CLARISA IORDACHE- ROMANIA - NOSTALGIE

Iţi aminteşti Luluţă, parfumul cel de toamnă
Ce prin grădini grabite şi-azi frunzele le-ntoarnă?
Iţi aminteşti tu, dragă, căci sub culoarea lor,
Ţi-am spus acum o vreme că mă tot sting de dor?
Iţi aminteşti tu, fată, când furca-n mâna-ţi fină
Tot răscolea uitată, culori de prin gradină?
Luluţă, a mea muză, tu şi gradina ta,
Cu frunze-n păru-ţi galben, tu dragă, toamna mea…

Iţi mai aduci aminte cum focul le ardea,
Cum zumzetul fierbinte, în calea ochilor ţi-iesea?
Iţi aminteşti faptură cum te priveam tăcut
De parcă din alt timp, tu toamna-ai coborat?
Şi-ţi mai aduci aminte şi limbile de foc,
Cum trupu-ţi ca de frunză, descremeneau pe loc?
Cum vălătuci de fum, în braţe te luau,
Cum spre-ale cerului lumini, cu tine tot fugeau?

Şi te strigam, Luluţă, spre tine alergam,
Dar fumul de tăciune, din cale-ţi nu-ntorceam.
Căci iţi plăcea sa zbori, cu furca răscolind,
A frunzelor paloare, din calea flacărilor tot fugind.
Si tot râdeai, de parcă, gradina luase foc,
Iar eu, pungaşul vesel, indrăgostit eram pe loc.



Dar şi gradina, frunza-şi scuturase,
Când calea flăcării, în urmă-ţi de tot arse.
Tu tot râdeai, şi ochii-ţi ce rascoleau prin fum,
Imi tot spuneau şăgalnic, ca eu să-mi vad de drum.
N-am înţeles atunci, şi furca nu ţi-am luat,
Iar frunzele-aurii, în limbi de foc şi fum s-au înecat.

Nu-i toamnă iar, Luluţă,
Şi nici grădina plină,
Dar ochii tăi fetiţă,
Prin fum şi azi alină…

PHOTO- MEDITATION ON NORMALITY- EMANUEL STOICA

Questions and Lamps ( On Topic "Normality") by EMANUEL STOICA

Fragment of the volume of short prose Windows to the Unreal, Publishing House "Clusium", 2008 , English version by Ana Cociş

The conversations with my favourite spider , Albert, are most of the times impossible to digest...

Taking advantage of my absentmindedness while Iwas pouring a glass of wine, Albert struck home. I was in fact expecting such an attitude from him... I was ready , this why I offered him this oportunity. It was a sort of complicity wich I could sense he , too, acknowledged. He mad me angry again. He started with a question that seemed futile to a certain extent.

"What do you feel? What do you feel when you drink wine or water, what do you feel when you are happy, what do you feel when you are sad ? There is no proof that , when someone speacks about the red colour , they perceive the same colour as the next person. Maybe we are connected only by verbal conventions wich lead us to think that we see the same things . Thus, we strenghten our belief that we are witnessing phenomena wich , in fact, we never understand. Everybody has the chance to ask themselves such questions, at a certain moment", Albert added somewhat shyly.

I was raging. I had to pay him in his own coin. So, i told him about a fascinating performance given by some chess-addicted fellows. I used to watch them for evenings in a row competing in the most complex and powerful mind-game, some of them lingering till late at night in the park, where an inspired architect had designed some concrete tables with inlaid chess board. I admired them for the courage to take the chance of losing under the eyes of connoiseurs and opponents. Victory was also possible. Do your move and cross the line, I challenged him. What a big mistake!

"I have to confess a honest belief", Albert replied. " Many times someone who can make the shadow fall in a certain way under the street-lights is more powerful than all the politicians in the world. The passers-by are touched by the state of mind awakened by his idea.

" Every time someone passes under a street-light, they feel what the one who put it there wanted them to feel. More or less. Always to a certain extent".

I felt as if Iwas about to blow. I think he knew what wass to come. I grabbed a broom , dumped him on a shovel, and tryed to be as non violent as possible while throwing him out.

Personaly , I have nothing against spiders, I explained. I even find them cute. You have to understand , if only this time, that it cannot be otherwise. You've crossed the line, I rebuked him, almost yelling. I slammed the door. He didn't object. He knew the line almost by heart. I didn't ask, but I suspect he had a lot of fun every time this happened...

