IOAN HĂDĂRIG-Cuvinte zidite în tăcere / Des mots bâtis en silence (ziua 18)

IOAN HĂDĂRIG

dans la nuit qui est passeé adossée à l’abîme

du matin j’ai
dessiné dans les yeux des draps les bras tatoués
avec les blessures
des oiseaux nichés dans tes cheveux
ans la saison qui égrenè les semences sur l’abri
du corps
j’ai taillé avec les dents tes cuisses par dessus la
fraîcheur des seins
nichés dans mes paumes.

Dans la nuit...

în noaptea care a trecut rezemată de adâncul
dimineţii am
desenat în ochii aşternutului braţele tatuate cu
rănile
păsările cuibărite în pletele tale...
în anotimpul care îşi cerne sămânţa peste culcuşul
trupului
am cioplit cu dinţii coapsele tale peste răcoarea
sânilor
cuibăriţi în palmele mele...

În noapte...

chaque pierre de l’église larme
crucifiée
sur le corp de gel de la fontaine,
cité des fourmis aux ailes de cire
mordant la flamme de la croix
siège pour le passant
aux pieds du temps
braise parsemée sur son corps,
fontaine ensanglantée creusée dans
les yeux du jeune homme
quand la main cherche son souffle
piliers de sable sur lesquels il a
incrusté
la saison trahie
feuilles se bâtissant dans la larme de l’amant,
rivière endormie dans un poème.

Rivière endormie dans un poème

fiecare piatră a bisericii lacrimă răstignită
pe trupul de ger al
fântânii,
aşezare de furnici cu aripi de ceară
muşcând flacăra crucii,
jilţ trecătorului
la picioarele timpului
jăratic presărat pe trupul lui,
fântână însângerată săpată în ochii tânărului
când mâna îi caută răsuflarea
stâlpi de nisip pe care a încrestat
anotimpul trădat
frunze zidindu-se în lacrima amantului,
râu adormit într-un poem.

Râu adormit într- un poem

le fauve entêté se cache dans la salive
de la parole
cage de l’araignée
bâtie dans la chambre de l’air,
colonnes
dans l’ombre de la lumière
iconostase jeté
au champ de flammes de l’orage,
commandement du ciel
près du pigeon de cire dessiné
sur les portes
collées dans un album Scorpions
égaré
vague hibernant dans la paume.

Vague hibernant dans la paume


îndărătnica fiară se ascunde în saliva
cuvântulul
colivie a paianjenului
zidită în camera văzduhului, coloane
în umbra luminii
iconostas aruncat
lanului de flăcări al furtunii, porunca cerului
lângă porumbelul de ceară desenat pe porţile
lipite într-un album Scorpions
rătăcit
val iermând în podul palmei.

Val iernând în podul palmei

la dernière crucification des cuisses
près de la petite chaise en glaise,
quand les paumes
du gars
sacrifié dans la cachette de la grotte,
rivière endormie sur la paupière de l’amante
près de la nuit de craie jeteé
dans la poche du mendiant de lumière.

Le mendiant de lumière

ultima răstignire a coapselor
lângă scăunelul de lut, când palmele
feciorului
sacrificat în ascunzişul peşterii,
râu adormit pe pleoapa amantei
lângă noaptea de cretă aruncată
în buzunarul cerşetorului de lumină.

Cerşetorul de lumină

le ciel porteur temblant le soir sur les lèvres
enfermant dans sa larme le vêtement de l’algue,
les yeux de cire de la ville, vipères glissant
dans le lit de la rivière sechée dans un braiser
d’oiseau
monastère creusé dans l’eau.

Monastère creusé dans l’eau


cerul hamal clătind pe buze înserarea
în lacrimă încătusând veşmântul algei,
ochii de ceară ai oraşului, vipere alunecând
în albia râului secat într-un sărut
de pasăre
mănăstire săpată în ape.
Mănăstire săpată în ape
la pucelle a crucifié ses seins sur les racines
du temps
comme un coeur, tache et corrida
sur le sable ensanglanté
le même passant accroché à la porte de la
bibliothèque
le livre ouvert à la page déchirée
lumière cassée enlacant
la lettre humide
à cóté de la pluie de cendre
dénudant ton pied,
l’homme habillé en écus
jetés au dernier accouplement,
le thé et le sexe du matin
mur et fuite.

Le mur et la fuite

fecioara şi-a răstignit sânii pe rădăcinile
timpului
ca o inimă, pată şi coridă
pe nisipul însângerat
acelaşi trecător agăţat de uşa bibliotecii
cartea deschisă la pagina ruptă
lumină ruptă înfăşurând
litera umedă
alături de ploaia de cenuşă,
dezgolindu-ţi piciorul,
bărbatul înveşmântat în galbenii
aruncaţi la ultima împerechere
ceaiul şi sexul dimineaţa
zid şi fugă.

Zidul şi fuga

je vais me chasser -
au bord d’un mur pétrifié
comme l’aile sur la croix
le soleil des eaux.
je vais descendre
loup solitaire - cendres déchirées,
comme la lumière en son vol
le silence de glace.

pierre et vent - 1

tes cheveux,-
pulsation d’algues parmi les murailles
couvrent le silence du temps.

pierre et vent - 3

am să mă alung -
la margine de zid pietrificat,
cum aripă pe cruce
soarele de ape.
am să cobor
lup singuratic - sfâşiată cenuşă,
cum lumina în zbor
tăcere de gheaţă.

piatră şi vânt - 1

părul tău,-
zvâcnire de alge prin ziduri
acoperă tăcerea timpului.

piatră şi vânt - 3

la pluie,-
larmes du ciel
sur le corps brûlant
de pucelle.

pierre et vent - 4

la pucelle,-
roseé du ciel
sur l’autel du corps,
d’homme.

pierre et vent - 5

ploaia,
lacrimi ale cerului
pe trupul fierbinte,
de fecioară.

piatră şi vânt - 4

fecioara, -
rouă a cerului
pe altarul trupului,
de bărbat.

piatră şi vânt - 5

je voudrais parcourir
ton corps, -
fatigué, assoifé et fou
à la recherche de l’icône,
ciel des seins blancs,
moitié du corps
qui brûle dans la paupière des yeux.

pierre et vent - 6

noyé dans tes yeux,
comme le vol de l’oiseau
dans des ondées de cigales,
berger tué dans les larmes
de l’arbre,-
gel qui pleure sur la pierre du coeur.

pierre et vent - 7

aş vrea să străbat
trupul tău,-
obosit, însetat şi nebun,
în căutarea icoanei,
cer al sânilor albi,
jumătate a trupului
ce arzi în pleoapa ochilor.

piatră şi vânt - 6

înecat în ochii tăi,-
cum zborul păsării
în valuri de greieri,
păstor ucis în lacrimile
copacului, -
ger ce plânge pe piatra inimii.

piatră şi vânt - 7