Wednesday, January 13, 2010

IOAN HĂDĂRIG - Atitudini culturale interbelice româneşti în contextul european

MIRCEA VULCĂNESCU – GENERAŢIE



I. CRITERION. Revista.

Revista Criterion a apărut la 15 octombrie 1934 (anul I, nr. 1), cu subtitlul „ revistă de arte, litere şi filosofie, încheindu-şi apariţia în ianuarie – februarie 1935, cu nr. 6 – 7, anul II. Articolul de deschidere al Criterion-ului, cu titlul „Dezacordul dintre adevărurile spiritului şi fenomenele prezentului”, semnat de Petru Comarnescu, reprezintă posibilele repere ale programului revistei: „ despre un prim aspect al dramei şi îndoielilor cugetătorului voitor de bine faţă de iraţionalitatea vieţii contemporane, pornită totuşi spre un chip nou de credinţă şi creaţie, şi despre rostul acestui cugetător faţă cu forţele ce simbolizează revărsarea naturii peste hieraticele monumente ale culturii.” Cel care a obţinut titlul de doctor în filosofie la Universitatea Scuthern din California, unde a studiat, ca bursier, estetica, ne atrage atenţia că : “dacă lumea ar fi compusă numai din intelectuali puri şi oameni practici corelaţia gând – fapt nu ar mai constitui o dramă a istoriei prezentului… (a anului 1934, n.a.). Tot în acest număr Petru Comarnescu propune o rubrică- dicţionar a revistei, intitulată O IDEIE (variabil, O IDEE), explicându-se : „Ideia acestui dicţionar s-a născut din trei motive : primul de ordin logic discriminativ, al doilea de ordin folosofic cultural, al treilea de ordin pedagogic.

În primul sens, dicţionarul trebuie privit ca o reacţie împotriva confuziei şi echivocurilor strecurate prin vorbă şi prin gândirea contemporană. Arătând înţelesurile deosebite acoperite cu aceaş termen, se învederează, pe de o parte, deosebitele preocupări aflate în prezenţă; iar pe de alta, se risipesc pretinsele discuţii de idei, în măsura în care nu sunt decît certuri de cuvinte.

Al doilea temeiu isvorăşte din constatarea că fiecare epocă are anumiţi termeni care par a stîrni un interes superior altora. Evidenţierea valorii de circulaţie a acestor termeni şi a sensurilor lor, ajută la fixarea fizionomiei spirituale a epocei.

Precizând sensul ideilor principale ale vremii şi determinând valoarea lor de circulaţie, dicţionarul mai poate servi de îndreptar gândului celor mai tineri, care vor să se orienteze exact faţă de problemele pe care le găsesc deschise de înaintaşii lor.

Într-o formă mai succintă, dicţionarul de faţă îşi propune deci să continue activitatea de lămurire începută în symposioanele Asociaţiei Criterion”

Primul articol – eseu – dicţionar, semnat tot de Petru Comarnescu, este intitulat „Experienţă” : „ Cunoaştere a datelor concrete, existente de fapt, prin încercare personală sau directă, „exprienţa” este o noţiune tipic umanistă şi ştiinţifică, deorece curentul de umanizare şi pozitivizare a culturii i-a dat treptat cele câteva sensuri pe care le vom analiza aici...trei înţelesuri mai importante se impun celui ce analizează istoric şi logic întrebuinţarea acestei noţiuni : 1) naturalist 2) spiritualo-moral şi 3) vitalist.”

În numărul 2, 1 noiembrie 1934, anul I, Mircea Vulcănescu publică la rubrica „O IDEIE”, sub titlul „Spiritualitate” un studiu complex în care arată ca : „ spiritualitate e un termen mult întrebuinţat în cultura românescă de după răsboiu, mai ales de către publiciştii din generaţia tânără, în perioada anilor 1925 – 1929.

Termenul e echivoc. El înseamnă exact: stare de spirit. Echivocitatea lui se datoreşte dinersităţii înţelesurilor cuvântului „spirit”, din care derivă.

Multiplele lui întrebuinţări pot fi grupate în trei accepţii principale :

1) viaţa interioară,

2) cultură,

3) viaţa duhovnicească.”

Eseul intitulat „Generaţie”, apare în revista Criterion, anul I, nr. 3-4, 15 noiembrie – 1 decembrie 1934, în pagina 3, la rubrica „O IDEE”. Mircea Vulcănescu, autorul eseului, realizează o amplă şi documentată punere în pagină a „...diferitelor atitudini manifestate în cultura românească în jurul conceptului de generaţie şi a faptului generaţiei tinere.”

În ultimul număr al revistei „Criterion”, Henri H. Stahl, în „ O idee. Satul”, ne avertizează că: „forma caracteristică de viaţă a poporului românesc este aceia a satului. E un loc comun afirmaţia că oraşele noastre reprezintă o formă hibridă de organizare socială, în care şi-au găsit adăpost elemente nedorite şi nesigure; pe când satele sunt păstrătoarele curăţiei etnice şi a tradiţiilor neamului.”

Cu acest număr dulbu revista îşi întrerupe activitatea. Mircea Eliade, în articolul de „prima pagină” (dacă poate exista un astfel de articol într-o publicaţie de „arte, litere şi filosofie”), intitulat „Reabilitarea Spiritualităţii” ( pornind de la articolul cu acelaşi titlu semnat de C. Rădulescu-Motru, în „Revista Fundaţiilor Regale”), pune în „suport public” atitudinea tinerilor „vii şi prezenţi” faţă de „ orice primat politic, faţă de orice ideologie care nu ţine seama de rezultatele întregii cercetări ştiinţifice a timpului, cugetare care reabilitează, cum se poate vedea sumar în articolul d-lui Motru, spiritualitatea şi libertatea, împotriva materialismului şi determinismului. /.../ ...De aceia zadarnic se vorbeşte despre „omul nou”, făcut cu ajutorul Statului sau cu ajutorul revoluţiei. Omul nou nu se face în serie, ci prin experienţe adânci, reale.”



II.MIRCEA VULCĂNESCU. Omul.

Mircea Vulcănescu, născut pe 3 martie 1904, la Bucureşti; licenţiat în Filosofie şi Drept, a crescut sub influenţa profesorilor săi Dimitrie Gusti şi Nae Ionescu. Cu Dimitri Gusti a participat la ampla campanie care a pus bazele sociologie monografice în România. De Nae Ionescu era legat prin orientarea filosofica a acestuia, numită trăism,( atitudine inspirată din „filosofia vieţii”: Kierkegaard, Nietzsche, Spengler, Bergson, Soloviov, Berdiaev etc) axată pe proclamarea primatului trăirii asupra intelectului. Cuvântul a fost inventat de criticul Şerban Cioculescu, care a tradus din limba germană termenul Lebensphilosophie). Până la intrarea în „fenomenul” Criterion, a publicat în „Gândirea” şi „Cuvântul”, iar apoi a continuat colaborarea cu „Convorbiri literare”, „Familia” etc. A fost asistent onorific la catedra de sociologie a profesorului Dimitrie Gusti, îndeplinind, în timp, o serie de funcţii sociale, printre care şi pe aceea de subsecretar de stat la Finanţe. A fost arestat, după război, în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu şi condamnat la opt ani de temniţă. La Aiud a fost închis alături de elita intelectualităţii româneşti şi ucis în urma tratamentelor inumane. A murit pe 28 octombrie 1952 şi a fost aruncat într-o groapă comună pe Dealul Robilor.

Iată cum este evocat momentul îmbolnăvirii şi atitudinea morală a lui Mircea Vulcănescu în faţa morţii şi a torţionarilor:

„ ... nu era permis să vorbeşti în celulă. În fapt însă, cei închişi împreună instituiau mici universităţi culturale: învăţau limbi, făceau istorie, filosofie, îşi povesteau romane ... Într-o zi, gardianul îi aude vorbind ... Însă Vulcănescu, văzând că nimeni nu zice nimic, a preluat el totul şi s-a autodenunţat singur. ... A fost scos dezbrăcat şi dus la izolator. Înăuntru mai erau patru-cinci deţinuţi. ... La un moment dat, un tânăr ... a leşinat. Vulcănescu avea 50 de ani şi s-a gândit că e mai important să trăiască tânărul. S-a întins atunci ... cu coatele sub burtă, şi le-a cerut celorlalţi să-l pună pe tânăr peste el. ... Tânărul a scăpat, Vulcănescu a făcut pneumonie şi a murit.” - după C. Noica în relatarea lui Gabriel Liiceanu din Jurnalul de la Păltiniş.