Since then, I have acquired another obsession. I tell everybody unrestrainledly that we'd better be careful when we pass by the street-lamps at night. Perhaps the doctor wanted to protect me. I told him, too, that he must be careful. He is a brave man. Although he offered me this impeccably clean white Spartan room, he and the rest of the hotel staff walk by the street-lamp without taking any measures. I saw them one night , trough the bars wich Albert found ugly and useless.

Albert is a real friend. He still visits me, despite the fact that I have thrown him out few times. I think I'd better ask the doctor whether I have an emotional problem. I consider myself a rather well-behaved person , so there is no other way I can explain these fits of rudeness.

Întrebări şi felinare (tematica NORMALITATE) EMANUEL STOICA

Fragment din volumul bilingv de proză scurtă "Ferestre pentru irealitate"-"Windows to the Unreal"- Editura Clusium, 2008. Versiunea în engleză-Ana Cociş

Taifasurile cu păianjenul meu preferat, Albert, sunt de cele mai multe ori imposibil de digerat...

Profitând de momentul de neatenţie în care umpleam paharul cu vin, Albert trecu la atac. Mă aşteptam , de altfel, la o asemenea atitudine din partea lui... Eram pregătit, de aceea i-am şi oferit acest prilej. Era un fel de complicitatepe care intuiam că o recunoaşte. M-a enervat iarăşi. A pornit cu o întrebare care mi se păru într-o oarecare măsură inurilă.

-Ce simţi? Ce simţi când bei vin ori apă,ce simţi când te bucuri, când eşti trist? Nu există nici o dovadă că , atunci când cineva vorbeşte despre culoarea roşie, percepe aceeaşi nuanţă ca şi vecinul. Poate că suntem legaţi doar de nişte convenţii verbale care ne fac să credem că vedem aceleaşi lucruri. Astfel, ni se întăreşte convingerea că suntem martori la fenomene pe care în realitate nu le înţelegem niciodată. Fiecare om are şansa de a-şi pune la un moment dat astfel de întrebări., adăugă Albert cu un fel de sfială.

Clocoteam. Trebuia să-i răspund cu aceeaşi monedă. I-am povestit aşadar cum am remarcat un spectacol fascinant , oferit de nişte împătimiţi ai şahului. Îi observasem seri la rând, încercându-şi puterile în cel mai complex şi mai puternic sport al minţii , unii dintre ei zăbovind până la ore târzii în parcul unde un arhitect inspirat a proiectat nişte mese de beton cu tabla de şah drept mozaic. I-am admirat pentru curajul de a-şi asuma riscul unei înfrângeri sub privirile unor cunoscători şi rivali. Este potrivit însă a vorbi şi despre posibila victorie. Fă-ţi mutarea şi treci de linie, l-am provocat. Ce greşeală!

-Trebuie să-ţi mărturisesc o convingere sinceră, veni replica lui Albert. De multe ori, un om care face ca umbra să cadă într-un anumit fel , sub lumina felinarelor, este mai puternic decât toţi politicienii din lume . Trecătorii sunt marcaţi de starea de spirit pe care o evocă ideea lui.

De fiecare dată când trece un om pe sub lumina unui felinar simte ceea ce şi-a dorit cel care l-a pus acolo. Mai mult sau mai puţin. Întotdeauna , într-o anumită măsură.

Simţeam că iau foc. Cred că ştia ce urmează. Am pus mâna pe mătură şo l-am basculat într-un făraş. Am încercat să fiu cât mai puţin violent atunci când l-am dat afară.

Personal nu am nimic împotriva păianjenilor, m-am justificat. Ba chiar mi se par simpatici. Trebuie să pricepi , măcar de data asta , că altfel nu se poate. Ai întrecut măsura, i-am reproşat aproape ţipând. Am trântit uşa. Nu a protestat. Cunoştea replica aproape pe de rost. Nu l-am întrebat dar suspectez că se amuza teribil de fiecare dată când se întâmpla asta... De atunci am mai căpătat o obsesie. pun tuturor, fără reţinere, că e bine să avem grijă când trecem seara pe lângă felinare.

Probabil că doctorul a vrut să mă protejeze. I-am spus şi lui că trebuie să fie atent. E un om curajos.Deşi mi-a oferit această cameră albă, impecabil de curată, amenajată spartan, el şi cei din personalul hotelului se plimbă pe lângă felinare fără măsuri de precauţie. I-am văzut, într-o seară, printre gratiile care lui Albert i se păreau inestetice şi inutile.

Albert e un prieten adevărat. Încă mă mai vizitează , în pofida faptului că l-am mai dat afară de câteva ori. Cred că ar trebui să-l întreb pe doctor dacă nu cumva am o problemă afectivă. Mă consider un individ destul de manierat şi altfel nu-mi explic aceste excese de impoliteţe.