,pour te baiser
les paroles, une à une
et pour te briser
les paupières larmoyantes
dans mes paupières larmoyantes.

Viens,

nous emprisonner
au cerne de silence
comme des oiseaux
aux ailes brisées,
écrasant
la dernière plume
dans la nudité
de la parole.

Vino

Vino, să-ţi sărut
cuvintele, unul câte unul
şi pleoapele-ţi lăcrimânde
să ţi le frâng
în pleoapele-mi lăcrimânde.

Vino,
la cearcăn de tăcere
să ne-nrobim
ca nişte păsări
cu aripile frânte,
spulberând
ultima pană
în goliciunea
cuvântului.

J’aurais dû J’aurais dû

naître
larme,
pour pleurer mon trouble
à la lumière brûlante.

J’aurais dû
naître
chanson,
pour chanter mon murmure
de flammes naissantes.

J’aurais dû
naître
ange,
pour rire de mes pas brisés
dans des éclats de parole.

Ar fi trebuit Ar fi trebuit

să mă nasc
lacrimă,
să-mi plâng tulburarea
luminii arzând.

Ar fi trebuit
să mă nasc
cântec,
să-mi cânt murmurarea
de flăcări născând.

Ar fi trebuit
să mă nasc
înger,
să-mi râd paşii frânţi
în luciri de cuvânt.

Oubli

Je suis aveugle
comme le sont le Temps
et la Parole
de ton imagination
qui brûle
comme le feu clair brûle
l’abîme
chassée
de ta mortelle ombre
par l’ange qui a attrapé
dans les ailes
ton oubli
et mon oubli.

Uitare

Sunt orb
cum orb e Timpul
şi Cuvântul
din plăsmuirea Ta
ce arde,
cum arde focul clar
Abisul,
din pieritoarea umbră
alungată
de îngerul ce-a prins
în aripi
uitarea ta
şi-a mea uitare.

Dans la tumultueuse naissance

Dans les vagues du matin,
tes paroles sont
des gouttes de rosée,
s’évaporant
comme de blanches flèches
tremblantes et claires,
perçant le corps
dans la tumultueuse naissance
de chimères écrasées.

În tumultoasa naştere

În valurile dimineţii,
cuvintele-ţi sunt
picuri de rouă,
evaporându-se
ca albe săgeţi
tremurânde şi clare,
străpungând trupul
în tumultoasa naştere
de himere zdrobite.

IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 5)

ANDA COMŞA


Comment je goûte la terre

J’essaie de goûter la terre en mâchant l’herbe,
quel dommage que le cigognes me regardent
timides,
j’avale le bruit de mes dents
colonnes cérébrales sorties à la promenade
le vert avalé
croît ses racines en moi,
et je n’ai pas le courage
de chercher des boucs émissaires,
le morceau de glaise se nourrit nonconditionné.

Cum gust pământul

Încerc să gust pământul rumegând iarba,
ce păcat că berzele mă privesc sfioase,
îmi absorb zgomotul dinţilor
coloane cerebrale ieşite la plimbare
verdele înghiţit
îşi creşte rădăcinile în mine
şi n-am curaj
să-mi caut ţapi ispăşitori,
bucata de humă se hrăneşte necondiţionat.


Les poètes trahis par les paroles

Ne les avez-vous pas vus parmi les images,
instincts poussés près de la prose?
Ce sont en plus, peu à peu,
des coupures intérieures de paroles
et des douleurs précédant la naissance des voyelles,
et des sons creusés, seulement creusés, je vous dis.
Sans doute
se nourrissent-ils de morceaux de syllabes
jetées, mais qu’est-ce que je dis ?
foulées au pied tout à fait.
Peuvent-ils avoir encore de la dignité
les poètes trahis par les paroles ?

Poeţii trădaţi de cuvinte

Nu i-aţi văzut printre imagini,
instincte crescute aproape de proză ?
Sunt, câte puţin, în plus,
tăieri interioare de cuvinte,
şi dureri dinaintea naşterii vocalelor,
şi sunete scobite, doar scobite, vă spun.
Fără doar şi poate,
se hrănesc cu bucăţi de silabe
azvârlite, dar ce zic ?
terfelite de-a dreptul.
Mai pot avea demnitate
poeţii trădaţi de cuvinte ?

Fous, mais amoureux Tu jettes vers moi des idéaux
tu es d’une impertinence merveilleuse
moi je te rejette des rêves
vers l’âme première,
e suis d’une générosité auxiliaire,
et dans ce jeu mature
montés sur la même échelle psychologique
nous sommes complémentaires
en ce qui concerne le bonheur.

Nebuni, dar îndrăgostiţi Arunci spre mine cu idealuri
eşti de o impertinenţă minunată,
eu îţi returnez doar vise
la sufletul dintâi,
sunt de o generozitate auxiliară,
şi-n joaca asta matură
urcaţi pe aceeaşi scară psihologică
suntem complementari
în ceea ce priveşte fericirea.

Autoportrait

Quand tu m’as mis au monde, maman,
tu m’as mis du béton dans les talons
et trop peu de sel entre les côtes,
tu m’as attaché avec des menottes
à une âme transparente.
Si tu voyais maintenant
mes os dans le miror,
tu ne voudrais plus être ma mère
même si une telle punition avait grandi en haillons !

Autoportret

Când m-ai născut, mamă, mi-ai pus beton în călcâie şi prea puţină sare între coaste,
m-ai legat cu cătuşe
de un suflet transparent.
Dacă mi-ai vedea acum
ciolanele din oglindă nu ţi-ai dori să fi tu mama mea,
chiar în zdrenţe să fi crescut
o atare pedepsire !