Intr-o scrisoare din 1997, din Paris, adresată scriitorului Ştefan Fay, cunoscut al familiei Vulcănescu, Sandra, fiica filozofului, mai preciza, conform mărturiilor unor supravieţuitori: "Tata a fost scos din celulă cu alţi 6 deţinuţi. Au fost duşi în curte unde, punându-li-se nişte pături în cap, ... 4 torţionari îi băteaua sălbatic cu ciomege şi bastoane de cauciuc. Tatii i-au rupt o coasta care i-a peforat pleura. Apoi au fost dezbrăcaţi la piele şi aruncaţi de-a valma în celula nr. 16, zisă Neagră, o încăpere din beci cumplit de rece şi cu duşumeaua udă ... răpuşi de oboseala au fost nevoiţi să se întindă pe jos. Atunci Tata le-a spus: "Dacă tot trebuie să murim aici, să-l salvăm barem pe cel tânăr. Să-l culcăm pe trupurile noastre." Aşa a făcut ...""

„Lecţia primită de la el umileşte, în plus, o prejudecată: anume că totul trebuie dat şi cedat operei; că prin operă ne putem mântui dând uneori Cezarului ce nu-i aparţinea. Fals ne răspunde Mircea Vulcănescu, de dincolo de sacrificiu, cu modestia-i şi smerenia lui inegalabile. Existenţa dacă e pusă în situaţia de a servi semenul, dezvăluindu-i ceea ce-i fundametează adevărata statura de om faţă de sine şi faţă de Dumnezeu, poate pune în paranteză o operă, mai ales atunci când aceasta e tributară aranjamentului cu vremurile, cu conştiinţa sau cu vulgara fală ...” - scria Virgil Ierunca în comentariu la „Ultimul cuvânt” tipărit la Paris, în 1983, în revista Ethos.



III.MIRCEA VULCĂNESCU. Generaţie.

Opera lui Mircea Vulcănescu reprezintă o contribuţie documentată la spiritualitatea românească în context europen si o analiză profundă şi pertinentă a societăţii româneşti.

Eseul intitulat „Generaţie”, apare în revista Criterion,anul I, nr. 3-4, 15 noiembrie – 1 decembrie 1934, în pagina 3. In deschiderea articolului Mircea Vulcănescu avertizează asupra faptului că termenul de „ generaţie” are o valoare importantă de circulaţie, în perioada anilor 1924 – 1934, dând naştere unerori „la numeroase confuziuni în mintea celor care-l întrebuinţează”. Pornind de la faptul ca termenul are mai multe rădăcini autorul stabileşte şapte „acceptii” principale al cuvântului generaţie : biologic, sociologic, statistic, istoric, psihologic, cultural şi politic şi economic.

In sens biologic termenul de generaţie reprezintă „ faptul reproducerii şi al continuării speţe...relaţia temporală dintre părinţi şi progenitură”; sensul sociologic se referă, în acepţiunea autorului, la „deosebirea dintre categoria socială a adulţilor...şi categoria...tinerilor care, din pricina vârstei nu iau parte la munca grupului din care fac parte”; o derivare a rădăcinii în sensul biologic al teremului cu posibil sens statistic de „perioadă de regenerare a unui grup social”. O bună cunoaştere a fenomenului cercetării sociologice îl determină să afirme: „ înlocuirea cantitativă poate fi suportul transformării calitative sociale, în caz că oamenii schimbaţi esenţial ( ca prezenţe) s-au prefăcut şi în felul lor de a fi, în structura lor (ca esenţe); astfel zis, în cazul în care oamenii care au înlocuit pe cei dispăruţi nu seamănă sufleteşte cu înaintaşii lor.”

Întinsă pe o zonă de timp generaţia istorică reprezintă, în acepţiunea lui M. Vulcănescu: „cea care umple cadrul făcut posibil şi determinat formal de generaţia statistică”. Conceptul istoric începe să se deosebească de cel biologic sau statistic pentru că: „istoriceşte, fac parte dint-o aceiaş generaţie toţi oamenii cari făptuiesc la fel în acelasi timp, chiar daca au vârste deosebite” . Naşterea unei generaţii, consideră autorul, nu reprezintă numai o problemă de vârstă sau o problemă de influenţă istorică : „ci întâlnirea amândurora într-o psihologie vie” .

Dincolo de definirea socilologică a conceptului, ca o „ regiune de existenţă în care se situează faptul generaţiei” , M. Vulcănescu stabileşte atributele respectivelor concepte : biologic („grup în care pregomină similitudinea de vârstă”), statistic ( „colectivul numeric”), istoric („relaţia între anumite evenimente”), psihologic („ înrâurirea faptelor istorice asupra structurilor culturale, condiţionată de vârstă, se face prin procesul psihologic de formare a personalităţii”), cultural şi politic („ produse obiective ale spiritului, valori şi complexuri de valori” ), economic ( „ne/încadrarea tinerilor în ierarhia socială, existentă”).

Partea a doua a eseului propune, prin stabilire înţelesului noţiunii de „generaţie”, aplicarea acestei idei în societatea românească. Se porneşte astfel la stabilirea locului tinerei generaţii în istoria socială a României moderne, la determinarea definiţiei, istoriei, condiţiilor de formaţie, la caracterele dominante, la curentele, la misiunea şi la opera acestei generaţii. Cunoscută ca a şasea generaţie din istoria socială a României moderne, are ca predesori , începând cu anul 1821:

- „generaţia premergătorilor”, constituită din generaţia iniţiatorilor prefacerilor social

în Romania, influienţaţi mai ales de Şcoala Ardeleană;

- „generaţia paşoptistă”, alăctuită din „feciorii boeraţilor înstăriţi de pe urma

dezvoltării comerţului cu cereale, duşi să-şi facă studiile în Franţa şi care la întorcere, organizează o revoluţie politică naţională în numele mitului burghez liberalist” : Ion Brătianu, Golescu, Kogălniceanu etc, iar în Ardeal generaţia lui Avram Iancu;

- „generaţia junimistă”, care se ridică spre 1880, cu cele două ramuri: vechii

Aristocraţi: Carp, Negruzzi şi „elementele intelectuale ridicate dintre ţărani şi din burghezie” : Maiorescu, Creangă, Eminescu. Autorul consideră că această generaţie trece prin doua momente : unul cultural, la Iaşi şi unul politic, la Bucureşti, iar în Ardeal se ridică în aceeaşi perioadă generaţia memorandiştilor „iniţiatoarea rezistenţei pasive împotriva politicii ungureşti”;

- „generaţia socială”, care se ridică în Regat, în jurul anului 1907 „când răscoalele

ţărăneşti îndreaptă atenţia intelectualilor către sate. Această generaţie stă mai ales sub influenţa gândirii ruseşti. ” . Cuprinde două curente : semănătorismul şi poporanismul.

Această a cincia generaţie, numită de unii „generaţia de foc”, după faptul istoric principal la care au luat parte, de alţii „generaţia sacrificată”, de alţii „generaţia unirii” sau „Generaţia Gândirii”, după numele revistei „supravieţuitorilor”. Mircea Vulcănescu consideră că : „E generaţia stilului „ideei europene”, în acelaş timp preocupat de autohtonism şi universalitate, pe care-l regăsim atât la „Gândirea” cât şi la rivala ei „Viaţa românească”, în această generaţie”. Generaţia „supravieţuitorilor” : Nae Ionescu, Goga, Blaga, Crainic, Şeicaru, Tudor Vianu, Camil Petrescu etc.

Generaţia tânără urmează generaţiei de foc, iar istoria e trece prin două momente :

- un moment spiritual (1925 – 1929) „de descoperire de sine a tinerei generaţii, de

nădejde a tinerilor în puterile lor /.../ care dau tineretului iluzia că trăieşte o clipă de har, hotărâtoare în destinele culturii româneşti; şi

- un moment nespiritual (1929 – 1932) „ de cădere spirituală, de înfrângere, de

decepţie, de nedumerire, în care tineretul se descoperă inutil...”

