Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 15)

ADRIAN STAN


Hier soir

Hier soir l’herbe était mon ciel
et le silence ma bien aimée,
hier soir ma chair etait de fer
et l’âme était dans le ciel.
Dans quel monde je vivais hier soir,
Par quel mot le nommer!?
Je sentais que mon esprit heureux
Marchait dans le ciel
Et chantait de la voix des fleurs des étoiles,
Je sentais que je les frôlais;
J’étais un grain de poussière seul
Sur le sourire du monde du ciel.
Fragment
D’une fleuille,
On ne voit que la feuille.

Aseară

Aseară iarba mi-a fost cer
şi liniştea mi-a fost iubită,
aseară carnea îmi era de fier
şi sufletu-mi era în cer.
Ce lume mai trăiam aseară,
cu ce cuvânt s-o pot numi!?
Simţeam cum mitea-mi fericită
umblă prin cer
şi cântă-n glasul florilor de stele,
simţeam cum mă ating de ele;
eram un fir de praf stingher
pe zâmbetul lumii din cer.
Fragment
Dintr-o frunză,
vedem doar frunza.

***

Laisse -moi, ta main,tes doigts plus près,
je suis seul et les mots s’envolent
à côté de ma bien - aimée qui se tait...
dans sa nuit , les chars labourent,
profondément jusque dans mes côtes
je sens l’acier de fauve
qui me guête
de dehors...
Ah,si j’avais vers qui tendre ma paupière,
au moins vers une couleur.

***

Adu-mi mâna, degetele tale mai aproape,
sunt singur şi cuvintele zboară
pe lângă iubita mea care, tace...
în noaptea ei, plugurile ară,
adânc până la mine-n coaste
simt luciul de fiară
cum mă paşte
pe dinafară...
Ah, dacă-aş avea la ce să-mi întind pleoapa,
spre o culoare măcar.

***

J’ai un mécontentement en ce qui concerne la vie :
pourquoi la lumière et la chaleur du soleil ne me parviennent pas,
pourquoi l’eau que je bois se fait amère,pourquoi si je pleure personne ne m’entend
et comme ça, en général,
pourquoi si je veux être, je ne le suis pas,je crie collant mes lèvres contre la terre
- Y-a quelqu’un là-bas?
Rien , ce n’est rien.
ce corps manque de vie
je reste face à face avec la mort.
Dans moi les pensées se tordent,
Toutes les choses me regardent pétrifiées.
Lève -toi; prends ta vie et marche!
Vivre c’est voir la mort.
Quand je me débrasserai de mes chaînes,
Je promets faire une course jusqu’à Dieu.
Elle me manque tellement mon enfance,
Mon âme me manque
Et à la première occasion
Je veux me restituer le silence.

***

Eu am o nemulţumire în legătură cu viaţa :
de ce lumina şi căldura soarelui nu ajung până la
mine,
de ce apa pe care o beau eu se face amară,
de ce dacă plâng nimeni nu mă aude
şi aşa, în general,
de ce vreau să fiu, nu sunt.
Strig lipindu-mi buzele de ţărână
E cineva acolo?
Nimic, nu e nimic,
E părăsit trupul acesta de orice urmă de viaţă.
Stau faţă în faţă cu moartea.
În mine se zbat gândurile,
Toate lucrurile mă privesc în împietrire.
Ridică-te, ia-ţi viaţa şi umblă!
A trăi înseamnă a vedea moartea.
Când voi scăpa din lanţuri,
Promit să dau o fugă până la Dumenzeu.
mi-e aşa de dor de copilărie,
de sufletul meu mi-e dor
şi cu prima ocazie,
vreau să-mi restitui liniştea.

Moi

En faiet, je tend ma main,
vers moi.
Je regarde
mais mon oeil est aveugle.
Tâte-toi, me suis-je dit
et j’ai tendu la main vers moi.
Je n’ai recontré que les poils de ma barbe
mais la main les a repoussés.
J’avais une main rose-pourriture,
Et je me disais avec son bout
- Ne pars pas, reste encore!
Mes yeux de plomb, ne se sont pas encore plombés
Vers elle,
vers le rose pourri.
Et elle cherchait desespérément mon visage,
elle sentait avoir un visage dans ses paumes
mais elle ne savait pas qu’il était pourri
et elle était muette au parler.

Eu

De fapt, mă-ntind cu mâna,
înspre mine.
Eu mă uit...
Dar ochiul meu e orb.
Să mă pipăi, am zis
Şi m-am întins cu mâna înspre mine.
mi-am întâlnit doar părul de pe barbă
dar mâna mi-a respins.
Aveam o mână roză - putregai,
Şi îmi ziceam cu vârful
Nu pleca, mai stai!
Ochi-mi de plumb, nici nu s-au împlumbit
Spre ea, spre rozul putrezit.
Şi-mi căuta cu disperare faţa,
Simţea că-n palme are-un chip,
dar nu ştia că-i putrezit
şi era mută la vorbit.

L’ange

Ne porte pas la tasse aux lèvres!
tu n’as pas soif
m’a-t-il dit en prenant son aile dans sa bouche
ensuite il fit palpiter deux fois son coeur
et s’avança d’un pas.
tu n’as pas soif-m’a-t-il dit
tu veux parler-m’a-t-il dit
tu veux dire que tu as soif-m’a-t-il dit
ensuite il est venu
s’asseoir sur ma jambe.
tu n’as pas soif-m’a-t-il dit
tu veux parler-m’a-t-il dit
tu veux dire que tu boiras quelque chose
il a trempé l’aile dans le bleu
sous les nuages, et il l’a tendue vers mes lèvres:
tranquillise-toi-m’a-t-il dit
tu n’as pas soif-m’a-t-il dit

Îngerul

Nu duce cana la gură!
nu ţi-e sete
mi-a zis şi şi-a luat aripa în gură.
apoi şi-a zbătut de două ori inima
şi a făcut un pas mai aproape.
nu ţi-e sete-mi-a zis
tu vrei să vorbeşti -mi-a zis
tu vrei să spui că ţi-e sete-mi-a zis.
apoi a venit
şi-a stat pe piciorul meu.
nu ţi-e sete-mi-a zis
tu vreu să vorbeşti-mi-a zis
tu vrei să spui că ai bea ceva.
şi-a înmuiat aripa în albastrul
de sub nori, şi mi-a întins spre buze :
linişteşte-te-mi-a zis
ţie nu ţi-e sete - mi-a zis

ensuite il m’égrena une larme dans les yeux:
-tu veux pleurer-m’a-t-il dit
et il me laissa tourner les yeux vers le ciel.
le bleu se fit comme une eau,
l’eau se fit une rivière,
la rivière se fit comme le temps.
ensuite je trouvai un os blanc
et une plume dedans.
j’ai tourné les yeux et je l’ai vu près de moi
sur ma jambe,
l’aile dans sa bouche
et faisant palpiter deux fois son coeur..

apoi mi-a picurat o lacrimă în ochi:
tu vrei să plângi - mi-a zis
şi mi-a dat voie să pun ochii pe cer.
albastrul s-a făcut ca o apă,
apa s-a făcut râu,
râul s-a făcut ca timpul.
după aceea am găsit un os alb
şi o pană din el.
mi-am închis ochii şi l-am văzut lângă mine
stând pe piciorul meu,
ţinându-şi aripa în gură
şi zbătându-şi inima de două ori...