IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 5)

ANDA COMŞA


Comment je goûte la terre

J’essaie de goûter la terre en mâchant l’herbe,
quel dommage que le cigognes me regardent
timides,
j’avale le bruit de mes dents
colonnes cérébrales sorties à la promenade
le vert avalé
croît ses racines en moi,
et je n’ai pas le courage
de chercher des boucs émissaires,
le morceau de glaise se nourrit nonconditionné.

Cum gust pământul

Încerc să gust pământul rumegând iarba,
ce păcat că berzele mă privesc sfioase,
îmi absorb zgomotul dinţilor
coloane cerebrale ieşite la plimbare
verdele înghiţit
îşi creşte rădăcinile în mine
şi n-am curaj
să-mi caut ţapi ispăşitori,
bucata de humă se hrăneşte necondiţionat.


Les poètes trahis par les paroles

Ne les avez-vous pas vus parmi les images,
instincts poussés près de la prose?
Ce sont en plus, peu à peu,
des coupures intérieures de paroles
et des douleurs précédant la naissance des voyelles,
et des sons creusés, seulement creusés, je vous dis.
Sans doute
se nourrissent-ils de morceaux de syllabes
jetées, mais qu’est-ce que je dis ?
foulées au pied tout à fait.
Peuvent-ils avoir encore de la dignité
les poètes trahis par les paroles ?

Poeţii trădaţi de cuvinte

Nu i-aţi văzut printre imagini,
instincte crescute aproape de proză ?
Sunt, câte puţin, în plus,
tăieri interioare de cuvinte,
şi dureri dinaintea naşterii vocalelor,
şi sunete scobite, doar scobite, vă spun.
Fără doar şi poate,
se hrănesc cu bucăţi de silabe
azvârlite, dar ce zic ?
terfelite de-a dreptul.
Mai pot avea demnitate
poeţii trădaţi de cuvinte ?

Fous, mais amoureux Tu jettes vers moi des idéaux
tu es d’une impertinence merveilleuse
moi je te rejette des rêves
vers l’âme première,
e suis d’une générosité auxiliaire,
et dans ce jeu mature
montés sur la même échelle psychologique
nous sommes complémentaires
en ce qui concerne le bonheur.

Nebuni, dar îndrăgostiţi Arunci spre mine cu idealuri
eşti de o impertinenţă minunată,
eu îţi returnez doar vise
la sufletul dintâi,
sunt de o generozitate auxiliară,
şi-n joaca asta matură
urcaţi pe aceeaşi scară psihologică
suntem complementari
în ceea ce priveşte fericirea.

Autoportrait

Quand tu m’as mis au monde, maman,
tu m’as mis du béton dans les talons
et trop peu de sel entre les côtes,
tu m’as attaché avec des menottes
à une âme transparente.
Si tu voyais maintenant
mes os dans le miror,
tu ne voudrais plus être ma mère
même si une telle punition avait grandi en haillons !

Autoportret

Când m-ai născut, mamă, mi-ai pus beton în călcâie şi prea puţină sare între coaste,
m-ai legat cu cătuşe
de un suflet transparent.
Dacă mi-ai vedea acum
ciolanele din oglindă nu ţi-ai dori să fi tu mama mea,
chiar în zdrenţe să fi crescut
o atare pedepsire !