După o analiză lucidă, tributară doar spiritului academic, în care sunt analizate cauzele „dădătoare de seamă” pentru aceste momente : itinerarul spiritual al lui Mircea Eliade, scientismul cuprins între catedră şi laborator, experienţă personală trăită, aventura spirituală prin literatură în cultură, prin cultură spre antroposofie şi prin adâncire, crede autorul, la ortodoxie; pentru al doilea moment : Eliade, Ionescu, Cioran.

Tânăra generaţie şi-a format caracterul şi a conturat o unitate posibilă printr-o serie de influenţe: prima ar fi războiul, cel care a surprins generaţia în formarea ei („prin răsboiu generaţia tânără a suferit o spărtură interioară”), a doua influenţă care a contribuit la constituirea tinerei generaţii poartă numele a două personalităţi ale epicii : Vasile Pârvan şi Nae Ionescu.(„Vasile Pârvan a dat tinerilor de azi gândul universalităţii şi al veciniciei... nostalgia spiriualităţii şi pesimismul eroic.../.../... Nae Ionescu le-a dat, dimpotrivă, dorinţa de concret, de autenticitate organică, de incercare directă, de îndrăsneală, dorinţa de a nu se lăsa furaţi de vorbe...realism, autohtonism, ortodoxie, monarhism.”). O altă posibilă influenţă a fost dată de „asociaţiile de tineri”, în care include şi constituirea, în 1931, a Asociaţiei „Criterion”.

Manifestările tinerei generaţii se caracterizeză prin câteva dimensiuni specifice : setea de experienţă cu ispita ei: aventura, autenticitatea, spiritualitatea, tagismul (tensiunea dramatică, criza) ca si puncte ale experientei trăite în comun. Urmează însă o ramificare a acestor dimensiuni specifice : tragismul duce la negativism, agonie, disperare. Membrii tinerei generaţii împart convingerile în două categorii de curente: spirituale şi politice. Tineretul intelectual se imparte, în privinţa relaţiei dintre spiritual şi politic, în trei grupuri care practică : izolarea, activismul prin disperare, istorismul prin resemnare. În domeniul spiritual întâlnim patru grupe : misticismul ortodox, umanismul neoclasic, agonia şi negativismul. În domeniul politic, tineretul a gravitat spre curentele extreme : naţionalismul integral şi comunismul marxist.

Mircea Vulcănescu, în încheierea eseului, consideră că misiunea tinerei generaţii este triplă şi că izvorăşte din mometul istoric al societăţii româneşti : prima misiune „este să asigure unitatea sufletească a Românilor, uniţi politiceşte prin sacrificiul generaţiei de foc”; a doua misiune „este să exprime în forme universale acest suflet românesc”; a treia misiune „este pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni”. Autorul mai specifică „pentru unii, această generaţie are o misiune universală. Aceia de a pregăti ivirea omului nou...” Lucid şi conştient de percepţia în epocă a tinerei generaţii, autorul încheie analiza : „O acuzaţie care se aduce de obiceiu tinerei generaţii este aceia de veleitarism, de prezumţiozitate, adică de voinţa de a face să se vorbească despre ea atunci când, în fapt, n-a creiat încă nimic.” Raspunsul autorului : „Şi dacă nu a realizat încă o operă definitivă, a realizat ceva mai mult. Căci pentru întâia oară în istoria culturii româneşti, ea a creiat un mediu de difuzare a ideilor, un interes reciproc pentru strădania celorlalţi, dintre cele mai fecunde. Cine cercetează revistele româneşti, care apar atât în Bucureşti cât şi în provincie, la Cluj, la Iaşi, la Cernăuţi, La Craiova, la Oradia sau la Braşov, nu se mai poate îndoi de acest fapt.”





Bibliografie :

1.CRITERION, Revistă de arte, litere şi filosofie, ediţie anastatică îngrijită de Marin Diaconu, Bucureşti, Editura Roza Vânturilor, 1990

2.Vulcănescu, Mircea, Tânăra generaţie, Bucureşti, Editura Compania, 2004

3.Vulcănescu, Mircea, De la Nae Ionescu la Criterion, Bucureşti, Editura Humanitas, 2003

4.Vulcănescu, Mircea, Nae Ionescu. Aşa cum l-am cunoscut, Bucureşti, Editura Humanitas, 1992.

5.Vulcănescu, Mircea, Dimensiunea româneasca a existentei, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române, 1991

6.Eliade, Mircea , Memorii I, Bucureşti, Humanitas, 1991

7.Comarnescu, Petru, Un călător al solitudinii, Bucureşti, Editura Eminescu, 2003

8.Comarnescu, Petru, Jurnal 1931-1937, Iasi, Editura Institutul European, 1994

9.http://capa.8k.ro/vulcanescu.html

Wednesday, December 30, 2009

ACTIV PERSPECTIVE XXI NETWORK!

A new tool for communication, for the project ACTIV PERSPECTIVE XXI was since December 30, 2009 at the disposal of creators, artists. It is active communication network ACTIV PERSPECTIVE XXI hosted on the web at http://activperspectivexxi.ning.com/.

One of the most obvious advantages that it offers ACTIV PERSPECTIVE XXI NETWORK is that artists, creators, will be able to interact effectively with all available tools to support web posting monthly thematic creations. In pararel can develop separate topics, discussions, etc., through the utilities available to them in the network.

Evolution of the project led naturally to the modern technical solution that will reinvigorate intercultural exchange of views on which it proposes ACTIV PERSPECTIVE XXI.

Welcome, all who become members of the ACTIV PERSPECTIVE XXI NETWORK !

ACTIV PERSPECTIVE XXI NETWORK!

Un nou intrument destinat comunicarii , destinat proiectului ACTIV PERSPECTIVE XXI se afla incepand din 30 decembrie 2009 la dispozitia creatorilor. Acesta este reteaua de comunicare ACTIV PERSPECTIVE XX I gazduita pe web la adresa http://activperspectivexxi.ning.com/

Unul dintre avantajele cele mai evidente pe care le ofera ACTIV PERSPECTIVE XXI NETWORK este faptul ca artistii, creatorii, vor putea interactiona eficient, avand la dispozitie toate instrumentele necesare postarii pe suportul web a creatiilor tematice lunare. In pararel vor putea dezvolta subiecte distinct , discutii , etc, prin intermediul utilitatilor aflate la dispozitia lor in retea. Evolutia proiectului a condus in mod natural catre aceasta solutie tehnica moderna care va dinamiza schimbul intercultural si de opinii pe care il propune ACTIV PERSPECTIVE XXI. Bun venit, tuturor celor care devin membri ai ACTIV PERSPECTIVE XXI NETWORK!

Tuesday, December 29, 2009


NIIRO SHO - JAPAN - PHOTOGRAPHY - NERORISM

                                               NERORISM

"This photo is double exposed photo taken Yokohama in Japanese seaside town, my home town. For me the Normality is just a non special view that I know well, but sometimes I find unmorality to that, that is a one aspect of power that photo has. And I think that I am Japanese, so I want to take one you can feel Japan. Kind regards."

NIIRO SHO
090-5568-5639
nero@bw.jpn.org
HP: http://nerorism.rojo.jp/

                                     -Niiro Sho-

Born in Yokohama, started to take photos in 1999 and became independent photographer in 2005. My dream was to be a cosmonaut when I knew the photography world, but “Human Land” by Narahara Ikkou changed my way. Now live in Yokohama and belong to Gallery Niepce at Yotuya.

Photo Exhibition -Solo

-Yokohama Lights 2 ver. (Yokohama Akarenga Gallery 2003.03)
-Root 1 (Gallery Niepce 2006.6)
-Yokohama, the fairest home town (Garellia Q 2007.9)
-Out Line (Garellia Q 2008.2)
-Dystopia Nippon (Gallery Niepce 2009.2)
-Now Sanya (Gallery Niepce 2009.6)

Photo Exhibition -Group

- vs. Station by Dystopia Photographers (Gallery Niepce 2009.9)

Emanuel Stoica -Sweden - photography - meditation on normality

n










 - Emanuel Stoica -

 Stockholm, Sodertalje, Sweden

 Mobile phone- 0046/ 0738737875

 *Photo-reports completed in Europe (Romania, Spain,Bulgaria, Sweden) and Asia (Thailand)

 *Personal photo-exhibition:

-December, 2007- "Alba Iulia by night"- Romania, Alba Iulia, Union's Culture House Galery

-June 2008 - "Thai shots", Alba Iulia, Romania, Trinity Art Galery

-November 2009- "Pretext, syntesis, scale"- Stockholm, Bredang Swedish Church Galery

 About some of my photos- http://emanuelphotoport.blogspot.com/


Sunday, December 20, 2009


DANIELA STĂNOIU - ROMANIA - NORMALITY-PHOTOGRAPHY







BREAZ STANOIU DANIELA JULIETA


Proffesional photographer since 1983.

Born on 3 january 1964, in Aiud, Alba county , Romania.

Artistic activity:


Personal exhibitions:
-Personal exhibition during the VII-th edition of International Art camp “Inter Art” Aiud, 2002.
-Personal exhibition during the VIII-th edition of International Art camp “Inter Art “ Aiud,2003.
-Personal exhibition “Landscape from Apuseni”, gallery “Atelier of Artists” ,Cairo, Egypt,2003.
-Personal exhibition “Impressions from Egypt”, Inter Art gallery, Aiud, 2004.
-Personal exhibition “Impressions from Egypt” ,history museum “Augustin Bunea” Blaj,2004.
-Personal exhibition “ Portrait”, Natural Science Museum Aiud,during the “Photographic Art Festival “,first edition ,octomber 2005.
-Personal exhibition “Nude” ,Art Café ,Sibiu, november 2005.
-Personal exhibition “Beyond image” ,june 2006 ,D’art galery,Aiud.

Group exhibitions

-The Inter Art International Art camp final exibition,Inter Art gallery ,Aiud 2003.
-International exhibition during French Days in Aiud,Inter Art gallery,2003.
-P.N.L. exibition ,april 2004 , Inter Art gallery Aiud.
-The Inter Art International Art camp final exhibition ,Inter Art gallery ,Aiud, 2004.
-Autumn salon Inter Art ,octomber 2004,Inter Art gallery Aiud.
-Winter salon Inter Art, december 2004,Inter Art gallery ,Aiud.
-“Eminescu” exhibition ,january 2005 ,”Liviu Rebreanu” cultural center,Aiud.
-Exhibition “The nude” ,march 2005,Inter Art gallery Aiud.
-Spring salon ,march 2005,Inter Art gallery ,Aiud.
-P.N.L. exhibition ,may 2005,Inter Art gallery ,Aiud.
-Group exhibition “ In Vino Veritas” ,may 2005,History Museum Aiud.
-“Flowers for Hellenics”,may 2005, Cultural center , Aiud.
-Icons, may 2005 ,Cultural center , Aiud.
-Summer salon ,june 2005 , Inter Art gallery ,Aiud.
-The Inter Art International Art camp final exhibition ,august2005, Aiud.
-Winter salon ,december 2005 ,Inter Art gallery ,Aiud.
-Spring salon ,april 2006 ,Inter Art gallery ,Aiud.
-Summer salon ,june 2006,Inter Art gallery, Aiud.
-P.N.L. exhibition ,may 2006 ,Cultural center , Aiud.
-The Inter Art International Art camp final exhibition,august 2006,Inter Art gallery Aiud.
-Winter salon ,december 2006 ,Inter Art gallery ,Aiud.
-Easter exhibition ,P.N.L., Aiud, Inter Art gallery , april 2007.
-Spring salon ,may 2007 ,Inter Art gallery ,Aiud.
-The Inter Art International Art camp, final exhibition , august 2007.
-Autumn salon ,octomber 2007, Inter Art gallery , Aiud.
-Group exhibition during the “ Photographic art and cinematography festival”,octomber 2007 ,2008,2009
Woodrow –exhibition W.Center –Washington DC-march 2009
Waterfall-exhibition-The Nave Gallery-Somerville MA 2-26 april 2009
Easter exhibition P.N.L Inter art gallery Aiud aprilie 2009
The inter Art International Art camp final exibition august 2008
The international exihibition Egypt -Menya nov 2008
The international exihibition Arts, cigones et nature– Rabat-Sale may 2009
The inter art gallery-International Art camp final exibition august 2009
Finaly exhibions –photoetnografica-Baia Mare-oct 2009-Central Library.
Group-internatinal exhibitions-Galerie Time –News room
Vienna -Austria nov 2009
Group international exhibitions,,Freedom without borders””History
Museum Alba Iulia-Union Hall dec 2009
_ Art camps:
-International art camps “Inter Art Aiud” 2003-2009.
-National art camp Ramet,july 2005.
_International art camp Egypt –El Menya 2008
-Spring of Visual Arts 2nd edition Rabat-Sale Maroc may 2009
-Photoartcamp’’photoetnografica’’Breb .Maramures sept 2009
-Photoartcamp –international’’photoetnografica’’Repedea-Rahiv(Ucraina)-oct 2009

Mail art

Hamlet- 2004
Nud-art- 2006
Arta si natura 2008
Libertate 2009

Saturday, December 19, 2009

DOREL LAZĂR -ROMANIA-PHOTOGRAPHY -NORMALITY

















 Dorel Lazăr

Data naşterii: 29 mai 1954
Locul naşterii: Municipiul Orăştie jud. Hunedoara
Studii: Liceul Industrial, Şcoala Postliceală de Artă şi Tehnică Fotografică, specializat ca Inspector securitatea şi sănătatea muncii.
Activitate: pedagog în cadrul grupului Şcolar Auto Aiud; fotograf la Cooperativa Meşteşugărească „Record” Aiud; fotograf în cadul Cooperativei Meşteşugăreşti „Arta Meşteşugarilor” Moineşti jud. Bacău; tehnician cu atribuţii de propagandă foto-film în cadrul Cabinetului de Protecţia Muncii de la Schela Petrolieră Modârzău jud. Bacău; profesor-instructor la catedra „Foto, film animaţie” din cadrul Clubului Elevilor Moineşti jud. Bacău; director tehnic al televiziunii „Eurosat TV” Moineşti jud Bacău; reporter operator la Canal 6 Tv Bacău, Tele 7 ABC Alba Iulia; reporter la cotidienelel „Informaţia de Alba” şi „Ulpia Jurnal” din Alba Iulia, în prezent colaborator la mai multe publicaţii şi agenţii de presă.
- Laureat în repetate rânduri al festivalului „Cântarea României” secţiunile, fotografie, film de scurt metraj, diaporamă şi diapozitiv.

- Expoziţii personale de fotografie:
 În străinătate:
-Budapesta (Ungaria 1987), Cracovia (Polonia 1987), Sofia (Bulgaria 1988) Kiev (URSS 1988), Vicny şi Lyon (Franţa 2005).
În ţară:
Galeriile „Genaza” din Moineşti jud Bacău (1982, 1983, 1985, 1987, 1988, 1991, 1992, 1993, 1995; 1997. Clubul CFR Iaşi (1986) galeriile de Artă Plastică Piatra Neamţ (1987), Casa de Cultură a Sindicatelor Bacău (1997); Aiud Centrul Cultural”Liviu rebreanu” (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2008, 2009), Galeriile „Inter-Art” Aiud (decembrie 2006, martie 2007); Muzeul de Istorie Aiud (2004, 2005, 2006 şi 2008)
Ocna Mureş- Casa Orăşenească de Cultură (2005, 2006, 2007, 2008, 2009)

Participări la expoziţii colective:

Bienala de artă organizată de către fundaţia Inter-Art Aiud (2004, 2006 şi 2008), Washington D.C. (2008) la Centrul Internaţional Woodrow Wilson, Wiena în Galeria Time (2009).

- Coautor în cadrul cineclubului „Aurul Negru” Moineşti, jud.Bacău la realizarea a 8 filme de cineamatorism premiate în cadrul concursurilor de specialiatate din ţară şi străinătate.
- Membru fondator al Asociaţiei Umoriştilor din Moldova „Trecătoarea râsului” Ghimeş-Palanca, iniţiator al Festivalului Internaţional de Epigrame Caricatură şi Umor „EPIGRAFIX” Aiud şi al Festivalului Internaţional de Documentare Artistice şi Artă Fotografică „ART – AIUD”.
- Scrieri, editoriale, reportaje, articole şi epigrame în: cotidianul „Deşteptarea” Bacău, în săptămânalul „Expresul de Trotuş” şi în cotidienele „Informaţia de Alba” şi „Ulpia Jurnal” din Alba Iulia, Romanian Global News şi Prompt Media.
- Cărţi de epigrame şi catrene umoristice: „Praf în ochii orbilor” editura „Buna Vestire” Blaj 2002; „Carte de înjurături” editura „Buna Vestire” Blaj 2005; „Manual pentru guvernarea României” editura „Buna Vestire” Blaj 2006; „Cu prostia în mână şi furtuna în gură” editura „Buna Vestire” 2008

 Prezent cu lucrări de artă fotografică în muzee de artă şi colecţii particulare din: Romania, Ungaria, Rusia, Bulgaria, Austria, Franţa, Italia, Germania, Egipt, Marea Britanie, etc.
Domiciliul - Aiud str, Ion Creangă nr 31
Contacte: tel. 0258/861905; 0723919237;
E-mail dorelulpiajurnal@yahoo.com

Tuesday, December 15, 2009


Cristian Matei- graphic design- Normality


About Me :

 My name is  Marian Cristian Matei .

Born on 09 September 1989
I live in Alba Iulia city, Romania.
Studies: Alba Iulia High School of Art , where i studied painting and won three prizes at regional and National Art contests. After graduation i had the pleasure to participate at two group exhibitions, where i participated with four paintings and had the pleasure of meeting great local artists.
Current studies : I studied at the Theological University for one year and retired
Current occupation : Graphic Designer, Desktop Publisher.
Art Interests : Graphic Design, Poetry, Religious Orthodox Painting.

Cristian Matei - Poetry - Normality

What is normality in the mind of a man that just commited murder?
Or how does normality relate with a woman,
That killed her child before birth?
What conection has normality with them?

I saw a bus station in the middle of nowhere
Filled with lost children expectind unaware, something
I came close to them and i realised that I know them, apparently though
They are not from my world.

On their faces stood their lack of understanding
I couldn't, me, a crazy man promisse them good
I know this world arround me
And above all, i know myself.

In a strange and hardened way i came close to them.
Hope was not there
People still need her
People who are hoping to win all the money in the world at lottery.

I've left them everything i had
Money for tickets and sweets
And i went back in the desert of my soul
Knowing that nobody will send a bus
To bring them closer to peoples ignorance

What was i suppose to do ? ....

Wednesday, December 9, 2009

SILVAN STÂNCEL-ROMANIA


SONG : NORMALITY



Silvan Stancel - NORMALITATE(vocal)
Asculta mai multe audio Muzica


SILVAN STÂNCEL

Date of birth: July 02, 1978
Nationality: Romanian
Residence: Alba Iulia, ROMANIA
E-mail:  stancelsilvan@yahoo.com
Website:  http://www.silvanstancel.ro/
Website for demo musical creations: http://cauta.trilulilu.ro/audio/silvan%20stancel



 Silvan Stâncel was born in Alba Iulia on July 2th, 1978, in a family with strong artistic tendencies, his father being a poet and his sister a painter. He fell in love with the guitar at the age of 17, in a camp where he learned the first chords and, once he got home, he found a guitar brought by chance by his sister who, although with some minor defects, captured all his attention. From that moment on, Silvan, a self-taught guitar player, practiced every day, up to twelve hours a day without stopping. After the first three months of study, he had already mastered the main chords and was able to play along any song. A bit later, he discovered classical guitar and irremediably fell in love with it. He learned classical guitar pieces "by the ear", but realized that, in order to perfect himself, he must begin studying musical theory. As a student in Cluj-Napoca, he got acquainted with various artists and guitar lovers. Among others, he met Andras Varga, from whom he "stole" the flamenco guitar techniques, a music style that would strongly influence Silvan. He started composing his first instrumental and voice-guitar songs. At the same time, he had the first public performances, singing and playing his own creations. After graduating from the university, Silvan returned to Alba Iulia, continuing to study classical guitar, flamenco, and jazz still as self-taught. The public performances were very rare until October 2006, when composer and singer Vali Serban suggested him to compete in the Ziua de Mâine ("Tomorrow") National Festival Competition of Folk Music in Alba Iulia, although his compositions surpass the borders of this musical genre. Then, little by little, he got invitations from the all over the country to other festivals of this kind and others, where his compositions brought him the most important prizes (see ACHIEVEMENTS). Thus, Silvan got to meet the most valued artists of the moment, befriending some of them. Besides, he befriends with some of the younger artists he met during these festivals. Presently, Silvan Stâncel is invited to perform to various festivals and artistic exhibitions from all over the country and abroad.

MUSICAL&ARTISTIC PORTFOLIO Silvan STÂNCEL (2006 - 2007):
- Grand Prize CORONA, National Folk Music Contest Corona Folk, Brasov, 2007
- 1st Award Instrumental music - Guitar, International Festival and Music Contest Curierul Zilei, Pitesti, 2007
- 1st Award National Folk Music Festival Om Bun, Bucuresti, 2006
- 1st Award National Folk Music Festival Prima iubire ("The First Love"), Reghin, 2006
- Jury's Special Award at the Bistrita Folk National Folk Music Festival, 2006
- Grand prize/Trophy at the Omul cu o chitara ("The Man with a Guitar") National Folk Music Festival, Braila, 2006
- Grand prize/Trophy at the Ziua de mâine ("Tomorrow") National Folk Music Festival, Alba Iulia, 2006

PROFESSION AND QUALIFICATIONS

Current position:

2004 - present Literary Secretary, Puppet Theater PRICHINDEL, Alba Iulia
2002 - present Teacher, authorized translator into/from German - French
2006 - present Voluntary musical animator of the Cultural Association Cultur'ART, Alba Iulia

Monday, December 7, 2009

CRISTIAN MATEI - ROMANIA (Poetry)


                                 Normalitate

   Ce este normalitatea in mintea unui bărbat care a comis o crimă?
sau cum se raportează normalitatea la fapta unei femei,
care şi-a ucis copilul înainte de naştere?
ce legatura e între normalitate şi ei?

  Am întâlnit o staţie de autobuz în mijlocul pustiei
plină de copii părăsiţi care aşteptau în neştiinţă, ceva.
m-am apropiat şi am realizat că îi cunosc, desigur doar în aparenţă.
nu sunt ei din lumea mea .

   Pe chipul lor se citea lipsa de înţelegere de care suferă
Doar nu mă apucam eu un nebun să le promit că va fi bine
Eu care cunosc lumea din jurul meu
Şi într-un mod special, mă ştiu pe mine.

  Ciudat şi plin de nesimţire m-am decis să le ofer puţină speranţă.
Speranta nu era acolo intre prietenii ei ,
Mai sunt oameni care au nevoie de ea
oameni care speră că o să câştige la loto toţi banii lumii.

  Le-am lasat tot ce aveam la mine
bani de bilete, bani de dulciuri.
Şi am plecat înapoi în pustiul sufletului meu
Conştient că nu va trimite nimeni un autobuz
Care să îi aducă aproape de ignoranţa umană .

Ce era sa fac ? ...

Saturday, December 5, 2009

Mesaj pentru IMI


Primim din partea domnului Horia Stoicanu, din România, un mesaj care, constituindu-se într-un inspirat compliment adus sentimentului de prietenie, se încadrează, prin conţinut, la enunţul "NORMALITATE". Dincolo de interpretări subiective, textul:

  Martor mi-e D-zeu, nu l-am simpatizat din prima clipa. Flautistul si arhitectul Sorin Minhgiat mi-a prezentat un material audio numit "Nebunul de alb", foarte greu digerabil, avand in vedere perspectiva mea asupra lircoismului păunescian, mai cu seamă asupra nefastelor lui consecinţe asupra fenomenului folk.
  Dar, în vara lui 2008, l-am cunoscut la Calafat în persoană pe IMI şi l-am simpatizat imediat, chiar înainte să aflu că el compusese "Nebunul". Era acolo o atmosferă de desâvârşită camaraderie şi colegialitate, încât ne-am putut cunoaşte bine unii pe alţii, mai ales la cântarile de după spectacolele promgramate.
 Şi aşa l-am cunoscut. Smead, feminofag şi unoeri aricios,ca orice artist nominal, m-a impresionat în primul rând prin calitatea progresiilor armonice. Liniile melodice erau incă înfeudate versurilor cu metrică strict msurată, limită depăşită astăzi prin curajul de a-şi singur textele.
  Seară de seară, succesele lui erau remarcabile, mereu pigmentate cu producţii noi. Între timp s-a remarcat nu doar ca un excelent compozitor şi armonist, ci şi ca un priceput organizator de spectacole. Practic, la această oră, tot ce se întâmplă în Cluj ca viaţă artistică folk se datorează bunelor intenţii şi colegialităţii lui Emeric Imre, aflat nu o dată la concurenţă cu trustul informativ reprezentat de cunoscuta grupare clujeană Folkblog.
  Fiind un moment aniversar, nu pot încheia decât dorindu-i lui IMI noi succese pe drumul lui, deja bine cadastrat.

Cu cele mai bune sentimente,
 Horia Stoicanu

Thursday, December 3, 2009

Creativity - at home - in "ACTIV PERSPECTIVE XXI " project

 Participants in the "ACTIV PERSPECTIVE XXI" works, have started to arrive. Theme NORMALITY, valid till end of January 2010, was proposed by the artist, composer and interpreter of folk music SILVAN STANCEL from Alba Iulia, Romania.                                   The first name that suggests, three of his works, into NORMALITY theme (topic valid until end of January2010 ) is artist COSMIN COCIŞ from France.
  List of participants remains open, following the late December 2009 to be made known names who have confirmed since the first month, participation in "ACTIV PERSPECTIVE XXI".

START CREATOR PENTRU "ACTIV PERSPECTIVE XXI"

   Pe adresa proiectului "ACTIV PERSPECTIVE XXI" au început să sosească primele lucrări ale participanţilor. Tematica NORMALITATE, valabilă până la sfârşitul lunii ianuarie 2010 a fost propusă de artistul albaiulian, cantautorul şi interpretul de muzică folk SILVAN STANCEL.
  Primul nume care propune, din Franţa, trei dintre lucrările sale, sub semnul tematicii NORMALITATE, valabilă până în luna ianuarie, este artistul COSMIN COCIŞ.
  Lista participanţilor rămâne deschisă, urmând ca la sfârşitul lunii decembrie să fie făcute cunoscute numele care au confirmat încă din prima lună participarea la "ACTIV PERSPECTIVE XXI".

COSMIN COCIŞ - FRANCE


Born on July 27, 1976, in Ocna Mures/Alba, Romania. In 1994, he graduated from the High School of Arts, in Alba Iulia, Romania, and in 1999, from the Visual Arts Academy Ion Andreescu, Faculty of Fine Arts, sculpture department, in Cluj Napoca, Romania. He is currently a member of the UAP (The Fine Artists’ Union) Romania. Between 2000 and 2006, he lived and worked in Alba Iulia, where he taught sculpture and graphics at the local High School of Arts. During this period he was also deeply involved in the artistic life of the city: for a while, he was a member of the local UAP managing board and the leader of Atelier 35, a young artists’ movement. In 2005, he initiated and carried out the Delta Art project on managing and promoting private art symposiums. He organized and carried out experimental art projects in unconventional spaces, i.e. the pub La Pas in Alba Iulia, 2006-2007. In 2007, he specialized in animatronic sculpture, working for the TAA Industries.Since 2008, he has been living and working in France, as a freelance artist.



butterfly-mixed media-h-45cm



ghost butterflies-mixed media on canvas-40x40cm



story about butterflies-mixed drawing-dimensions variable






  "My artistic approach can be defined as experimental and polymorphic. Arising from an intuitive-descriptive graphism, it flows through psychedelic colours and aims to achieve the metaphor-object. There are no material, technical or ideological constraints. Objects, colours, graphism, actions or performances are mixed into the continuous process of shaping up a personal mythology, into a quest for plastic solutions, the main iconographical object of which is the butterfly. The butterfly as transcendent evolution. The butterfly in all its symbolic and iconographical complexity.The transfer of the imaginary through different media occurs on a bidimensional to tridimensional trajectory in an attempt to sublime the individuality of the artistic fact, to essentialize and eventually transcend it into the collective consciousness."
                                      COSMIN COCIŞ, FRANCE

Monday, November 30, 2009

Friday, November 27, 2009

'NORMALITY' - topic no. 1 of the project "ACTIV PERSPECTIVE XXI "

  List of participants in the "ACTIV PERSPECTIVE XXI" began to be written! It is not completed but, so far, the signals received from those who have confirmed participation, encourages us to make known the first details of the topics on which will be turned attention of all involved in project. Intercontinental nature of the project took shape, also.  We recall, the steps of contacting the core project collaborators "ACTIV PERSPECTIVE XXI" are the final term on December 31 but the gate remains open after this time for all who wish to express in the project even if later found his existence.
 With joy, announce the first challenge to the creativity of those involved in the exchange of ideas that it proposes "ACTIV PERSPECTIVE XXI".
 The first theme submitted to creative people who participate in the project is "normality".
 Of course, creativity, experience, imagination authors will worth in various forms this theme. That is why it will remain free, as these approach the personality into each of the participants in the shapes and "colors" they choose.
 Topic "normality" remains open until the end of January 2010, while which are expected to post on the site all the creators approaches , on E.mail address already announced: activ.spirit@yahoo.com.
 We are open to solutions to access and post material in other forms, if applicable. The basic idea is that they can be accessed on the dedicated project web spaces.Other topics to be made public soon.
 We believe that the experience of vision comparative approach in different fields of cultural and artistic, scientific, will be a great one and will give satisfaction to each of those will make a contribution to this approach but also those who will enjoy such creations made, in terms of intellectual and artistic challenges fans.
 We recall that for any clarifications and further details, do not hesitate to contact the same e mail address: activ.spirit@yahoo.com.
(E.S.)

" NORMALITATE"- provocarea nr. 1 a proiectului "ACTIV PERSPECTIVE XXI"

 Lista participanţilor la proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" a început să se scrie ! Ea nu este definitivată dar semnalele primite până acum de la cei care au confirmat participarea, ne încurajează să facem cunoscute primele detalii importante legate de subiectele asupra cărora se va îndrepta atenţia tuturor.
  S-a conturat şi caracterul intercontinental al proiectului.
 Facem precizarea că demersurile de contactare a nucleului colaboratorilor proiectului "ACTIV PERSPECTIVE XXI" au ca termen final data de 31 decembrie însă poarta rămâne deschisă şi după această dată pentru toţi cei care doresc să se exprime în cadrul proiectului, chiar dacă au aflat mai târziu de existenţa sa.
 Cu bucurie, anunţăm primele provocări adresate spiritului creator al tuturor celor care se implică în schimbul de idei pe care îl propune proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI".
 Prima tematică supusă atenţiei creatoare a celor care participă la proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" este " NORMALITATE". Bineînţeles, creativitatea, experienţa, imaginaţia autorilor, va pune în valoare sub diverse forme această temă. Tocmai de aceea ea va rămâne liberă, ca şi următoarele, abordarea fiind sub semnul personalităţii fiecăruia dintre participanţi, în formele şi nuanţele pe care aceştia le aleg.
 Tematica "NORMALITATE" rămâne deschisă până la sfârşitul lunii ianuarie 2010, timp în care sunt aşteptate pentru postarea pe site toate abordările creatorilor, pe adresa de e-mail anunţată şi cunoscută deja:  activ.spirit@yahoo.com. Suntem deschişi soluţiilor de accesare şi postare a materialelor şi în alte formule, dacă este cazul. Ideea de bază este ca acestea să poată fi accesate pe spaţiile web dedicate proiectului.
 Următoarele tematici vor fi făcute publice pe parcurs.
 Avem convingerea că experienţa viziunii comparative a abordărilor din diverse domenii cultural - artistice, ştiinţifice, va fi una deosebită şi va oferi satisfacţii fiecăruia dintre cei care aduce o contribuţie la acest demers dar şi celor care vor savura rezultatele creaţiilor astfel realizate din perspectiva de iubitori ai provocărilor intelectuale şi artistice.
 Reamintim, pentru orice alte detalii şi precizări suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi la aceeaşi adresă de e.mail: activ.spirit@yahoo.com.
(E.S.)

Tuesday, November 24, 2009

"ACTIV PERSPECTIVE XXI" PROJECT - TO START


    Under the program established, "ACTIV PERSPECTIVE XXI" project begins with identifying the core creators who will participate as a unique cultural and artistic action whose prospects may be, let's face it, unpredictable. Starting on November 20, was enacted to contact the project collaborators ACTIV PERSPECTIVE XXI. This activity is deadline on December 31 but the gate remains open after this time for all who wish to express in the project, even if later found its existence.
   ACTIV PERSPECTIVE XXI is a cultural and artistic project based on free choice of artists from different fields to join this work. Also, collaborators can choose the form in which they express, essays, pictures, sound, video, views, etc.. on the topics that will be made available. Remains important that they pass our technical possibilities to access them and post them on the site that becomes the interface between all involved, and between them as cultural and artistic community online and the rest of world.
   The language is everyone option in the project .
   Drawers, sculptors, painters and participants photos, if they wish, add some comments to pictures of works.
  http://activperspectivexxi.blogspot.com/  is a page dedicated exclusively for ACTIV PERSPECTIVE XXI project. It benefits from direct access from the site "ACTIV SPIRIT. Of course, all materials submitted by the project collaborators will be presented on the main page of the official blog ACTIV SPIRIT, http://activspirit.blogspot.com/  and their presence on these sites will be recorded in our Press Releases.
  We want as many responses we can get and make efforts so that the fruits of the efforts of project collaborators to come from the very beginning, to a wider audience.
  In the following, are some technical details of the project:

  Project duration:
  20 November 2009 to 30 December 2010 and be extended

  Project description:

 1. Cultural activity developed and promoted on-line at:

    -Activ Spirit site,  http://activspirit.fratia.se/ #,
    - Official Blog of "ACTIV SPIRIT" http://activspirit.blogspot.com/,
    - The area dedicated exclusively to project http://activperspectivexxi.blogspot.com/.

 2. Pol art and opinion online, on:

 -Activ Spirit site, http://activspirit.fratia.se/ #,
 - Official Blog of "ACTIV SPIRIT"  http://activspirit.blogspot.com/,
- The area dedicated exclusively to project  http://activperspectivexxi.blogspot.com/.

3. Cultural activity initiated and completed in Sweden by aggregating the contributions of intellectual, artistic, etc.. their archiving, development of a cultural product printed and printed through electronic (CD, DVD) and promote them internationally, having as a starting point city of Stockholm.

Primary objective:

  Creating a cultural pole, quality, and artistic exchanges of opinion by stating a monthly themes to be presented on the cultural products, art, pictures, essays, reviews and analysis signed by intellectuals, artists, personalities of public life in Romania, Sweden and other countries.
   Achievement in Swedish space of a cultural product quality, origin, starting from the vision of intellectuals and artists from several countries and continents, on specific topics, highlighting the diversity of humanistic approaches, the importance of free expression and assessing multicultural the problems of contemporary society in the context of globalization.
   Possibility of such a product would be likely to reveal the quality and attention given to multicultural approach in Swedish society.

Secondary Objective:

  Involve quality in the work of Activ Spirit and FRATIA and focus attention the cultural, artistic, public opinion.
  Project ACTIV SPIRIT XXI is an original cultural experiment which runs between November 20, 2009 to December 30, 2010, with the possibility of being extended.
  From a technical standpoint will do the programming for the formulation, Monthly, general themes to be proposed for the approach in different forms, by the choice (essays, scientific papers, artwork, cartoons, photographs, films, audio recordings , etc..) future collaborators - (intellectuals, artists, writers, journalists, historians, researchers in various fields).
  The next step is receiving and posting materials on the site. Promoting the project will start initially by electronic mail and the support of the media in Sweden and Romania, following that month in January 2010 to be notified of project media channels from all countries will have participated in the project.

Purpose and perspective

-Making a cultural product as printed by printing materials archived and record them on CD under the name "ACTIV PERSPECTIVE XXI PROJECT - ACTIV SPIRIT" in two phases each 6 months (end of July and end in December 2010).
-Making promotional materials and presentation of cultural product obtained
-Organizing an event to launch the cultural product
-The distribution of cultural products obtained to cultural institutions and media.

  For message, and any other details and additional information, feel free to contact us at E.mail address: activ.spirit@yahoo.com

Project Coordinator - Emanuel Stoica

Monday, November 23, 2009

PROIECTUL "ACTIV PERSPECTIVE XXI" - LA START

  Conform programului stabilit, proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" debutează cu identificarea nucleului creatorilor care vor participa astfel la o acţiune culturală şi artistică inedită, ale cărei perspective pot fi, să recunoaştem, nebănuite.
  Începând cu 20 noiembrie, a început acţiunea de contactare a colaboratorilor proiectului ACTIV PERSPECTIVE XXI.
  Această activitate are ca termen final data de 31 decembrie însă poarta rămâne deschisă şi după această dată pentru toţi cei care doresc să se exprime în cadrul proiectului, chiar dacă au aflat mai tarziu de existenţa acestuia.
  ACTIV PERSPECTIVE XXI este un proiect cultural-artistic bazat pe libera opţiune a creatorilor din diverse domenii de a se alătura acestui demers.
  De asemenea, colaboratorii pot alege forma în care se vor exprima, eseuri, imagini, sunet, film, opinii, etc. pe marginea tematicilor care le vor fi puse la dispoziţie. Important rămâne ca acestea să corespundă posibilităţilor noastre tehnice de a le accesa şi a le posta pe siteul care devine astfel interfaţa între toţi cei implicaţi, precum şi între aceştia ca şi comunitate cultural-artistică on-line şi restul mapamondului.
  Limba folosită este opţiunea fiecăruia în cadrul proiectului.
  Graficienii, sculptorii, pictorii şi fotografii participanţi, dacă doresc, pot să adauge câteva comentarii la imaginile lucrărilor.

 http://activperspectivexxi.blogspot.com/ este o pagină dedicată în exclusivitate proiectului ACTIV PERSPECTIVE XXI.  Ea beneficiaza şi de accesare directă de pe siteul "ACTIV SPIRIT",  http://activspirit.fratia.se/# .
 Bineînţeles, toate materialele trimise de colaboratorii proiectului vor fi apărea şi pe pagina principală a blogului oficial ACTIV SPIRIT, http://activspirit.blogspot.com/ , iar prezenţa lor pe aceste siteuri va fi semnalată în comunicatele noastre de presă. Dorim astfel să obţinem cât mai multe reacţii şi să facem în aşa fel încât roadele eforturilor colaboratorilor proiectului să ajungă încă de la început, la un public cât mai numeros.

Câteva detalii tehnice ale proiectului:

Durata proiectului :
 20 noiembrie 2009 - 30 decembrie 2010, cu posibilitatea prelungirii
Descrierea proiectului:

1. Activitate culturală dezvoltată şi promovată on-line pe:
 - siteul Activ Spirit, http://activspirit.fratia.se/# ,
 - Blogul Oficial al "ACTIV SPIRIT",  http://activspirit.blogspot.com/ ,
 - domeniul dedicat exclusiv proiectului,  http://activperspectivexxi.blogspot.com/ .

2. Pol artistic şi de opinie, on-line, pe :

-siteul Activ Spirit,  http://activspirit.fratia.se/# ,
- http://activspirit.blogspot.com/ , blogul oficial al "ACTIV SPIRIT"
-domeniul dedicat exclusiv proiectului, http://activperspectivexxi.blogspot.com/

3. Activitate culturală iniţiată şi finalizată în Suedia prin agregarea contribuţiilor intelectuale, artistice,etc. arhivarea lor, elaborarea unui produs cultural tipărit şi imprimat pe suport electronic, (CD, DVD) şi promovarea acestora pe plan internaţional, având ca punct de pornire oraşul Stockholm.

Obiectiv principal :
  Crearea unui pol intercultural, calitativ, de schimburi de opinie şi artistice prin enunţarea lunară a unei teme pe marginea căreia să fie prezentate produse culturale, artistice, imagini, eseuri, comentarii şi analize semnate de intelectuali, artişti, personalităţi ale vieţii publice din România, Suedia şi din alte ţări.
   Realizarea în spaţiul suedez a unui produs cultural calitativ, original, plecând de la viziunea intelectualilor şi artiştilor din mai multe ţări şi continente, pe anumite teme date, care să evidenţieze diversitatea abordărilor umaniste, importanţa liberei exprimări şi a evaluării multiculturale a problematicilor societăţii contemporane în contextul globalizării. Posibilitatea apariţiei unui astfel de produs va fi de natură să releve calitatea şi importanţa acordată abordării multiculturale în societatea suedeză.

Obiectiv secundar:
  Implicarea calitativă în activităţile desfăşurate de Activ Spirit şi Frăţia şi focalizarea atenţiei mediului cultural-artistic, a opiniei publice.
                                             *
  Proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" este un experiment cultural original care se derulează între 20 noiembrie 2009 - 30 decembrie 2010, cu posibilitatea de a fi prelungit.
Din punct de vedere tehnic se va proceda la programarea pentru enunţarea, lunar, a unei teme cu caracter general care va fi propusă pentru abordare în diferite forme, la alegere (eseuri, comunicări ştiinţifice, lucrări grafice,caricaturi, fotografii, filme,inregistrări audio, etc.) viitorilor colaboratori - (intelectuali, artişti, scriitori, jurnalişti, istorici, cercetători în diverse domenii).
 Etapa urătoare este recepţionarea materialelor şi postarea lor pe site.
 Promovarea proiectului va debuta iniţial prin intermediul poştei electronice şi cu sprijinul mass media din Suedia şi România, urmând ca în luna ianuarie 2010 să fie înştiinţate despre proiect canalele media din toate ţările care vor avea participanţi la proiect.

Finalităţi şi perspective
- Realizarea unui produs cultural sub forma tipărită, prin imprimarea materialelor arhivate şi înregistrarea lor, pe CD sub sigla "ACTIV PERSPECTIVE XXI PROJECT - ACTIV SPIRIT" în doua etape a câte 6 luni (sfărşitul lunii iulie şi sfârşitul lunii decembrie 2010)
- Realizarea de materiale promoţionale şi de prezentare a produsului cultural obţinut
- Organizarea unui eveniment de lansare a produsului cultural
- Distribuirea produselor culturale obţinute către mediul artistic, instiţutii de cultură şi mass media.

Pentru mesaje, precum şi pentru orice alte detalii şi precizări suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa de e.mail: activ.spirit@yahoo.com
Sunt aşteptaţi cu interes să-şi exprime disponibilitatea, intenţia de a participa, toţi cei care cred că au ceva de spus în cadrul unui asemenea proiect.
Coordonatorul proiectului - Emanuel Stoica

APPETIZER "ACTIV PERSPECTIVE XXI"


  Free expression of the ideas put in the service of truth and humanism can seem a form full of "conceit". Might say that questioning the existence unabated certainty of this approach is an exaggeration in times in which aesthetics his nose with disengagement, no problems of conscience and guilt-ridden over outlook assessment, up in the porn movies. Does it really?
  Public speeches are so beautiful and they are speaking about an emancipation, an unprecedented release of all forms of expression. Individual experiences, impassable through the filter of "political corectness" site of the amphitheater, seem to express more nuanced things and conclusions ...
  Information about the diversity and perennial values of humanity, present in various cultures, has become, perhaps, in the XXI century, one of the most effective solutions for establishing bridges of communication without which the future can not be viewed with optimism. The problem of identity built by highly sophisticated context that it crosses humanity today, subject to man, every day, an avalanche of existential questions whose synthesis is one, increasingly obsessive: "Qvo vadis homine?".
  There is unity? Perhaps, here and there ... Diversity?Yes, there are there for a long time, despite a phenomenon of cultural uniformity, a phenomenon which few still dare to bring critical and making the same consumer products to be ingurgitate simultaneously in flight, by the modern man in Australia to the Andes, in the Himalayas, the Carpathians and in Japan.
  A enormous remix - sometimes very poor quality - of what was done in previous eras is more easily digestible and provide even mimicking the original revelations for the modern man no longer has time to read, to practice the arts, to study himself, is unconscious of his fundamental right to not one's short existence, for an eternal anonymity, by submission of mental fruits for community building project of humanity.
  Excited, with blindness because of convenience of access to technological evolution, humanity puts over its head in pride difficult to justify, crown of "clever animals" in a moment, a time when is going out with arrogance from the scope of history, starting to manufacture history.This is a problem of collective decision will, that are involved more and more individuals. Everything happens in moments when waves of common concern induce "twins" reactions and that, again, are "mimicking" solidarity behavior in the context of real or invented collective threats such as pandemics.
  The fact is that attempts by individuals on this planet in the direction of finding new ways of expression will not stop, they are part of human nature.This perspective gives us permission to look at creation and as a reaction, a fairly faithful mirror of the state in fact, the mood and preoccupations of society.
  But taking into account the fact that Lotus is a beauty born even in the most fragrant marshes, reasoning on this issue extends well beyond. Between two such thoughts, is born the "ACTIV PERSPECTIVE XXI" project, proposing only "appetizer" these initial themes of meditation. Expand depends on those who will feel the joy to submit to the collective original visions to be hosted by the project slogan.
(E.S.)

APERITIV "ACTIV PERSPECTIVE XXI"

  Exprimarea liberă a ideilor puse în serviciul adevărului şi umanismului poate să pară o formulare plină de "preţiozitate". S-ar putea spune că punerea sub semnul întrebării a certitudinii existenţei nestingherite a acestei abordări este o exagerare în epoca în care estetica şi esteţii îşi bagă nasul cu dezinvoltură, fără probleme de conştiinţă şi sentimente culpabile faţă de evaluarea mentalului colectiv, până în zona filmelor porno. Să fie chiar aşa? Discursurile publice sunt atât de frumoase şi susţin o emancipare, o eliberare fără precedent a tuturor formelor de expresie. Experienţele individuale, netrecute prin filtrul "political corectness"-ului de amfiteatru, parcă exprimă lucruri şi concluzii mai nuanţate ...
  Informarea în legătură cu diversitatea şi valorile perene ale umanităţii, prezente în diversele culturi, a devenit, poate, în secolul XXI, una dintre soluţiile cele mai eficiente de stabilire a unor punţi de comunicare fără de care viitorul nu poate fi privit cu optimism. Problema identităţii ridicată de contextul extrem de sofisticat pe care îl traversează umanitatea astăzi, supune omul, zilnic, unei avalanşe de întrebări existenţiale a căror sinteză este una singură, tot mai obsedantă: "Qvo vadis homine?".
  Există unitate? Probabil, pe ici pe colo... Diversitate? Da, mai există şi va exista încă multă vreme, în ciuda unui fenomen de uniformizare culturală, pe care puţini au curajul să-l critice şi care face ca aceleaşi produse de larg consum să fie îngurgitate, simultan, în fugă, de omul modern din Australia, până în Anzi, în Himalaya, Carpaţi sau în Japonia.
  Un remix enorm - uneori extrem de deficitar calitativ - a ceea ce s-a realizat în epocile anterioare, este mai uşor digerabil şi aduce chiar revelaţii mimând originalitatea, pentru omul modern care nu mai are timp sa citească, să practice artele, să se studieze pe sine însuşi, este inconştient de dreptul lui fundamental de a nu-şi dedica scurta existenţă unui anonimat etern, prin depunerea unor fructe mentale la proiectul edificiului colectiv al umanităţii.
  Entuziasmată, orbită de confortul accesului la evoluţia tehologică, omenirea îşi pune pe cap cu o mândrie dificil de justificat, coroana "animalului isteţ", într-un moment în care iese arogantă de sub incidenţa istoriei, începând să o fabrice. Aceasta este o problemă de voinţă decizională colectivă în care sunt angrenaţi tot mai mulţi indivizi. Totul se petrece în momente în care puseuri de preocupări comune induc reacţii gemene şi care din nou, mimează solidaritatea comportamentală, în contextul unor ameninţari colective reale sau inventate cum ar fi pandemiile.

  Cert pare faptul că încercările indivizilor de pe această planetă în direcţia găsirii unor noi modalităţi de exprimare nu vor înceta, ele fac parte din natura umana. Această perspectivă ne dă voie să privim creaţia şi ca pe o reacţie, o oglindă destul de fidelă a stării de fapt, a stării de spirit şi a preocupărilor societăţii. Ţinând însă cont de faptul că lotuşii de o frumuseţe rară se nasc chiar din cele mai mirositoare mlaştini, raţionamentele pe această temă se întind mult mai departe. Între două astfel de gânduri, se naşte şi proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" care propune doar ca "aperitiv" aceste teme de meditaţie. Meniul complet depinde doar de cei care vor simţi bucuria de a supune atenţiei colective viziuni originale ce vor fi găzduite sub genericul proiectului.
(E.S.)